Politist predicat

Am asteptat să văd filmul ăsta, despre care citisem/recitisem/auzisem o multime de lucruri bune. De exemplu, că nu seamănă cu un film românesc, că e evenimentul cinematografic al anului în România. Aseară Duminică seara m-am uitat la HBO.

Imagine din film luată de pe cinemagia. Dragos Bucur petrece cel putin 15-20 de minute lângă acel stâlp. Nu stiu cât a trebuit să filmeze pentru cele 15-20 de minute utile.

Mie mi s-a părut un film foarte românesc. Cenusiu. Inclusiv la capitolul sunet. Să ne întelegem: subiectul e generos. E la zi. Scenariul e excelent. Are replici spumoase. Te pune pe gânduri. Dar între replici e mult spatiu. Prea mult, după gustul meu. Desigur, se pot spune savantlâcuri despre cadrele luuungi si despre tăcerile grăitoare. Un cadru de patru minute în care eroul principal mănâncă supă cu tăitei e ok, se pot scrie studii despre încadraturi, sunet realist, sorbituri, culori, decor. Dacă ai chef, poti face o întreagă teorie despre asta. La al doilea astfel de cadru, începi să-ti pierzi răbdarea. La cadrul în care eroul fumează o tigară cap-coadă, mirarea se repetă. La a doua tigară, se re-repetă. Atunci când eroul asteaptă în fata unei usi nu se întâmplă nimic, decât drumul telespectatorului la toaletă, la frigider, la bibliotecă, la culcare.

Una peste alta, cred că povestea putea fi spusă cel putin la fel de convingător în 20 de minute, hai 30. Dar 110 minute mi s-a părut mult. Nu cred că Politist adjectiv este cel mai bun film românesc al anului 2009. Ar fi avut sansa asta dacă ar fi fost Politist predicat.

P.S. Îmi place foarte mult că Porumboiu a filmat tot în Vaslui. Jos pălăria! Asta poate deveni o marcă. Dar mi-e dor de ceva ce încă n-am văzut (decât, într-o proportie destul de mare, la nae Caramfil): un film românesc normal, neîncărcat de simboluri, cu întâmplări si în care să se audă limpede nu zgomotul de fond, ci fix ceea ce spun actorii. Apropo, Dragos Bucur joacă, cum altfel, foarte bine. Vlad Ivanov e ok.

23 comentarii to “Politist predicat”

  1. Avatarul lui CalinH

    @Ionut: Sunt si filme romanesti faine. În afară de cele pomenite deja, îmi vine în minte Actorul si sălbaticii. Sau, din noul val, de ex., Legături primejdioase.

    Apreciază

  2. Avatarul lui dadatroll

    Deci a fost filmu Politist adjectiv si acuma vad ca aparut filmu Politist predicat. Da cand o sa se bage un film mult mai realist Politist cacat?

    Apreciază

  3. Avatarul lui CalinH

    @dadatroll: Cred că oicine se simte în stare, e liber să-l facă.

    Apreciază

  4. Avatarul lui Canguru'

    Slab! Ai dreptate, actiunea putea fi incadrata in maxim 20 de minute. Aceleasi scene idioate din filmele romanesti, niciun pic de originalitate. Si melodia aia a Mirabelei pusa pe repeat, e enervanta rau! Chiar nu stiu ce poate fi de laudat si de premiat la filmul asta!

    Apreciază

  5. Avatarul lui Ana Ayana

    Inca nu l-am vazut dar urmeaza. Pe lista de trailere NY Times se afla si P.Adj. Au inceput sa se miste filmele romanesti?

    Apreciază

  6. Avatarul lui Necunoscut

    @AnaAyana: Au început.

    Apreciază

  7. Avatarul lui CalinH

    @Canguru: Melodia Mirabelei m-a enervat la început, apoi, pe măsură ce a avansat dialogul, mi s-a părut că se potriveste. Dar, una peste alta, a fost cam mult.

    Apreciază

Răspunde-i lui Anonim Anulează răspunsul