Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
M-a provocat Leo, într-un răspuns la însemnarea mea despre munte vs. mare. Spunea că, într-o vreme, îi categorisea pe oameni în cei de munte, respectiv cei de mare.
Vă propun, aşadar, un joc precum cel pe care spune Leo că-l juca. Ce înseamnă om de munte, ce înseamnă om de mare, de ce sunt diferite cele două tipuri şi cum îţi poţi da seama, pe ce te bazezi când spui despre cineva că face parte din una sau din cealaltă categorie?
Nu ştiu! Eu îi împart în nordişti şi sudişti…
Nu ţin să precizez pe care-i prefer.
ApreciazăApreciază
nu se poate si-si?
cu picioarele in apa marii si mainile atarnate de stanci?
dar la mine nu e problema, personalitatile mele multiple cad de obice ide acord la orice oportunitate intr-o directie sau alta…
nu sunt nici om de munte, nici om de mare. sufletul mi se aseaza cel mai bine pe trup atunci cand umblu pe dealuri…
ApreciazăApreciază
@Geocer: Adăugăm categoria dacă avem un exemplu. Dar încă n-am definit ca lumea ce înseamnă om de munte, respectiv om de mare. Astept sa intervina Leo.
ApreciazăApreciază
Cred ca e in funcţie de furtunile interioare…
Cred că suntem şi oameni de munte , şi oameni de mare… În diferite etape ale vieţii. Eu, deocamdată, sunt om de mare. De ce?
Pentru că la mare îmi regăsesc sufletul. Mă încarc cu energie… Simt că dispar toate lucrurile negre…
Pe malul mării am căzut în genunchi…
La munte încă nu…
ApreciazăApreciază
Eu sunt om de munte.
Iar impartirea cred ca se face asa: se ia omul cand e mai prins in probleme si se intreaba – unde ai vrea sa fii acum?
🙂
ApreciazăApreciază
Cred ca urcatul pe munte te invata nu cum sa urci ci cum sa nu cobori niciodata iar greutatile intampinate iti descopera secrete, energii si resurse nebanuite in alt mod – de aici si satisfactia. Urcusurile si coborasurile de pe munte dar mai cu seama clipele de varf nu le intalnesti mergand la Mare.
Infruntand pericolele cu ochii atintiti inainte gasesti acel senin propriu si apreciat pe care ni-l dorim descoperit.
Te revalorifici, te reinventezi cu fiecare ascensiune noua…
Clar, la Mare ochii sunt mai putin orientati spre inainte din cauza imensitatii spatiului greu de cuprins.
Materialitatea si spiritualitatea lumii noastre nu se contopesc la fel ca pe munte. Si in cele din urma cred ca muntele te invata sa supravietuiesti.
Marea poate fi mult mai necrutatoare si mai putin ospitaliera daca te incumeti s-o strabati si de aceea te multumesti sa o patrunzi mai mult cu privirea si s-o banuiesti de neparcurs. Largul Marii te sperie, pe cand varful muntelui te incurajeaza.
Omul de munte este in general dintr-o bucata, neezitant si caruia fara sa-i pot spune mereu, ii inteleg aproape orice teama, fiecare greseala si pot privindu-le sa ma inteleg pe mine. El vine cu securea sa despice inima mea si sa intre.
Omul Marii e un solitar ? Un singuratic ? Un melancolic trist si incurabil…poate prea resemnat ?
Daca as trai pe munte nu mi-ar ajunge o viata…daca as trai la Mare mi-ar placea sa fie doar o vacanta.
ApreciazăApreciază
Cred ca in primul rand „om de munte” imi spune ACTIV, iar „om de mare” LENEVEALA.
Poate sa fie si ADRENALINA vs MEDITATIE.
ApreciazăApreciază
@gabi: Multumesc pentru gânduri. Deja sunt multumit ca am provocat aceasta discutie, provocat fiind de Leo.
”Largul Marii te sperie, pe cand varful muntelui te incurajeaza.”
”Daca as trai pe munte nu mi-ar ajunge o viata…daca as trai la Mare mi-ar placea sa fie doar o vacanta”
Am retinut asta.
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 