Au fost odată doi copii. Un băiat şi o fată. Într-o zi, au mers la grădina zoologică.
– Ce animale vreţi să vedeţi mai întâi?, i-a întrebat tatăl lor.
– Pe toate, a răspuns Radu.
– Bine.
Prima oară au văzut pelicanii. Erau mari, albi şi stăteau, leneşi, pe apă. Unul căuta peşti. Îi era foame. Altul şi-a întins aripile. Fetiţa ar vrea să se uite la ei toată ziua.
– Uite păsări flamingo!, a strigat băiatul.
– Unde?, a întrebat fata.
– Acolo, a arătat fratele ei cu mâna.
– Dar ce înseamnă flamingo?, a întrebat fetița.
– Nişte păsări frumoase, cu picioare lungi şi subţiri, explică tati.
– Şi stau într-un singur picior, a adăugat băiețelul.
– Flamingo e şi numele unui dans, a mai spus mami.
Apoi au plecat spre cuşca acvilei. Înăuntru intrase o coţofană. Acvila stătea liniştită şi se uita la coţofană. Coţofana zbura, speriată, prin cuşcă. Îi era frică să nu devină masa de prânz a acvilei.
– Ce păsări mari! Tati, ce sunt astea?, întreabă băiatul.
– Sunt păsări nandu. Rude cu struţii.
– Vreau în braţe, zice fetița.
Se răsfaţă. Mami îi spune să meargă singură. E mare.
Băiatul citeşte tăbliţele. Cele mai multe animale se numesc „STOP”. E o glumă. Sunt tăbliţe de avertizare. Apoi, băiatul citeşte: „LAMA”.
– Carina, asta e o lamă, îi spune surioarei.
Fata se miră. Cum adică? Ea ştia doar despre lama de bărbierit a lui tati.
Mai departe, băiatul citeşte iar: „MUFLON”. Un animal ciudat. Seamănă cu un ţap dar are coarne mult mai lungi, răsucite.
– Dacă numeri inelele de pe coarne, afli câţi ani are muflonul, spune mămica.
Fetița numără: unu, doi, trei, patru, cinci, şapte, opt, zece, trei, şase.
– N-ai numărat bine, îi zice băiatul.
– Ba da, spune fetița.
– Are treisprezece ani, zice mama.
Fetiței îi plac poneii.
– Sunt micuţi, zice ea.
Îi vine să-i pupe.
Cei mai mulţi oameni sunt la cuşca ursului. E un urs mare şi foarte jucăuş.
Trage după el un trunchi de copac. Îl rostogoleşte. Îl ridică în braţe. Îl aruncă în bazinul cu apă. Apoi sare şi el înăuntru. Parcă e la piscină. Se zbenguie.
Afară e cald şi ursul vrea să le facă pe plac vizitatorilor.
La un moment dat, iese din bazin. Se scutură puţin. Îi e foame. Face câţiva paşi. Se apleacă. Deschide o gură mare. Înfulecă o pâine întreagă. Apoi sare în bazin. E cel mai jucăuş urs. Fetița nu mai vrea să plece de acolo.
– Hai să vedem maimuţele, o cheamă fratele ei.
– Bine, acceptă surioara.
Copiii trec pe lângă o cişmea. Le e sete. Beau apă. E o zi colorată, de toamnă. Una frumoasă. Pentru că sunt acolo, nici nu contează unde, cu toții. Învață lucruri noi despre animale. Dar și despre ei înșiși. Învață că acesta e universul lor perfect: ei patru.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 