Posts tagged ‘PA’

29/01/2014

EXCLUSIV. Poveste incredibilă în faţa unei gherete RATB

Portofel electronic RATB

Portofel electronic RATB

– Patru călătorii, vă rog.
Cum femeia dinăuntrul gheretei RATB priveşte prin mine, adaug:
– Cât costă?
– Cinci douăzeci (e vădit iritată).
– Nu ştiam. Am întrebat să aflu cât trebuie să plătesc, mă simt dator să explic.
– Aha, nu folosiţi… Noroc cu zăpada asta.
În timp ce îi mulţumesc (ar fi putut să mă mai ţină în ninsoare; eu nu aveam nici reşou, nici flanelă albastră, nici părul pe bigudiuri), domnul care fusese înaintea mea, auzind frânturi din conversaţie, se întoarce cu cardul în mână:
– Şi cum trebuie să procedez cu asta?, îşi încearcă el norocul.

13/01/2014

Femeia de pe trotuar şi copilul care ţipă

– Lăsaţi-l, aşa face uneori, îi spune cu calm tânăra mamă unei femei care încearcă să-l liniştească pe ţâncul de trei ani care ţipă, întins pe spate, pe trotuar, dând din mâini şi din picioare. Ca şi cum n-ar auzi-o, femeia mai are o tentativă de a linişti copilul. Caută măcar să-l ridice de pe asfalt (suntem în mijlocul lunii ianuarie), apoi se dă bătută în faţa atitudinii implacabile a mamei, care stă în picioare privind cu răbdare de la 20 de paşi.
– Aşa face când nu-i convine ceva, explică.

Etichete: ,
14/11/2013

Nela mănâncă nestingherită Nutella

Ca niciodată, Nela poate sta leneșă în canapeaua neagră, din piele, fără s-o bată nimeni la cap. Și-a adus o cană mare cu lapte fierbinte (în care a topit o linguriță cu miere), borcanul cu ciocolată Nutella și, mângâiată de halatul pufos, își poate alege nestingherită filmul. Un film de dragoste, la care va putea chiar să plângă niţel fără ca Paul s-o tachineze.

Deasupra buzei (colţul stâng), Nela are acum o urmă de Nutella dulce, în care câteva lacrimi sărate şi-au săpat cărăruie. Lipseşte Paul.

07/11/2013

Cum a crescut speranţa de viaţă a românilor (amintiri din viitor)

Strategia e simplă şi, dacă-mi permiteţi, genială: facem ora de 57 de minute; câştigăm 3 minute pe oră, adică 72 de minute pe zi. Într-un an bisect obţinem 26.352 de minute, egal 18,3 zile. Rotunjind, la fiecare 20 de ani ne alegem cu unul în plus, adică o creştere a speranţei de viaţă, capitol la care eram codaşii Europei, de la 73 la 76 de ani, foarte aproape de media europeană, rezumă dl. consilier. „E bun tipu’, de aşa ceva aveam nevoie!”, îşi zice premierul. Marea reformă îi face cu ochiul.

Etichete: ,
04/11/2013

Tanti Nina i se destăinuie domnului Lică

Tanti Nina are 92 de ani. Îşi poartă cu mândrie capotul seara, când iese la Vecina să vadă telenovela „la plasmă”. Nu încuie uşa. „Ce să-mi fure?”. Totuşi, ţine sub cheie, în şifonier, pachete de cafea şi de Kent, o blană şi podoabele de argint de le poartă de Revelion (după ce le dă cu pastă de dinţi). Azi i s-a plâns domnului Lică: „Mi-a ieşit 7 la urină, maică, nu mai e ca pe vremuri, he-he…”. Are un „he-he” anume, ce nu lasă loc de replică, aşa că dl. Lică nu va afla cum era urina aia bună, de demult.

29/10/2013

Atacul-supriză al domnului inginer

Domnişoara asistent manager stă într-o rână, concentrată. Domnul inginer trebuie să apară dintr-o clipă în alta, s-o surprindă, s-o sărute acolo unde îi place ei mai mult, s-o facă să râdă, să ţipe, să geamă de plăcere. Atât.

Domnişoara asistent manager e o friguroasă. Îşi trage pe umeri cearceaful. Ar putea poza chiar şi aşa, acoperită, pentru un tablou nud, atât îi e de evidentă frumuseţea. Pasiunea domnului inginer e de înţeles dar bărbatul, tot amânând atacul-surpriză, adoarme. Şi visează la doamna expert PR.

25/10/2013

Porumbelul de la Leu

porumbel

Porumbelul de la etajul şase. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Fiecare om cu păsărelele lui, şi-a zis domnul inginer într-o zi de toamnă-pastel pe când se afla la etajul şase al unei clădiri de la Leu. Pe balcon era un porumbel alb şi ţanţoş, care l-a ţinut din drum preţ de câteva minute, cât l-a privit, l-a fotografiat şi l-a aşteptat să-şi ia zborul. Porumbelul l-a privit şi el pe om, un pic mai apatic, dar la fel de încăpăţânat. Până la urmă, cel care şi-a luat zborul a fost domnul inginer. „Aveam mai multă treabă”, i-a explicat mai târziu lui Ilarion, care a dat din cap.

15/10/2013

Caloriferul lui Ilarion

Ilarion deschide robinetele caloriferelor (pentru o aerisire corectă). Apoi le închide, dar nu pe toate, fiindcă intervin chestii: cartofii se prăjesc prea tare, fata nu găseşte un caiet, nevastei îi trebuie urgent ceva etc. Despre inundaţie află a doua zi la telefon. Trecuseră 6 ore de la umplerea cu apă a instalaţiei de încălzire centrală. Fiul lui Ilarion văzuse el ceva (un firicel vioi de apă ţâşnind din calorifer fix pe marginea toaletei) şi se simţise răzbunat: nu i se întâmpla doar lui.

12/10/2013

Etufarea armonicelor

Exerciţiu de etufare pe o pagină de Facebook

Exerciţiu de etufare pe o pagină de Facebook

Domnul inginer s-a gândit să-i facă o surpriză domnişoarei asistent manager: a luat două bilete la Festivalul Enescu.
– Nu merg.
– De ce?
– Motivul e SALA.
Domnişoarei asistent manager îi place să accentueze anumite cuvinte. E atât de sexy atunci când o face încât îţi vine s-o iei în braţe şi s-o săruţi. Ceea ce domnul inginer a şi făcut, apoi a întrebat:
– Ce-are sala?
– E incredibil cum instrumentelor li se etufează armonicele, răspunde tânăra fără să mai accentueze vreun cuvânt, deşi ar fi putut.

read more »

04/09/2013

Concertul nr. 1 pentru pian şi dl. Lică

Autograful primit de dl. Lică de la Yuja Wang. Era încă emoţionat când mi l-a arătat. Nu a vrut să-mi spună ce a mai vorbit cu pianista, era secretos.

Autograful primit de dl. Lică de la Yuja Wang. Era încă emoţionat când mi l-a arătat. Nu a vrut să-mi spună ce a mai vorbit cu pianista, era secretos. Abia i-am smuls două vorbe

Dl. Lică e un meloman rezervat. Pe vremuri asculta muzică la pickup. În 1987, de ziua lui, a primit de la Fosta un vinil cu Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaikovski. În aceeaşi zi se năştea la Beijing o fetiţă cam gălăgioasă. După 26 de ani, dl. Lică, meloman rezervat, s-a pomenit în faţa fetiţei, care tocmai îi cântase Concertul lui Ceaikovski (lui anume, parcă). Fâstâcit, i-a sărutat mâna galant, i-a spus cât de emoţionat e. Yuja a râs, i-a pus pe buze un deget (cel cu care reuşeşte cel mai incredibil Si bemol minor), a mai stat cu el un pic, apoi a plecat.

30/08/2013

Secolul XXI va fi Secolul alergiilor sau nu va mai fi deloc

De când a înlocuit-o pe doamna expert PR cu domnişoara asistent manager, domnul inginer doarme mai adânc şi se trezeşte mai obosit şi mai înclinat spre cugetare. Domnişoara asistent manager crede că de vină e vârsta domnului inginer. Pentru ea, oricine a trecut de 40 de ani „are o vârstă”. Una interesantă, la bărbaţi, una de care e bine să te fereşti, dacă-s femei, în special şefe sau soţii. În plus, domnişoara asistent manager are vise bizare. De pildă, azi-noapte a strănutat tinereşte, iar dimineaţă a zis că a visat o droaie de pisici. Asta e culmea alergiilor, a râs domnul inginer, să strănuţi în somn pentru că visezi pisici. Domnişoara asistent manager s-a bosumflat un pic, apoi a dat cu pudră.

28/08/2013

Mic ghid de trecere dintr-un anotimp în altul

Ilarion continuă să se minuneze de trecerea cam grăbită a zilelor şi se întreabă unde sunt anotimpurile de altădată. „Aseară era vară. Azi-dimineaţă se făcuse toamnă”, i-a zis domnului Lică. Vecinul său era îmbrăcat adecvat. Îşi luase, preventiv, umbrela. A privit un pic dincolo de Ilarion, apoi i-a spus că frumuseţea anilor din urmă constă în rapiditatea cu care se transformă totul.
– Acceptă, i-a zis, altfel rămâi în urmă.
– Ţie îţi place?.
– Parcă mă întreabă cineva sau parcă pot eu schimba asta.

23/08/2013

Enescu. Prima întâlnire cu vioara

George Enescu şi vioara lui

George Enescu şi vioara lui

Era hărmălaie. Zdranga-zdranga cu fum de carne friptă şi miros de ţuică. Arşiţă. Îmi transpirase părul (dacă mă-nţelegi). Şi deodată parcă au tăcut cu toţii. Până şi gâştele se opriseră din vacarm (praf şi puf). Se făcuse atât de linişte încât nu mai auzeam nici zgomotul cănilor, ritmul ţambalului sau tânguirea veselă a acordeonului, nici vocile piţigăiat-sâsâite ale babelor. Doar vioara ţiganului pletos. «Ce vioară, bre ?», m-au întrebat şi au râs. Dar eu asta am auzit şi asta-mi răsună şi azi.

read more »

16/08/2013

Pisica din subsol şi cei un milion şi jumătate de purici

O pisică. Foto: Călin Hera

O pisică. Foto: Călin Hera

N-am prieteni. N-am tată. N-am mamă (adică n-am mai văzut-o de foarte multe zile). N-am casă. N-am forţă. N-am experienţă. Dar am purici. Aproximativ un milion, un milion şi jumătate. Sau cam aşa ceva. Nu ştiu câţi sunt şi nu ştiu nici la ce folosesc. Mie mi se pare că nu fac nici bine, nici rău. Şi nu fac zgomot. Puricii sunt liniştiţi şi le place să stea cu mine. Mie îmi place să miaun. Oamenilor nu ştiu ce le place, dar ştiu ce nu le place: puricii. Adică singurul lucru pe care îl am eu.

P.S. Am scris acest PA după ce am văzut anunţul administratorului de bloc.

11/07/2013

Coffee to go

Cană de cafea într-o ceaşcă normală, aşezată pe-o carte. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Coffee to go. Cană de cafea într-o ceaşcă normală, aşezată pe-o carte. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Blasfemie mai mare n-am întâlnit, cel puţin nu de curând. Trecută de 50 de ani şi încă femeie bine, pare să fi văzut multe. Acum soarbe o cafea şi gustă o ţigară. E clar că-i place. Rotocolul de fum aruncat peste măsuţă parcă ar vrea să mai stea un pic să prindă continuarea (înainte de a se risipi). Pot înţelege un McDrive, n-ai cum să mănânci înăuntru dacă eşti atent ce-i, dar “coffee to go”?? Cine a inventat asta e un nemernic. Nu-mi cere să beau o cafea în cinci minute, dintr-un pahar de plastic. Înjură-mă, e tot aia.

09/07/2013

Mihăiţă îşi ia avânt

Mihăiţă îşi ia avânt în timp ce vede, cu coada ochiului stâng, cum Luca îşi muşcă buzele. Ştie că Luca n-ar fi îndrăznit aşa ceva şi că e invidios. Mihăiţă nu ştie nici pe el ce l-a apucat, de unde a adunat aşa mult curaj. Nici măcar nu ştie ce vrea să demonstreze. Dar astea sunt întrebări de oameni mari.

– Te dai azi?, îl aude pe Luca, zeflemitor.
Nu-şi dă seama ce s-a întâmplat, cât timp a trecut, unde se află. În schimb, Mihăiţă îl recunoaşte pe Luca, dar i se pare că acesta a mai crescut.

01/07/2013

Afacerea „Surpriza din portbagaj”

Venise în Italia, la fiică-sa, care muncea din greu. S-a bucurat, a râs şi a murit. S-o-ngroape acolo ar fi costat 7.000 de euro, s-o transporte acasă, 10.000. 

– V-o duc eu, nu întrebaţi cum, a zis Gioni.
A pus femeia într-un portbagaj cocoţat pe maşină şi a ajuns cu ea în ţară, ştie el cum. Într-o parcare de pe Dealu Negru a mâncat nişte mici şi, când s-a întors la maşină, portbagajul ioc.
– Ce naiba mă fac?!, şi-a zis Gioni.
– Ce naiba ne facem?!, şi-au zis hoţii când au descoperit prada.

NOTĂ. Am tot încercat să reduc povestea „Portbagajului” la dimensiuni de proză arhiscurtă. Textul de mai sus e ceea ce a rezultat. 

28/06/2013

Chiştocul de Kent

Dl. Lică trece pe lângă chiştocul de pe scările către etajul I. „Nu-l ridic, sunt curios când va dispărea”, îşi propune el un experiment. Pe Ilie Dron îl dor şalele, nu se poate apleca. Inginerul, cu gândul la experta PR, nici nu observă chiştocul. Ilarion constată că e vorba de Kent, cu urme de ruj. „O femeie”, pufneşte şi parcă o vede pe doamna Pârvu (n-o suportă). Apoi surâde. „Poate e Lory de la opt”. Femeia de serviciu nu mătură chiştocul numai aşa, de-a naibii. Noroc cu dl. Lică, a doua zi.

27/04/2013

Goana omului cu ochelari de cal-putere

Omul cu ochelari de cal-putere stă la masă cu şapca pe cap. N-are timp s-o scoată, are treabă. Se ridică înainte de a-i suna telefonul. Se aude „Alo!” abia atunci când uşa se închide în urma lui.
– Ce-i cu ăsta?!, întreabă un om îmbrâncit de pe trotuar.
Din fugă, omului cu ohelari de cal-putere îi cad hârtiile din mână. Oricum, nu ştia că le are. După o goană de încă trei străzi se opreşte brusc (acesta e momentul în care îşi pierde şapca). Ar mai fugi el mult şi bine, dar a uitat încotro.

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat: