Proza arhiscurtă înconjoară blogosfera

Vorbeam despre ceva special. Am vrut să fie ceva special pentru Ion Toma Ionescu, câştigătorul ultimului concurs de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon. Ceva special pentru noi toţi, prietenii şi „practicanţii” prozei arhiscurte.

Cum mi-a plăcut foarte mult ideea lansată de Adela, că suntem, cu toţii coechipieri în această întreprindere, m-am gândit că ar fi ceva special dacă am alcătui împreună PA-ul care a câştigat ultima etapă (şi care n-a mai avut şansa să ofere tema unei noi etape). De aceea v-am rugat să participaţi la acest ceva special.

Practic, am realizat împreună un lanţ de proză arhiscurtă care s-a întins peste o parte a blogosferei. A, încă un amănunt: cum Ion Toma Ionescu spunea la un moment dat că el obişnuieşte să scrie poezie şi că a apela la proză i s-a părut intersant, şi cum eu i-am răspuns că proza arhiscurtă are mai mare legătură cu poezia decât pare, mi-am permis să redau PA-ul lui sub formă de poem. Nu se poate la toate PA-urile, dar la cele scrise de poeţi se poate, aproape mereu. Nu mă întrebaţi de ce.

Altădată povestea
Într-o altă zi
ar fi vrut să facă un duş.
Mi-a cerut
în vorbe puţine
o pijama sau un tricou.
Nu era apă.
S-a dezbrăcat
fără jenă
descoperindu-şi sânii rotunzi.
Clipele deveniseră lungi
ca degetele-i încremenite
pe nasturii cămăşii
ce nu doreau să se încheie.
Şi-a pus capul pe pernă
şoptindu-mi că e
bătrână şi obosită.
S-a cufundat în somn
ca într-o apă adâncă.
Am împins-o
pe plajă
către perete.
Căldura trupului
degaja o mireasmă
de sare.
Ţipetele ciudate ale pescăruşilor
pătrundeau prin geam.

NOTĂ. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi şi-au oferit ajutorul fără a cunoaşte prea precis despre ce e vorba, pe neve. Dar, după cum vedeţi, lanţul de proză arhiscurtă nu e complet. Cu atât mai bine! Fac două provocări: cei care doresc să se alăture acestui lanţ o pot face în continuare (e destul de vizibil care sunt „titlurile” care n-au încă, îndărăt, vreo postare – unele sunt foarte ofertante; sunt permise, la acest lanţ, şi fotografii şi poezii şi romane fluviu). A doua provocare: imaginaţi lanţuri de proză arhiscurtă proprii şi daţi-le drumul să se mişte prin blogosferă!

UPDATE.
Iată subiectele care mai pot fi „luate”:
– ar fi vrut să facă un duş
– ca degetele-i încremenite
– ce nu doreau să se încheie.
– Şi-a pus capul pe pernă
– şoptindu-mi că e
– Am împins-o

41 Responses to “Proza arhiscurtă înconjoară blogosfera”

  1. Avatarul lui Laura Driha

    Frumos! Iti multumesc ca mi-ai permis sa fac parte din lantul tau!! Imbratisari!!

    Apreciază

  2. Avatarul lui noaptebunacopii

    Călin, uite eu am făcut un astfel de lanţ aici: http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/10/31/noi-si-boc/ (am lăsat linkul pentru vizualizarea celorlalte linkuri, intrucât aici nu le pot reda- intelegi tu despre ce vorbesc.)
    Lanţul meu zornăia aşa:

    Dacă ar fi să fac un buchet din toate PA-urile, ar arăta cam aşa:

    Între cer şi pământ, în locul potrivit, la momentul potrivit, noua plăcere a bunicului Hamlet [şi a] pisicii [lui] negre, prietenul indispensabil şi desăvârşit – şi iscoada perfectă – era să-l urmărească pe deputatul cu acoperiş, aşa îl numea, din cauza pălăriei caraghioase pe care o purta, pe vecinul de alături, ce-şi intitulase, pompos, ditamai viloiul “Acoperişul cerului“. Nu vedea niciun impediment în a sta cocoţat pe acoperişul casei sale, de lângă peron(ul) haltei CFR, ca şi cum ar aştepta, mereu, un alt tren. Asta şi a-l bodogăni pe pivotul echipei locale de handbal erau preocupările lui cele mai noi. Se gândea, deja, pe care dintre nepoţi să şi-l facă discipol.

    De nu vă place buchetul meu de PA-uri, nu aveţi decât să-l aruncaţi în maşina de spălat decapotabilă a domnului Lică.

    Numai bine, Călin!

    Apreciază

    • Avatarul lui CalinH

      Fain, Adela. Ştiu că s-au mai făcut lucruri d-astea, eu însumi am mai comis-o de vreo două ori. Dar ideea rămâne.
      P.S. Poţi să publici buchetul tău (superb, dă-mi voie să remarc!) pe blog, cu linkuri îndărăt? Ar fi (încă) un exemplu de lanţ PA pornit de aici, de la coechipierii concursului Cinci săptămâni în palon.

      Apreciază

  3. Avatarul lui starsgates

    Frumoasă idee, călin! 🙂

    Apreciază

  4. Avatarul lui eftimie

    Face ce face Călin şi mă mai păcăleşte să scriu un PA. Da-l prind io odata şi odată la înghesuială :))))

    Apreciază

  5. Avatarul lui injineru'

    Am presimţit eu că asta se va întâmpla:D:D:D Excelentă idee.
    Ţipetele ciudate ale pescăruşilor nu sunt ale micului prinţ?
    Preiau descoperindu-şi sânii rotunzi.

    Apreciază

  6. Avatarul lui noaptebunacopii

    Călin, este publicat, cu linkuri cu tot. Dar îl voi republica, odată cu republicarea PA-urilor cu care am participat în concurs.

    Apreciază

  7. Avatarul lui LePetitPrince

    ai vrut sa fim toti castigatori…Calin Bunul. (Il stiu si pe Nebun.)

    clasamentul a palit demult, oricum castigasem; ce? clipe placute, inclusiv acelea cand am scris textul pentru „Ceva special” si acelea cand am asteptat acel ceva special.
    Si a venit…Special. Si am castigat din nou…

    Apreciază

  8. Avatarul lui LePetitPrince

    Preiau Tipetele ciudate ale pescarusilor
    De data asta voi scrie un poem

    Apreciază

  9. Avatarul lui injineru'
  10. Avatarul lui LePetitPrince

    Nu stiu cand voi scrie poemul… e fara termen, da?

    Deocamdata las atat:

    Tipetele ciudate ale pescarusilor

    Acum nisipu-i rece si bate vant naprasnic
    Gandul izbeste ritmic intr-o carcasa goala
    Parca mi-e gol si corpul-nauntru si afara
    Ma prabusesc in mine, mi-e frica de nimic
    Si nu mai spun la nimeni desi as vrea sa strig
    Ma duc pana departe dar nu gasesc prea mult
    Taceri de soapte sparte si grai de suflet mut.

    Apreciază

  11. Avatarul lui Ion Toma Ionescu

    Lumea vazuta de Ion I
    Un Pa

    Când iei un OSCAR, am văzut la televizor, închini ode părinţilor, fraţilor şi în primul rând soţiei care te-a inspirat punându-ţi de-o parte cu sacrificii ceva resturi de la cina zeilor. Exegetic, “rest”-ului îi dispare nuanţa peiorativă dacă provine de la zei (am studiat conceptul). Ţinând seamă că extracţia s-a făcut cu multă grijă, înainte da servire vă dezvălui în premieră filonul geto-dagic al PA-urilor mele. Arhiscurt deci premiul îl datorez şi îl dedic poporului roman. Mulţumesc juriului!

    Nota autorului: Iniţial aş fi vrut de la Călin pentru PA-uri, premiul EMMY. OSCAR-ul mi l-am ales singur mai târziu, dar „Lumea văzută de Ion B” a răsărit cumva din tomberon şi n-aş fi vrut ca „Lumea văzută de Ion I”…tot acolo, să apună

    http://pasareacetii.blogspot.com/2010/11/lumea-vazuta-de-ion-i.html

    Apreciază

  12. Avatarul lui sictireli

    Imi pare rau ca v-am stricat poezie, dar asta e. Cand si cand trebuie sa-i luam la rindea.

    Apreciază

  13. Avatarul lui Necunoscut

Trackbacks

Răspunde-i lui gabi Anulează răspunsul