Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Alegerile din Germania găsesc lumea ca o pradă hipnotizată în fața unui imens șarpe boa. Până la scrutinul din România, îl avem pe cel din Germania, probabil cel mai important al anului. Avem câteva cifre critice într-un infografic Statista bazat pe sondajele dinainte de scrutin. Ce va fi după? Cât de mult va fi contat influența rusă, implicarea noii administrații americane, cu un pronunțat accent anti-european?
Bastian Schweinsteiger iese puţin de pe teren, cu obrazul plin de sânge. Sursa foto: fifa.com
Atunci când a ridicat braţele, ţinând strânsă Cupa Mondială, Bastian Schweinsteiger a oferit o imgine-simbol a ediţiei braziliene, varianta 2014, a campionatului mondial de fotbal. Imaginea efortului răsplătit. E un fel de „s-a făcut dreptate!” cu care poţi merge liniştit acasă.
De aceea este frumos fotbalul: fiindcă Brazilia e purtată de arbitri până în semifinale, unde e spulberată de Germania şi rămâne în corzi în finala mică, în faţa Olandei. Fiindcă un columbian, James Rodriguez, despre care microbiştii mici şi mijlocii nu ştiau mare lucru până acum, a devenit golgeterul turneului deşi a jucat cu două meciuri mai puţin decât rivalul Thomas Muller.
Podolski anunţă că Germania are „încredere, convingere şi forţă”. Sursa foto: fifa.com
În Grupa G se joacă astăzi, de la 19.00 (ora României) derbyul european Germania – Portugalia. Nemţii sunt favoriţii tradiţionali ai turneelor finale ale Campionatelor Mondiale de Fotbal (au trei trofee – cucerite în 1954, 1974 şi 1990), în vreme ce portughezii speră să trăiască gloria graţie geniului lui Cristiano Ronaldo.
Celebra scară melc de la Melk. Foto: Călin Hera (pt. mfc)
O poveste care trece printre două case din Austria. Foto: Călin Hera
Reproduc mai jos tabletaTV de azi.
Zilele de pauză de la Campionatul Mondial de Fotbal permit accesul în jurnalele de ştiri sportive a tot felul de informaţii neimportante, dar care dau o anumită culoare evenimentului. Ultima este ştirea despre caracatiţa Paul, această Mama Omida a nemţi lor, care a prezis că Germania nu va trece de Spania. O veste grea pentru suporterii „maşinii de ucis a lui Joachim Low”, care încep să crea dă că Schweinsteiger, Lahm, Klose&Co. n-au cum să-i învingă pe Casillas, Xavi şi David Villa, dacă aşa a zis nevertebrata. Din fericire, pe teren vor juca doar jucători cu două picioare, aşa că îi sfătuiesc pe pariori să-şi facă propriile calcule. Caracatiţei nu-i pasă.
Ironic: Anglia devenea campioană mondială acasă, în 1966, când a dat un gol care n-a fost gol (Hurst, într-o finală cu Germania, 4-2), si este eliminată acum, după 44 de ani, de Germania (1-4), după ce a înscris un gol valabil (Gerrard Lampard) , nevalidat de arbitru. Cum se întoarce roata.
„Mi-am dat seama că mingea a fost după linie şi cred că felul în care m-am comportat l-a păcălit pe arbitru care a crezut că balonul nu a trecut de linie. Ar fi trebuit să fie gol pentru Anglia. Probabil au fost doi metri” Neuer, portarul Germaniei.
„Acela a fost un gol. Este o ruşine” (Jurgen Klinsmann, fost selectioner al Germaniei.
UPDATE. Nu credeam că vor fi erori de arbitraj monumentale la acest CM, după cum se arbitrase în grupe. Dar ofsaidul din care argentinienii au dat al doilea gol a fost cât caru’. Stiu, Argentina ar fi câstigat oricum. Ei, si?
„Arbitrul a influenţat meciul. Rosetti a greşit grav, dar nu se poate spune că Argentina a câştigat datorită acelei erori de arbitraj”, Maradona, selectioner Argentina.
În Bulgaria, Jivkov demisionează. Cum o fi să? Petr Mladenov pare pus pe fapte mari. Mă uit la bulgari, la TV, şi nu-mi vine să cred că şeful statului umblă pe jos, printre oameni.
Demonstraţii la Praga. Universitarii sunt în frunte. Nemţii din RDG dau iama în magazinele din RFG, de la graniţă. Zidul Berlinului pare doar piesă de muzeu. E incredibil vârtejul ăsta!
Între timp, la Bucureşti începe, mâine, Congresul al XIV-lea al PCR. Văd un afiş la cinema, „Noimebrie, ultimul bal”. Îmi place să cred că nu e o coincidenţă şi atât.
Regia e suprasaturată de controale. Nimeni n-are voie să intre în alt cămin decât în cel în care locuieşte. Portarul din P6 se face că nu mă mai cunoaşte, face urât când îi întind „taxa”.
Băieţii din Comitet sunt rupţi de somn. Ovidiu face planton în facultate, noaptea, cu un profesor şi un asistent, râd de el, râd de el, râd de noi, ce frică îi e lui Ceauşescu, ce sistem uns are, nu mişcă nimeni, nu?, eu cred că o să ne mişcăm, cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă mişcă-n drişcă, ba o să mişcăm, ştiu eu, nici delegaţii nu se mai fac, pe cât posibil, toată lumea trebuie să stea acasă sau la serviciu sau la şcoală, să poată fi controlat, dacă lipseşti de la ore trebuie să dai explicaţii, să spui unde ai fost, ce-ai făcut, cu cine te-ai întâlnit, toţi îi suspecteazş pe toţi, la naiba, doar n-or să pună lângă fiecare câte un securist, nu sunt zece milioane de securişti în ţara asta, Gorbaciov l-a chemat pe nea Nicu, da’ a zis că e ocupat, ungurii nu trimit delegaţie la Congres, se sparge buboiul, cred, nici comuniştii italieni nu trimit delegaţie.
Alimentarele din centru sunt pline cu caşcaval, şuncă, brânză. Nimeni nu cumpără pentru că toţi şi-au terminat deja cartelele pe luna asta. Pe Calea Victoriei, de la Palatul telefoanelor la Mignon, magazinele sunt închise. Toate clădirile sunt drapate cu steaguri tricolore şi roşii. Între ele, tablouri mari, cu tovarăşu’.
Staţiile de metrou sunt controlate de patrule (miliţian, gărzi patriotice, soldat şi civil). Am treabă la BCU. Dau peste un afiş: „Biblioteca e închisă pentru perioada…”. strivesc o înjurătură. Un individ îmbrăcat regulamentar, cu pardesiu cenuşiu, cămaşă albă, cravată albastră, să se asorteze cu ochii, apare din senin. „Probleme?”. Tac şi plec. Nimeni nu vorbeşte. Se aud doar paşi, încoace şi încolo.
E toamnă şi e ceva în aer. Sunt entuziasmat că basarabenii au obţinut scriere latină şi româna ca limbă oficială (ei îi zic limbă moldovenească acum, e de discutat despre asta!), de succesele Solidarităţii lui Lech Walessa*, de mişcările din Ungaria (mă minunez că se dă liber la alcătuirea de partide politice, cu număr minim de membri, chiar 2-3!). Mă înfiorează masacrul din Piaţa Tian An Men.
Mă intrigă ideea reunificării Germaniei**. Mă sperie soliditatea regimului Ceauşescu, deşi încep să simt ceva în aer.
Singurul lucru de care mă tem e tăvălugul. Mi-e teamă de scăparea de sub control a situaţiei. În acelaşi timp, mă întreb: de sub controlul cui? Adică, până la urmă, de ce ar fi bine să fie sub controlul cuiva?
NOTE
* În prima notiţă din jurnal referitoare la Lech Walessa scriam Vanenza
** Nu ştiu de ce, e un gând care apare la un moment dat în însemnările de atunci; însemnările sunt făcute sporadic, sunt pagini întregi scrise dintr-una, desfăşurarea evenimentelor e mai rapidă decât pot eu, studentul, consemna – n. mea)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 