Era odată un om. Scriitor modest, dar pasionat. Într-o zi, i-a venit în minte poemul perfect. L-a trecut pe hârtie. Mai avea foarte puţin de cizelat la el când un alt om, foarte bine informat, i-a atras atenţia că în acea zi vine sfârşitul lumii. Să dea naibii poemul perfect, că şi aşa n-o să-l mai citească nimeni. Dar omul nostru şi-a văzut de treabă. Câţiva amici au lăsat deoparte pregătirile de final şi au venit cu el. Sfârşitul i-a găsit scriind pentru niciodată, dar fericiţi.
Poemul perfect
36 comentarii to “Poemul perfect”
-
Bine a făcut! : )
În cer se va cânta…şi trebuie şi versuri…Acolo va fi poemul perfect, melodia perfectă, interpretarea perfectă…Iar noi înşine vom fi Poezie…Poezia perfectă!PS. De astă vară îmi tot propun să încep şi eu primul PA…Dar îmi mai trebuie niţică putere de concentrare ca să reyum esenţialul în cuvinte puţine…Eu mă cam pierd în cuvinte…Uite, chiar şi comentariile mele nu pot fi un PAcoment : ) Asta acum am invent-o!
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
-
as fi facut la fel iar daca poemul nu era perfect….as fi incercat pana in ultima clipa…
ApreciazăApreciază
-
Off topic :
Am creat un grup al sustinatorilor PA, aici :
http://polimedia.us/fain/group_story.php?title=grupa-sustinem-proza-arhiscurtaNe gruPAm ?
ApreciazăApreciază





