«   |   »

Dropia

Aveau o Dacia 1300 albă. Erau toţi: tata la volan, mama lângă el, iar în spate băiatul şi fata, zbenguindu-se. Tata cânta „Marioara de la munte”, semn că era binedispus. Treceau printre lanuri de grâu foşnitoare. S-a uitat fix la ea, a auzit frânele, maşina s-a zmucit. Apoi a auzit piuituri în lan. Dropiei-mamă i se zbătea o aripă. Cealaltă era sucita nefiresc. Mama i-a îndreptat-o, i-a dat nişte apă, a aşezat-o la umbră. Puii au început s-o înghiontească. Erau şapte. Tata nu mai cânta. Parcă tăcerea s-ar fi făcut o ţigară şi ar fi fumat-o adânc.

Posted on 04/08/2010 at 00:05 in Amintiri, PA/Proză Arhiscurtă   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

Etichete: , ,

3 Responses to “Dropia”

    
  1. Avatarul lui Arkanu
    Arkanu
    03/12/2010 la 23:52

    Jos palaria! Am ajuns intamplator pe aici si mi-a placut mult cum si ce scrii. Nu m-am gandit ca voi gasi un text atat de scurt si atat de…aparte. Voi reveni!

    Apreciază

    Răspunde

Trackbacks

    

Lasă un comentariu