Atunci când a ridicat braţele, ţinând strânsă Cupa Mondială, Bastian Schweinsteiger a oferit o imgine-simbol a ediţiei braziliene, varianta 2014, a campionatului mondial de fotbal. Imaginea efortului răsplătit. E un fel de „s-a făcut dreptate!” cu care poţi merge liniştit acasă.
De aceea este frumos fotbalul: fiindcă Brazilia e purtată de arbitri până în semifinale, unde e spulberată de Germania şi rămâne în corzi în finala mică, în faţa Olandei. Fiindcă un columbian, James Rodriguez, despre care microbiştii mici şi mijlocii nu ştiau mare lucru până acum, a devenit golgeterul turneului deşi a jucat cu două meciuri mai puţin decât rivalul Thomas Muller.
Fiindcă superatacantul argentinian Higuain a ratat incredibil într-o situaţie faţa în faţă cu monumentalul portar Neuer, într-o finală în care a fost prins în ofsaid de aproape zece ori. Fiindcă a greşi este omeneşte, fiindcă nu există un câştigător ştiut dinainte, asta dacă ne prefacem că nu ştim filosofica definiţie dată de un englez, pe numele lui Gary Lineker: „Fotbalul este un joc simplu: 22 de jucători aleargă după o minge timp de 90 de minute şi, la sfârşit, germanii câştigă”.
Fotbalul este frumos fiindcă apare din când în când pe teren câte un jucător-fenomen, care încântă prin talent şi/sau prin dăruirea cu care munceşte acolo, în iarbă. Modelul e Bastian Schweinsteiger. Încercat greu de accidentări în ultimul an, „metronomul” de la Bayern Munchen a început turneul din Brazilia pe banca de rezerve. A fost rezervă în victoria categorică a Germaniei (4-0) cu Portugalia, a prins 20 de minute în năucitoarea remiză cu Ghana (2-2), intrând pe teren la scorul de 2-1 pentru africani! Apoi a fost titular în fiecare meci, până în finala cu Argentina (1-0), jucând de fiecare dată cu aceeaşi bucurie meticuloasă.

Finala de duminică seara a fost triumful lui Schweinsteiger mai mult chiar decât al răsfăţatului Gotze, noul copil-minune al Germaniei, sau al veteranului Miroslav Klose, cel care a intrat în istorie drept cel mai bun marcator al turneelor finale. Schweinsteiger a fost cu adevărat eroul meciului. A alergat enorm, a pasat, a interceptat, a făcut alunecări, a luat galben şi a fost tăvălit de adversari ori de câte ori aceştia au reuşit să-l prindă.
Ne minunăm în faţa maşinilor germane, dar ne e greu să înţelegem că secretul e unul simplu: munca. Nemţii pun osul la bătaie, de aceea ajung să deţină supremaţia în atâtea domenii. Nu fac fiţe, intră în iarbă şi ară terenul. Bastian Schweinsteiger e prototipul. În fiecare fază scrâşneşte din dinţi, aleargă de rupe, se bagă la minge. Ies scântei. Apoi, când faza s-a terminat, zâmbeşte ca un copil mare. Nu l-am văzut să tragă de timp, să stea la pomană, deşi e o supervedetă. Sau poate tocmai de aceea; Schweini îşi respectă statutul.
Atunci când a ieşit la marginea terenului cu obrazul plin de sânge a făcut-o pe propriile picioare. Se vedea că îl doare. Se vedea şi că abia aşteaptă să se întoarcă în arenă, să fie în miezul luptei, să participe, să câştige.
La final, Bastian Schweinsteiger a explodat într-o bucurie de copil mare, apoi şi-a găsit un minut pentru a-l îmbrăţişa şi consola pe marele Messi. Argentinianul va rămâne în istorie drept cel mai bun jucător al turneului final Brazilia 2014. În realitate, marele Messi a avut nevoie de consolarea bărbătească a lui Schweini, omul al cărui tricou era altfel decât al oricărui participant la finală: alb la început, roşu, verde, maro şi foarte ud la sfârşit, de parcă ar fi făcut parte dintr-o echipă specială.
De aceea spun: pentru mine, acest campionat mondial a strălucit prin doi eroi care vor fi uitaţi mai degrabă decât sclipitorii Messi şi Neymar… Mă refer la supertalentatul columbian James Rodriguez şi la supermuncitorul cu inimă de copil Bastian Schweinsteiger. Acolo veţi găsi fotbalul, cu tot ceea ce este frumos în el.
NOTĂ. Acest text a apărut şi în cotidianul.ro