Îmi scuipam plămânii de mi se uscase gura. Îmi bubuiau tâmplele. Îmi ţineam strânsă inima în tricou, sub cureaua de la rucsac. Îmi curgea în ochi toată apa băuta la tăul Ştevia.
Luptam pentru fiecare centimetru pe care îl urcam şi cu fiecare metru cu care încrederea îmi cobora. Nu-mi mai doream nimic, decât să scap de asta.
Când am ajuns pe vârful Retezat, mi s-a părut că nu mai ştiu nimic şi că am aflat totul, o, Doamne!
Primul urcuş pe vârful Retezat
17 comentarii to “Primul urcuş pe vârful Retezat”
-
Cam asta-i orice urcare în viaţă, nu? O sublimare. Eşti sus, şi ce mici par toate!
De asta n-a mai coborât Manole … nu mai avea nevoie … a plecat direct la Cel de Sus, învăţase totul.
ApreciazăApreciază
-
-
:)))Cunosc senzaţia, doar că de acolo de sus mă gândesc că mai am şi de coborât.:)
ApreciazăApreciază
-
Nu am trăit o astfel de experiență, însă fiecare cuvânt m-a ajutat să îmi imaginez cum ar fi o astfel de escaladare.
O zi plină de frumos!
ApreciazăApreciază
-
Calin, cu PA-ul asta m-ai dat iar gata 😉
Simion Cristian.
Felicitari ! Mi-a placut mult Vernisajul tau 🙂
Totusi,
pentru a te incadra in cele 500 de semne nu trebuie pe viitor sa mai lasi spatii atat de generoase intre fraze. Sunt sigura ca n-ai apucat sa citesti definitia PA-ului – se afla aici, pe blogul lui Calin – ma refer la faptul ca un spatiu dintre cuvinte inseamna un semn. Mai multe spatii libere intre fraze, respectiv, inseamna mai multe semne 😉
Am zis bine, Calin ?ApreciazăApreciază
-





