De ce eşti frumoasă, femeie, atât de frumoasă mereu?
De ce ochii tăi atât de mari sunt încât
simt că încap în ei cu tot cu înăuntrul meu?
Am sentimentul că nimic altceva nu mai există
decât ochii tăi negri, mari, atât de aici,
ca o bucurie zbuciumată care persistă.
De ce eşti atât de frumoasă, ca o mirare,
de parcă te-ar interesa, în vreun fel,
toate, absolut toate amintirile mele viitoare?
De ce, oare, frumuseţea ta, femeie, stă fie
şi doar în felul în care întorci capul atunci când te chem, ca acum?
Cui îi vei fi mâine, oare, atât de frumoasă ca mie?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 