Sărut

două zile din trei soarele se făcuse ceaţă
banii de drum se terminaseră de la început
asta conta mai puţin pentru că aveam conserve şi aţă
ziua mâncam şi-apoi ne-mbrăcam în sărut

două ceasuri din trei nu credeam să existe lumină
altundeva decât sub pleoapele tale cu dinţi
focul pornea dintr-un râu cu benzină
tu îl stingeai şi buzele muşcau fierbinţi

două clipe din trei uitam că există cale ferată
trenul gonea pe potcoave de cai
n-aveam bilete probabil nici hartă
n-aveam nici voie măcar să urcăm în tramvai

două femei din trei ar fi spus că ajunge
nu de tramvaie e vorba acum
ci de altceva mai adânc stins de sânge
rănile din genunchi buzele arse pe drum

NOTĂ. Am scris această poezie în gând, într-o noapte, prin anul 1986 (poatre 1985). Am transcris-o, apoi, de-a lungul timpului, în mai multe caiete. De atunci, aceste versuri mă urmăresc, insistent. Poate că scap cumva de ele dacă le trec si aici, pe blogul meu, în campania „O poezie pe zi”, dacă le dau, deci, „la liber”. Poate vă vor urmări si pe voi. 😉

Etichete: , , ,

9 comentarii to “Sărut”

  1. Avatarul lui tibike

    Man, poezia asta era tare in 1986…nu trebuia sa o mai retranscrii aici….

    Apreciază

  2. Avatarul lui LePetitPrince

    sa ne urmareasca si pe noi? stii bancul cu cocoasa?
    as pune si eu un „zambaret” dar nu stiu de unde l-ai luat pe acela. Poezia arde cumva…ca atunci cand faci insolatie umbland pe munte cu capul descoperit. Numai ca arde pe dinauntru. Sa-mi spui daca ai scapat de „cocoasa”

    Apreciază

  3. Avatarul lui Maria Postu

    E o poezie „inspirata”, autentica, valabila in orice etapa a vietii, chiar daca acum scrii mult mai bine si mesajul e mai subtil…Si eu am postat pe blog fata in fata cate 2 poeme din etape diferite ale vietii si parerile au fost impartite.

    Apreciază

  4. Avatarul lui Vania

    Experienţa mi-a dovedit că-i superior sărutul când ai bani la tine…

    Apreciază

  5. Avatarul lui CalinH

    @Maria Postu: Eu sunt multumit de ea. Poate sunt doar subiectiv.

    Apreciază

  6. Avatarul lui CalinH

    @Vania: Te-aş fi rugat să defineşti „superior”.

    Apreciază

  7. Avatarul lui gabi

    Trenul gonea pe potcoave de cai,
    lasand manere de roti
    pe un trunchi de rai.

    Apreciază

  8. Avatarul lui CalinH

    @gabi: Eu, aici, am văzut trenul ca pe un lucru de-a dreptul romantic.

    Apreciază

  9. Avatarul lui gabi

Lasă un comentariu