Clopotniţă în Kerkyra, Corfu. Se spune că atunci când bat clopotele se mişcă valurile. Sau că se mişcă şi atunci când nu bat, doar la gândul că ar putea să bată. Foto: Călin Hera
Mai am câteva fotografii pe care vreau să vi le arăt. Mi-au plăcut mai multe clădiri din Kerkyra. Nu le-am fotografiat pe toate. Nici n-am văzut prea multe. Dar ce-am văzut si mi-a plăcut si am fotografiat, vă arăt.
Ceea ce nu vă pot arăta sunt spatiile strâmte dintre clădiri. Peretii sunt, în partea veche, venetiană, a orasului, atât de apropiati încât vecinii ar fi putut să ciocnească pahare de vin de pe fereastră, fără să mai coboare scările.
Kerkyra, Corfu. Undeva la marginea portului, la poalele vechiului fort, într-o intersectie romantică. Foto: Călin Hera
Kerkyra, Corfu. Trebuia să-mi notez sau să măresc doza de lecitină. Poate e vechea bibliotecă, vreo veche universitate sau vreo veche Cameră de Comert. Cu siguranţă, undeva sus, pe cerul curat, e un pescărus. Foto: Călin Hera
Kerkyra, Corfu. Vechi palat care găzduieste acum un inedit Muzeu de artă asiatică. Nu te astepti să găsesti asa ceva pe o insulă din Marea Ionică. A înseamnă doar că n-ai destulă imaginatie. În fată, statuia unui lord englez al cărui nume nu mi-l amintesc. Oricum, tipul, Sir-tipul, a făcut lucruri bune pentru localnici, de l-au cinstit asa. (Chiar a făcut, dominatia britanică a ridicat mult insula. Oricum, asa cum v-am mai zis, Corfu e insula cu accent englezesc!). Foto: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 