Le păstrasem pentru finalul povestilor din Olimp. La final vi le arăt. (Însă nu veti scăpa de câteva PA-uri si poezii cu care m-au miluit muzele de acolo, atât cât m-am priceput eu să mă las miluit.) Trebuia să fie o bucurie. Sunt flori pe care vi le-am adus de acolo, de la peste 2.700 de metri altitdunie, vouă, doamnelor si domnisoarelor care treceti pe aici, pe la mine. (Au voie si domnii să-si bucure ochiul, numai să nu-i vadă nimeni!)

Flori fotografiate în timpul urcusului spre Skala (2.866 m, dacă nu cumva am nevoie de lecitină)

Pe acelasi drum pe care se adunaseră pietre măruntite (ce-au fost, odată, stânci), am văzut pe marginea cărării acest buchet

N-am găsit flori de colt, dar le-am găsit pe astea. Undeva, pe „curba de nivel”

Câteva pur si simplu frumoase, as zice. Dar ceea ce mi s-a părut interesant a fost prezenta lynx-ului cu cochilie. În urcusul spre creastă am întâlnit nenumărati lynxi tristi, în pilea goală, ca să zic asa. Ăsta îsi pusese fundul într-o cochilie. O fi fost vreun fel de rege de-l lor. Un zeu. Zeul lynx

Ultimul buchet de astăzi. Flori albe de stâncă.





