Posts tagged ‘poezie’

21/12/2010

Răzvan Țupa despre anul editorial 2010

Răzvan Țupa conturează „profilul unui an de poezie dintre cele mai vii în ultimul deceniu, într-un peisaj pe cât de bogat, pe atât de inegal (se putea altfel?), dar mult mai bine definit decât până acum. Practic, este pentru prima dată după 1989 când putem vorbi despre o normalitate a poeziei în România, când nu a mai fost nevoie de eforturi de relaţii publice sau de promovare agresivă pentru a se deschide apele editoriale pentru cărţile de poezie”. O analiză optimistă (dar avem nevoie de optimism), pe care v-o recomand! O găsiti aici.

În ceea ce mă priveste, am învătat multe din acest an literar. Mă bucur că am publicat o carte de poezie, care însă nu se găseste în librării (doar în mica librărie-chiosc din fata Muzeului Literaturii Române). Cred că e important să publici, dar important e să te asiguri că volumul ajunge la cât mai multi cititori. Altfel, e aproape ca si cum n-ar fi. M-au emotionat si m-au bucurat cele două lansări de carte si cuvintele spuse sau scrise de voi. În orice caz, m-am linistit; e un sentiment plăcut acela de „a lăsa în urmă”.

Îmi doresc si vă doresc un an literar 2011 mai bun. Si, mai ales, îmi doresc si vă doresc răgaz si plăcere pentru lectură. Lucruri de calitate se scriu, o arată si Răzvan.

UPDATE.
Răzvan Tupa mă „amenintă” aici că va reveni asupra cărtii mele. Sunt curios cum 😉
În fine, consemnez, cu oarecare roseală, această trecere în revistă a titlurilor anului 2010.

11/12/2010

roşu-fără-noimă (joacă)

Insist cu această lucrare, care pe nedrept a trecut nebăgată în seamă la momentul ăla la care v-am arătat-o prima oară. Așadar, cititi vă rog:

roşu-fără-noimă

imens ca o idee bună
ca un praf de lună
înecat

în mulţimea albastră
cam proastă
supărat

clipind metalic
gâfâind animalic
disperat

elegant ca un nor
suav ca un decor
dantelat

eşti cel mai drept
semafor
cel mai deştept

eşti o bornă
eşti o enormă
platformă

semaforule născut
semaforule apărut
semaforule-normă

m-aş căţăra pe tine
m-aş ţine bine
ca de-o şaormă

apetisantă
enervantă
captivantă
fără formă

aş ţinti oamenii în ochi
ca un deochi
roşu-fără-noimă

Etichete:
04/12/2010

Ca o carte deschisă sunt pentru tine

Atunci când tu mă priveşti mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).

Şi totuşi, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.

Şi ai trece mai departe.

Dar tu, tu te mulţumeşti
să mă răsfoieşti. Nu ştiu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfăţată).

NOTĂ. Acesta e un exemplu tipic de transformare a unui PA într-un poem (am mai dat unul aici). Un exemplu tipic de risc (asumat sau nu) pe care îl are cineva care scrie poezie si scrie si proză arhiscurtă. Cred, sincer, că acestui trext îi sade mai bine ca poem decât ca PA, asa cum fusese el scris initial. Ca poem a apărut si în cartea mea.

27/11/2010

I sweeten myself the tea with honey

Dan mi-a făcut o surpriză, aşa că astăzi vă arăt o traducere a poeziei Îmi pun singur miere în ceai, cel mai tradus poem al meu 😉 (nu degeaba a dat titlul cărţii)
(vezi aici si aici două versiuni în limba spaniolă)

I sweeten myself the tea with honey

I sweeten myself the tea with honey
she sits quietly in the chair looking up at me
surprised to see my hand not trembling

it is so early in the morning that
the sun is slipping into her eyes
time enough to sprawl about a little longer
then it comes out of the sea

she is no longer sitting but looks at me
she has cold hands and the wall
between us was turning out translucent

UPDATE.
Săptămâna trecută doar m-am lăudat că vă arăt video de la a doua apariţie cu cravata roz. Acum am updatat, aşa că, aceia care doresc, pot vedea aici filmuleţul de la lansarea care a avut loc la Bucureşti.

13/11/2010

Uneori îmi este suficient să scriu în gând

Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.

Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.

Scriu şi rescriu (de parcă aş număra oi).
Pe mine mă scriu. Aşa suntem doi.

Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.

Apoi trec mai departe.
Liniştit. Iată un sentiment aparte.

Apoi adorm. Brusc. Aşa cred.
Visez. Mă reped.

Liniştit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu ştiu).

Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agăţă de iarbă.

Etichete: , , ,
06/11/2010

undeva între ieri şi mâine

coboram în cetate (tiptil)
împreună cu mine-copil

am mers mult slăbisem un kil
mersul devenise ostil

mă-ntorceam ca un câine docil
(renunatesem deci la exil)

se mira copilul din mine (debil)
cât de mult mă implic inutil

eram eu (ca un fitil
între mine-naiv şi mine-abil)

m-am întors din cetate umil
(eram dintr-o dată subtil)

Etichete: ,
06/11/2010

Un poem despre o ultimă ţigară

Ca să vă fie mai uşor (sau ba) la votare readuc aici un poem care a apărut şi în cartea mea.

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

30/10/2010

Poeme scrise de o fată de 15 ani

Poeme de Delia Maria Daha, de 15 ani, din Hunedoara, primite de la Eugen Evu

23/10/2010

dungi

noaptea era încă departe dar îşi trimisese umbrele prelungi
haşurau pământul uşor tremurat ca nişte dungi
din care îţi vine să pleci în care ai vrea să ajungi

să stai îngropat în mormane de frunze să strângi
în mâinile drepte amprentele mâinilor stângi
să aduni culorile toamnei sub ochi (unde unii au pungi)

apoi dacă din întâmplare nu plângi
că umbrele paşilor tăi dintr-o dată-s prea lungi
să-ţi umpli plămânii cu cerul în dungi

NOTĂ. Am scris aceste versuri ca răspuns la o temă a concursului PA-foto care are loc în Pahico. 

Foto: Dani Lica

Etichete: , ,
16/10/2010

o săptămână cu femeia albastră

te-au dus la spitalul de nebuni
ai nevoie de linişte ziceau şi de un pat bun
se scumpise brânza de capră (încă de luni)

marţi vă băgau (în nas) câte o pană de gâscă plouată
curăţau gândurile ca pe sinusuri
puncţie mentală îţi facem (erai în armată)

culcat (zicea sergentul) sforăiaţi cu gândul la femeia albastră
era departe dar vorbea frumos (vorbea cu sânii)
miercuri auzeai cum apare la fereastră

joi mai era acolo (la nebuni) un maior de securitate
l-au închis într-o cameră fără lumină
vă împuşc pe toţi (ar fi zis) ba o-mpusti pe mă-ta în spate

vinerea se dezbrăcau cucoanele de ofiţeri se dădeau una pe alta cu tuş
râdeau ţinându-se de păr (aşa ieşeau în curte)
veniţi înapoi proastelor iaca venim acuş

sâmbătă erau coapte ca nişte turte
se arseseră cu maiorul de securitate (chibrit îi ziceau)
culcat striga cuconetul prin curte

apoi au dărâmat spitalul de nebuni au pus caprele să pască printre smârcuri
uite-aşa ai uitat de femeia albastră
închideai ochii şi vedeai molozul cu sfârcuri

09/10/2010

dimineaţă cu lemne

atunci când cerul e alb-negru
îmi pare marea pe de-a-ntregu’
c-a izbutit să izbucnească
într-o tăcere pescărească

apoi ca într-un dor de soare
văd umbre căpătând culoare
de parcă zorii împroşcaţi (pesemne)
s-au rezemat pe nişte lemne

crescute noaptea într-o doară
pe fundul mării (şi-acum zboară)

NOTĂ. Am scris aceste versuri la comanda unui concurs PAfoto. Fotografia e aici.

Etichete: , ,
02/10/2010

pe brânci (ca atunci)

cică hai la tarla că dau ţiganii (m-am dus)
ce dau am întrebat pe drum
dau în brânci

era lună am parcat lateral (de-a lungul şanţului)
încremenise maşina în noroi
se auzea un zgomot ciudat bârrr cârrr mârrr zbârrr

uite-i şi pe viteji
de ce furaţi mă porumb
calicilor (erau mai mulţi) că vă rabdă pământul

era o luptă inegală (aveam să constat)

îmi plăcea să simt cum îmi curge sângele
maşina era albastră aveam un ştiulete înfipt în cap
acesta e tricolorul (mi-am zis)

aşa a venit moleşeala (cred)
atât a rămas din recoltă
am muncit pe brânci (ca atunci)

25/09/2010

păzitorul de tezaur

adormi la mine în braţe (îmi place)
parcă am fi oraşul încolăcit
de cele patru milioane de ramuri ale nopţii

e o noapte tăcută au amorţit claxoanele
singurul zgomot îl fac reclamele luminoase
carul mic ţipă (dar departe)

stau nemişcat ca un zid al vechii cetăţi
ca un păzitor de tezaur
dacă aş respira ar prinde viaţă fereastra

sunt singurul om din lume care te vede dormind
aş putea să te sărut în timp ce visezi că te sărut
n-ai avea habar că n-a fost doar în vis

Etichete: , ,
24/09/2010

Sâmbăta de poezie anuntată de vineri

Apropo de grup, nu uitati că eu n-am uitat: mâine vă arăt un poem nou! Mai sunt câteva ore.

24/09/2010

Grupul de bloguri în versuri

Încerc să fac un obicei din a aduce aici versuri culese de prin blogurile dragi mie (aflate în blogroll).

Am găsit la Leo trei strofe dedicate unei gazele. Citez:
„De ce mă zgudui când păşeşti ?
Nu simţi podeaua cum vibrează ?”

În replică, LePetitPrince scrie o poezioară despre partenerul de joacă:
„Are limba ascutita
Si o minte impletita
Intr-un fel care imi place.”

Adela îi spune la multi ani copilului ei, asa cum o mamă-poet poate să spună: în versuri îndărătul cărora stii că se află trăiri profunde. Citez:
„Când te-am născut,
m-am abonat la viitor.
Necondiţionat.”

Răzvan Tupa reproduce un poem afirmativ , care, aflu, l-a supărat pe un administrator de site literar (într-o zi). Dati click să vedeti despre ce e vorba.

La Dorul Emanuel intrăm ca într-o sală-viată de cinema. Citez:
„uneori fiebinţeala din piept ne mistuie
ca o eşarfă legată în jurul inimii”

La A.Dama găsesc versuri de Samuil Mitra:
„În Palma Ta, cu păru-n vânt
Alerg ca un copil uitând
Că sunt nimic şi-am fost flămând
Când Tu mi-ai tălmăcit iertarea.”

Ion Bistriteanul scrie un poem despre Nichita, Eminescu si premiul Nobel (incitant!):
„În rai şi în iad se citesc poeme cu voce scăzută
Să nu tulbure fîlfîiri să nu stingă flame

Uneori marele premiu e o excursie
All inclusive.”

N-o uitati pe Cristina, cu al ei artist:
„sunt un artist nebun de drama de a nu avea nici un talent
un pictor cu-o pensula tocita, un scriitor fara o rima”

Anca are un poem proaspăt:
„Ea mi-a aratat aerul
ce-i imbraca aproapele
Ea a strigat cu limba de moarte
sa-l sufoc in respirarea mea
Ea era frumoasa si nerabdatoare
Si imi tivea panzele neincepute
Tesute cu dragoste intre coastele tatei
Ea m-a daruit
Mormantului meu cu baldachin…”
(EA)

Cristian Lisandru e prizonier:
„în visele mele
se luptă două armate
miroase a fum
sar scântei
săbiile lovesc…”

Si, desigur, vă invit să recitit Noptile virgineaninei 😛

P.S. Ioan Bistriteanul anunta un concurs de poezie, dar nu dă încă amănunte, ca să ne perpelească nitel.

19/09/2010

prada mea perfectă

dacă aş avea mai mulţi ochi (măcar patru)
m-ar durea capul mai tare
ar fi ca un rulment cu bile de sânge
s-ar învârti uite-aşa să vadă de jur-împrejur (o miză stupidă)

aş observa toate femeile cu coc
toate doamnele cu solzi albaştri (lunecoşi)
toate domnişoarele cu zvâc
aş vedea ca un şarpe cu limba despicată

şi totuşi n-aş avea ochi decât pentru tine (prada mea perfectă)

Etichete: , , ,
18/09/2010

cum te iubesc

te iubesc deşi asta sună ca ligheanul pe ciment
te iubesc efervescent

te iubesc redundant
te iubesc ca pe vechiul trabant

te iubesc într-atât încât pot face haz
te iubesc ca răcoarea din cheile bicaz

te iubesc ca un guguştiuc zgribulit
te iubesc de parcă nu te-aş mai fi iubit

Etichete: , ,
17/09/2010

Manuscrisul de la Marea Ionică

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă. Sper că e cât de cât lizibil. În orice caz, cred că e nevoie să dati click pe facsimil pentru o imagine mărită.

 

Am zis să vă arăt o mâzgăleală făcută vara trecută (într-o noapte), la Sidari, pe Insula Corfu. Nu stiu câtă lume e interesată de această „bucătărie”, încă mă întreb dacă nu dovedesc indecentă arătându-vă asta, dar, la naiba, suntem amici, nu?

Pentru cei curiosi, mâzgăleala de mai sus a fost prelucrată (mult sau putin, habar nu mai am 😉 ), a ajuns pe acest blog, aici, si, apoi, în cartea mea. Si a fost citită, cu mult har, la lansarea de la Uniunea Scriitorilor.

14/09/2010

Colectia de versuri

Începem călătoria poetică pe blogul lui Cristian Lisandru, din poezia căruia citez:
Să fugim împreună într-o noapte de toamnă
Să aflăm amândoi evadarea ce-nseamnă,

Să găsim un conac cu o prispă imensă
Să uităm de trăirea modernă, intensă…

(din poemul Conjunctiv – dati click aici) pentru întregul poem)

Continuăm cu Cuburile Angelei, unde am găsit câteva versuri inimitabile, scrise în luna august:
Dupa fiecare perioada in care
esti macinat de intrebari si ocolit de raspunsuri
intelegi ca, pana la urma, cel mai bun prieten
iti esti, de fapt, doar tu
.”
(din poemul Doar tu)

Fireste, ne oprim obligatoriu la Anca si reproducem un poem scurt, dar dens, plăcut si cu miez:
Din umbra lăuză a dimineţii,
Noi
îl dezleagă pe unu de doi…”

(Tablou cu noi)

La Ioan Bistriteanul, dintr-un poem din 10 septembrie:
…au crescut printre noi insule
păşeam victorioşi de pe una pe alta
erau mici şi apropiate

(Umbrela ca viciu al atentionării)

si Geanina Lisandru, care n-a mai scris nimic pe blog de pe vremea Noptilor virgine:
pătrund în cercul tău de gânduri
îţi tatuez cu mângâieri
mulţimea punctelor din trup…”