Yorgos Nousis a Institutul Cultural Român. Foto: Mihai Craofil / ICR
Cu câteva ore înainte de concertul lui Yorgos Nousis (joi, 8 mai, concert live de chitară clasică în sala Institutului Cultural Român), stăteam pe un scaun în foişorul din grădina ICR. Scriam ceva. La un moment dat, au intrat în grădină şi s-au aşezat în foişor doi domni. Tocmai savurasem o îngheţată de vanilie şi sunase telefonul. Discuţia a fost despre, ghici ciupercă, despre Yorgos Nousis. Numele nu e prea greu de pronunţat, l-am citit de mai multe ori, dar pronunţia mea, se pare, n-a fost nemaipomenită întrucât unul din cei doi domni m-a corectat. Am repetat mecanic, spunându-i persoanei cu care vorbeam la telefon că aşa trebuie. De unde am ştiut că aşa trebuie? Omul care mă corectase era foarte sigur de el. Un pic mai târziu l-am văzut pe scenă 🙂
„Cânt în această seară pe o chitară primită de la un prieten drag din România“, a spus Yorgos Nousis înainte de a începe să cânte. Nu ştiu cine e prietenul, dar recitalul, care a inclus o adaptare pentru chitară după Bela Bartok și piese din coloanele sonore ale filmelor Zorba Grecul, Pulp Fiction, Pantera roz, Vremea ţiganilor, a fost mai mult decât agreabil şi urmărit de un public cu adevărat numeros.
Alte detalii, fotografii, găsiţi aici.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns