Vâjâiala oraşului îi alungase la pensiunea dintre obcine. În primele trei zile, au fost fericiţi ca nişte copii prostuţi. În a patra, s-au trezit posaci, hotărâţi să scurteze sejurul.
– E prea frumos, e prea linişte, ne lipseşte forfota, şi-au exprimat ei apăsarea.
– Rezolvăm, le-a răspuns gazda, dar ei n-au auzit. S-au culcat cu sufletul încărcat, fără sărutul de somn uşor.
Când soarele era încă dincolo, gazda a scos bătrâna Dacie din magazie şi a pornit motorul, cu pârâituri, apoi a tras câteva claxoane care au amuţit cocoşii şi au pus pe lătrat câinii.
În camera de la etaj, musafirii din marele oraş s-au întors pe partea cealaltă, fericiţi.
Homo urbanus
35 comentarii to “Homo urbanus”
-
aloooo, domnu’ Calin!
Cine pe cine comenteaza aici?
He- he! asta e caracteristic!ApreciazăApreciază
-
-
Calin, nu suntem falsi, pur si simplu nu ne cunoastem. Si suntem putin masochisti cred.
ApreciazăApreciază
-
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 