…fotografii cu pisici
cu cozi stufoase
cu ghearele scoase
prin ochii mici
prin ochii-brici
priviri-arici
nădejdi pufoase
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
omul înțelept pe malul râului
stă
iată-l privind în liniște
universul prin firul transparent al undiței
ce încântare filozofică
cat dezmăț poetic
… pe țărm stai cu picioarele pe pământ
ești predictibil
ai o traiectorie bine precizată
pe țărm sunteți drepți și fără nuanțe
ca o linie dreaptă
pe țărm sunteți dintr-o dată înstrăinați
ca într-un infinit accesibil
oricât ai pluti în derivă pe oceanul filozofic
tot țărmul rămâne rămâne rămâne
… ca o barcă trasă la mal
fără tine mă simt
ca o călătorie desculță prin nisipul care arde
fără șlapi
ca într-un paradis
despre care nu am cu cine vorbi
… în fiecare poet există trei ființe
primul este naivul
ca o cutie de rezonanță urechile ciulite (se usucă pe dinăuntru când nu vine inspirația
și e în al nouălea cer când scrie ca după dictare)
talent
așa i se spune
dar totul secretul stă în calitatea urechilor
al doilea este un muncitor destul de îndărătnic
care trage în legea lui
uneori în doru lelii alteori până la epuizare
obsedatul producător de versuri
a treia ființă e copilul
ca o budincă în care ai pus tot ce trebuie dar nu s-a copt bine
un amestec de speranțe și disperare
o piele tăbăcită de animal nobil dar neînțeles
o privire pe care nu o uiți nu o uiți nu o uiți
… sau aș putea veni tiptil pe lângă baltă
ca un tâlhar romantic (cu fruntea lui înaltă)
și-atunci mi-ar da târcoale trei cocostârci cu gâlci
și-o pasăre flamingo cu cearcăne adânci
și câteva egrete cochete dar discrete
și lebedele negre umflate de regrete
și broaște verzi măiastre și sute de dezastre
… și dincolo de apă-s ferestrele albastre
… ne place la masă împreuna să stăm
am pâinea si cuțitul
ai pâinea si cuțitul
fără mine probabil că
ai tăia apa de la robinet
(te-am văzut facând asta)
ai tăia felii de aer din ce în ce mai subțiri
mai subțiri ca zâmbetul care ți-a înghețat atunci pe buze
și a tăiat
și a început să ningă în luna martie târziu
(cu blândețe)
ca-ntr-o deplină nesăbuință
…iubirea e ca zborul unui pescăruș
pe deasupra râului din centrul orașului
am fotografiat acest zbor de sute de ori
căutând cele mai bune cadre
le-am ales pe acelea în care pescărușul pare că se uită la mine
se gândește la mine
am păstrat fotografiile care în mod normal le plac și celorlalți
(pe celelalte le-am șters)
…și totuși iubirea nu e ca o zi glorioasă
în care obții multe multe like-uri pe Instagram
importantă-i lumina
felul în care
îți spune trezește-te
sau hai la culcare
când bărbosul în blugi
își turează motorul
importantă-i lumina
crede azi trecătorul
… de parcă marea ar fi alcătuită
din versuri scrise mărunt
care fierb se zbuciumă fac spume
te mângâie tandru
te strigă pe nume
… dacă oamenii ar fi clădiri
s-ar plictisi enorm (într-o primă fază)
apoi ar începe sa se laude
cine are acoperișul mai țuguiat
cine are mai multe etaje
mai multe ferestre camere de supraveghere
cine are încuietorile mai sofisticate
și porțile mai ferecate
cine are izolarea fonică mai buna
și dintre zidurile cui nu se aude nici pâs
am blugii rupți am genunchii juliți
parc-aș fi un bordei cu pereți scorojiți
mă opresc să respir și să beau apă rece
și să râd pe furiș și să dorm până-mi trece
dar pietrele cum se zice rămân
Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.
Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.
Scriu şi rescriu (de parcă aş număra oi).
Pe mine mă scriu. Aşa suntem doi.
Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.
Apoi trec mai departe.
Liniştit. Iată un sentiment aparte.
Apoi adorm. Brusc. Aşa cred.
Visez. Mă reped.
Liniştit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu ştiu).
Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agăţă de iarbă.
Începem călătoria poetică pe blogul lui Cristian Lisandru, din poezia căruia citez:
„Să fugim împreună într-o noapte de toamnă
Să aflăm amândoi evadarea ce-nseamnă,
…
Să găsim un conac cu o prispă imensă
Să uităm de trăirea modernă, intensă…”
(din poemul Conjunctiv – dati click aici) pentru întregul poem)
Continuăm cu Cuburile Angelei, unde am găsit câteva versuri inimitabile, scrise în luna august:
„Dupa fiecare perioada in care
esti macinat de intrebari si ocolit de raspunsuri
intelegi ca, pana la urma, cel mai bun prieten
iti esti, de fapt, doar tu.”
(din poemul Doar tu)
Fireste, ne oprim obligatoriu la Anca si reproducem un poem scurt, dar dens, plăcut si cu miez:
„Din umbra lăuză a dimineţii,
Noi
îl dezleagă pe unu de doi…”
(Tablou cu noi)
La Ioan Bistriteanul, dintr-un poem din 10 septembrie:
„…au crescut printre noi insule
păşeam victorioşi de pe una pe alta
erau mici şi apropiate”
(Umbrela ca viciu al atentionării)
si Geanina Lisandru, care n-a mai scris nimic pe blog de pe vremea Noptilor virgine:
„pătrund în cercul tău de gânduri
îţi tatuez cu mângâieri
mulţimea punctelor din trup…”