două zile din trei soarele se făcuse ceaţă
banii de drum se terminaseră de la început
asta conta mai puţin pentru că aveam conserve şi aţă
ziua mâncam şi-apoi ne-mbrăcam în sărut
două ceasuri din trei nu credeam să existe lumină
altundeva decât sub pleoapele tale cu dinţi
focul pornea dintr-un râu cu benzină
tu îl stingeai şi buzele muşcau fierbinţi
două clipe din trei uitam că există cale ferată
trenul gonea pe potcoave de cai
n-aveam bilete probabil nici hartă
n-aveam nici voie măcar să urcăm în tramvai
două femei din trei ar fi spus că ajunge
nu de tramvaie e vorba acum
ci de altceva mai adânc stins de sânge
rănile din genunchi buzele arse pe drum
NOTĂ. Am scris această poezie în gând, într-o noapte, prin anul 1986 (poatre 1985). Am transcris-o, apoi, de-a lungul timpului, în mai multe caiete. De atunci, aceste versuri mă urmăresc, insistent. Poate că scap cumva de ele dacă le trec si aici, pe blogul meu, în campania „O poezie pe zi”, dacă le dau, deci, „la liber”. Poate vă vor urmări si pe voi. 😉
Călin Hera. PA-uri şi mirări 