Ciocolată pe pâine
Tare mi-era poftă să mănânc ceva dulce, aşa că am cotrobăit prin casă, doar-doar găsesc ceva. Cu chiu, cu vai, am dat peste un borcan de ciocolată. Destul de vechi, e drept. Mă cuprinsese un fel de teamă (dacă dau peste un miros greu, mucegai, mici vietăţi?), dar mi-era poftă. Aşa că l-am deschis. Dinăuntru a ieşit ceva ce mi-e greu să descriu, ca un abur care a luat o formă cu multe rotunjimi. Am auzit:
– Eu sunt Duhul de Ciocolată. Pentru că m-ai eliberat, ai dreptul să îţi pui trei dorinţe, pe care eu le voi îndeplini. Spune repede, nu ştiu cât rezist în libertate!
Primul meu gând a fost la un iPad cu Retină. N-am apucat să gândesc bine, că m-am trezit cu unul în faţă.
– Bine, dar nu e adevărat, am îngăimat.
– Ba e foarte adevărat, gustă-l, mi-a zis.
Am rupt o bucată, am gustat-o. Era din ciocolată de casă, aşa cum îmi place mie. Arătarea nu m-a lăsat să mă bucur (şi să trag de timp, în aşteptarea unei idei) şi mi-a spus aproape poruncitor:
– Care e a doua dorinţă?
Fireşte, mi-am adus aminte de un Audi RS7 Sportback, roşu. Am un living destul de mare, dar nu credeam că încape aşa ceva în el, între canapea şi televizor. Dar a încăput. E drept, nu se vedea bine la televizor, dar lucrul cel mai important era altul: maşina părea făcută tot din ciocolată! Am gustat dintr-un ştergător de parbriz (nu voiam să stric nimic!) şi bănuiala mi-a fost confirmată. Întotdeauna mi-a plăcut ciocolata cu alune, dar mă simţeam un pic trădat; fusesem foarte aproape să cred că aş putea avea acea minunăţie, că aş putea ieşi cu ea pe stradă!
– Mai ai o dorinţă.
– Umple-i portbagajul cu bani. Bancnote de 100 de dolari.
Fireşte, şi banii ticsiţi în portbagaj erau tot din ciocoloată, trasă în foiţe fine, cu gust discret de mentă.
M-am întors către Duhul de Ciocolată cu gândul să-i mulţumesc (se străduise) şi să-i spun că am înţeles. Dar nu mai era acolo.
NOTĂ. Am scris acest text inspirat de o compunere pe care a făcut-o fiu-meu, pentru şcoală. Îmi plac să scriu poveşti pentru copii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 