Prietenul Laurean, foarte atent la comentariile pritenilor acestui blog, a dorit să scrie un „Cuvânt spre dumerire”, ceea ce s-a şi întâmplat:
„Făptașul acestor tălmăciri nu se găsește în necunoașterea inocentivă a tâlcurilor atribuite de secole sonetelor de față. Îi este la fel de limpede că este contemporan cu fenomenul Bob Wilson, care asociază identitatea sa sexuală cu citirea avangardistă a iubirilor prietenului nostru Will.
Întrucâtva ştiutor întru taina acestora prin partizani celor de mai sus, nu neagă evidențe cronicărești din homofobie, ci năzuiește ca prietenul Will să fi iubit femeia, neînvoindu-se altfel cu izbutirea descrierilor într-atât de repetate ale grației și zămislirii. Strofa a doua a sonetului 40 i-a pus pe gânduri îndeosebi pe comentatori, prin prozodia sa… “feminină”.”