La grădina zoologică

 

Au fost odată doi copii. Un băiat şi o fată. Într-o zi, au mers la grădina zoologică.

– Ce animale vreţi să vedeţi mai întâi?, i-a întrebat tatăl lor.

– Pe toate, a răspuns Radu.

– Bine.

 

Prima oară au văzut pelicanii. Erau mari, albi şi stăteau, leneşi, pe apă. Unul căuta peşti. Îi era foame. Altul şi-a întins aripile. Fetiţa ar vrea să se uite la ei toată ziua.

– Uite păsări flamingo!, a strigat băiatul.

– Unde?, a întrebat fata.

– Acolo, a arătat fratele ei cu mâna.

– Dar ce înseamnă flamingo?, a întrebat fetița.

– Nişte păsări frumoase, cu picioare lungi şi subţiri, explică tati.

– Şi stau într-un singur picior, a adăugat băiețelul.

– Flamingo e şi numele unui dans, a mai spus mami.

 

Apoi au plecat spre cuşca acvilei. Înăuntru intrase o coţofană. Acvila stătea liniştită şi se uita la coţofană. Coţofana zbura, speriată, prin cuşcă. Îi era frică să nu devină masa de prânz a acvilei.

 

– Ce păsări mari! Tati, ce sunt astea?, întreabă băiatul.

– Sunt păsări nandu. Rude cu struţii.

 

– Vreau în braţe, zice fetița.

Se răsfaţă. Mami îi spune să meargă singură. E mare. 

 

Băiatul citeşte tăbliţele. Cele mai multe animale se numesc „STOP”. E o glumă. Sunt tăbliţe de avertizare. Apoi, băiatul citeşte: „LAMA”. 

– Carina, asta e o lamă, îi spune surioarei.

Fata se miră. Cum adică? Ea ştia doar despre lama de bărbierit a lui tati.

Mai departe, băiatul citeşte iar: „MUFLON”. Un animal ciudat. Seamănă cu un ţap dar are coarne mult mai lungi, răsucite.

– Dacă numeri inelele de pe coarne, afli câţi ani are muflonul, spune mămica.

Fetița numără: unu, doi, trei, patru, cinci, şapte, opt, zece, trei, şase.

– N-ai numărat bine, îi zice băiatul.

– Ba da, spune fetița.

– Are treisprezece ani, zice mama.

   

Fetiței îi plac poneii. 

– Sunt micuţi, zice ea. 

Îi vine să-i pupe.

 

Cei mai mulţi oameni sunt la cuşca ursului. E un urs mare şi foarte jucăuş. 

Trage după el un trunchi de copac. Îl rostogoleşte. Îl ridică în braţe. Îl aruncă în bazinul cu apă. Apoi sare şi el înăuntru. Parcă e la piscină. Se zbenguie.

Afară e cald şi ursul vrea să le facă pe plac vizitatorilor. 

La un moment dat, iese din bazin. Se scutură puţin. Îi e foame. Face câţiva paşi. Se apleacă. Deschide o gură mare. Înfulecă o pâine întreagă. Apoi sare în bazin. E cel mai jucăuş urs. Fetița nu mai vrea să plece de acolo. 

 

– Hai să vedem maimuţele, o cheamă fratele ei. 

– Bine, acceptă surioara.

 

Copiii trec pe lângă o cişmea. Le e sete. Beau apă. E o zi colorată, de toamnă. Una frumoasă. Pentru că sunt acolo, nici nu contează unde, cu toții. Învață lucruri noi despre animale. Dar și despre ei înșiși. Învață că acesta e universul lor perfect: ei patru. 

21 comentarii to “La grădina zoologică”

  1. Avatarul lui Ioan Bistriteanul

    Da, dar în zilele nostre conteză mai mult.

    Apreciază

  2. Avatarul lui CalinH

    @Ioan Bistriteanul: Stiu si eu? De ce ar conta mai mult acum?

    Apreciază

  3. Avatarul lui gabi

    Au fost odata doi copii. Si cu parintii, patru 😉
    Fetitei ii plac poneii. Dintr-un imbold estetic.
    (nu stiu de ce tin atat de mult cu fetitele. Poate fiindca am si eu una ?) 🙂

    Apreciază

  4. Avatarul lui CalinH

    @gabi: Cred că sunt multe desene animate si cărti cu ponei. Si jucării. O găselnită care a prins. N-ar fi fost fain un personaj muflon?

    Apreciază

  5. Avatarul lui Cristina

    frumos, imi aduc aminte de copilarie

    Apreciază

  6. Avatarul lui CalinH

    @Cristina: Se pare că amintirile cu zoo sunt nelipsite.

    Apreciază

Lasă un comentariu