O privire cât o viată de om

Shanghai. Nu pot uita acea privire si acea mână întinsă… As vrea să stiu cine e acest om, ce a vrut si ce s-a întâmplat cu el după aceea. As vrea să stie că mie îmi pasă de el. Foto:Călin Hera

Sunt, încă, marcat de incidentul din debutul călătoriei în Shanghai. E vorba despre omul care a aruncat cu o cărămidă în autocarul nostru si a fost pus la pământ rapid, de militieni, înainte să-si poată desfăsura o bucată de pânză pe care scrisese ceva în limba chineză.

Am povestit întâmplarea în mai multe locuri: în ziar, pe blogul celălalt, într-un editorial.

Am reusit niste fotografii bune. Una dintre ele a fost slectată de Mediafax printre fotografiile saptămânii cu pricina. Dar dincolo de această izbândă profesională (sic!), am amărăciunea că n-am putut face nimic pentru acel om. M-am gândit intens la familia lui. La el. Oare câtă disperare e acolo? Si câtă nepăsare aici, dincoace?…

32 Responses to “O privire cât o viată de om”

  1. Avatarul lui eftimie

    Pe mine ma distrează că aceeaşi poză are pe site-ul mediafax trei watermarkuri cu numele firmei. Să se ştie de unde e.

    Apreciază

  2. Avatarul lui CalinH

    dar e semnat si nenea calin hera pe mediafax, ce naiba!

    Apreciază

  3. Avatarul lui starsgates

    Da, probabil situaţia lui şi a familiei lui e disperată.
    În altă ordine de idei, privirea aceea este cât…o viaţă de om.

    Apreciază

  4. Avatarul lui simioncristian

    Poza este, pur si simplu, cutremuratoare!

    Apreciază

  5. Avatarul lui Laura Driha

    Oau.. mi s-a facut pielea de gaina! Realitatea lor e cutremuratoare! Cat de putine stim! Si infinit mai putine putem schimba…

    Apreciază

    • Avatarul lui CalinH

      Nu stiu cât de mult putem schimba si, în orice caz, nu vreau să intru în filosofări ieftine de genul „îti dai seama ce prăpăd mondial ar fi dacă s-ar democratiza China?”. Dar oamenii ăia, luati ca persoane, au, fiecare, povestea lor.

      Apreciază

  6. Avatarul lui daurel

    Asiatici…Viata unui om nu inseamna mare lucru…Stiu ca nu se spun asemenea lucruri…

    Apreciază

  7. Avatarul lui LePetitPrince

    oare ce scria pe panza aceea?
    banuiesc ca totul s-a petrecut rapid si ai fost destul de emotionat de situatie, om…totusi ai fotografiat, in sangele tau curge jurnalism

    Apreciază

  8. Avatarul lui noaptebunacopii

    M-ai făcut să plâng. 😦

    Apreciază

  9. Avatarul lui strongvaleriana

    Cu astfel de instantanee se castiga premii serioase –
    Nu-i usor sa cuprinzi universul gandurilor proprii din privirea celui ce-a vrut sa-si spuna lumii disperarea.

    Apreciază

  10. Avatarul lui strongvaleriana

    as zice ca in situatia data respectiva fotografie a fost tot ce-ati fi putut face – macar o infatisare a umanului ce n-are nevoie de nicio traducere
    Daca aveati vreo sapte dani in centura neagra sau erati ruda vreunui nomenclaturist local … ori ati fi avut la’ndemana printr-un buzunar, o portavoce rabatabila langa vreun pasaport diplomatic – atunci intr-adevar puteam vorbi de tradare ! 🙂

    Apreciază

  11. Avatarul lui strongvaleriana

    ps : oricum nu-i tradare – de fapt asta a fost si scopul gestului – impartasirea propriei disperari !
    A reusit !

    Apreciază

  12. Avatarul lui strongvaleriana

    … stia ce-l asteapta
    A reusit poate mai mult decat si-a propus …

    Apreciază

  13. Avatarul lui strongvaleriana

    Vreti sa stergeti postarea, editorialul din ziar, fotografia de pe mediafax cu potential viral ?
    Nu cred !
    Cam asta intelegeam eu prin ”mai mult decat si-a propus”
    Desigur el personal poate s-ar fi multumit cu mai putin, dar cu ce anume, o stiti doar dvs – ati fost acolo. Impactul emotional cred c-a fost destul de puternic (vazand fotografia imi inchipui cu usurinta) si-mi dau seama ca nuantarea asta
    dostoievskiana defapt e expresia neputintei pe uman in ajutorarea seamanului !
    Privind poza si eu ma simt vinovat !

    Apreciază

    • Avatarul lui CalinH

      Nu stiu să răspund la aceste întrebări. Cu sigurantă, n-as sterge. Îmi pare rău că n-am atins acea mână. Când am vrut s-o fac, era deja dus pe sus. Îmi pare rău că n-am avut tupeul să urlu la militieni – poate asa as fi obtinut o reactie directă, nu intermediată. Si, câteodată, îmi pare rău de indecenta mea. Dar cred că aici ar trebui să mă linistesc: eram jurnalist, aveam si acreditarea atârnată pe piept…

      Apreciază

Trackbacks

Răspunde-i lui strongvaleriana Anulează răspunsul