Am ucis cu sânge rece

Asadar, am decis: rămâne „rochia neîmbrăcată” pe care am modificat-o niţel, astfel încât să le dau o sansă si versurilor de sub titlul „ai scos din viata noastră iubirea”. Mai precis, am renunţat la prima si la ultima strofă (m-am gândit aici la ideea lansată de LePetitPrince – „nu ucide niciuna!” -, si la sfatul Mariei Postu – „taie finalul!”; uneori, poezia trebuie să fie un fel de PA!).

Am renunţat, astfel, la premisă, de dragul nuanţelor ritmate si rimate. Acum nu mi se mai pare atât de aproape poezia rezultată, desi mi se pare mai bună aşa, mi se pare chiar OK.

Cât despre „ai ucis…”, e o idee poetică pe care o las mă mai bântuiască un pic. Cred că acolo se află, de asemenea, un sâmbure de poezie pe care trebuie să-l fac să, cum se spune, încolţească.

Vă mulţumesc frumos pentru că mi-ati fost complici în acest demers.

Rezultatul votului:

26% – ai scos din viața noastră iubirea
58% – rochia ta încă neîmbrăcată
0% – niciuna
16% – mi-e greu să aleg

Etichete: ,

7 comentarii to “Am ucis cu sânge rece”

  1. Avatarul lui Cristian Lisandru

    Plăcerea a fost de partea noastră… M-am mai liniştit, când am citit titlul mă gândeam că ai fi putut să alegi o altă soluţie, nu neapărat crima. He, he…

    Apreciază

  2. Avatarul lui CalinH

    @Cristian Lisandru: Uneori esti cu spatele la perete si ai dilema: ori eu, ori celălalt!

    Apreciază

  3. Avatarul lui Geocer

    Nu pot spune decat ca esti un criminal !

    Apreciază

  4. Avatarul lui CalinH

    @Geocer: Unul care actionează cu destulă gratie, recunoaste. Sau, măcar, care lucrează la vedere.

    Apreciază

  5. Avatarul lui g1b2i3

    Eu nu-s de acord cu crima,nici macar ca idee poetica.
    Vad ca majoritatea au ales sa ramana rochia neimbracata.Stim noi ce stim… 🙂

    Apreciază

  6. Avatarul lui CalinH

    @g1b2i3: Dar dacă făceam sondajul mai prin ianuarie-februarie? Ei?

    Apreciază

  7. Avatarul lui Geocer

    Da, la vedere si cu gratie :))

    Apreciază

Răspunde-i lui calinhera Anulează răspunsul