Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Am fost, înainte de ploaie, în Cişmigiu, să plimb copiii printre luminiţele de acolo. Am fotografiat renii împăiaţi. Când mi s-a spus că se află acolo, acum crezut că sunt reali. Nu era mare lucru, dar, poate, ar fi făcut mizerie, nu? Sania era, însă, impresionantă.
Fiica mea mi-a împrumutat niţel aparatul foto, să pozeze ieslea. Drăguţă construcţia grajdului. Totuşi, la Hunedoara, lângă Casa de Cultură, mieii şi oile erau vii şi efectul era mai puternic.
Am lipsit de pe blog zilele astea. Crăciun în familie.
Deşi n-am spus-o, m-am gândit la voi, prietenii mei de aici, în timpul sărbătorilor. Crăciun fericit tuturor!
Copiii mei au fost, pesemne, cuminţi, din moment ce Moşul…
Treceam pe acolo. Văzut de departe, păream o dâră. Sau un punct. Sau deloc, dacă acela care privea era destul de departe. Văzut de aproape, eram încă acolo. Agăţat de un gând, eu însumi un gând. Apoi au trecut alţii. Şi alţii.
Fotografia am făcut-o la Abatia Melk, în vara anului 2008. A fost tema ultimei etape PAfoto
Eu sunt dragonul din PA. Mi-e
privirea semeaţă,
mi-e inimă hoaţă.
Fur priviri fără să vreau neapărat asta,
le fur şi le închid în sticle,
le arunc în mare, le arunc în aer, le adun la loc.
Sunt doldora de plastic.
Poartă noroc.
Eu sunt dragonul care sună a gol
atunci când vântul îi gâdilă coada
(mă refer la partea care iese din nisip atunci când sunt domol).
Fotografie de LordDIf. A fost tema uneia dintre etapele concursului PAfoto. Toate PA-urile etapei cu pricina sunt aici
Am îndrăznit, azi-dimineaţă, să plec de acasă cu maşina. Ştiu, veţi spune că am fost un fraier. În timp ce curăţăm parbrizul, mi-au îngheţat mâinile. Deci, fraier.
De la Piaţa Mihai Bravu încolo era ticsită şoseaua, de-aia am luat-o pe traseul ocolit. Şi am călătorit absolut civilizat, nefiresc de civilizat, până la birou. În condiţii de iarnă, cum se zice, cu 35 km/h. Aproape fără frâne. Maşina din faţa mea era, mereu, la 6-7 m distanţă, iar cea din spatele meu la fel. Fără claxoane, fără înjurături. Să mă ciupească cineva, că doar n-o fi real!
P.S. În intersecţia Petricani cu Dimitrie Pompeiu mi-am permis un derapaj simpatic, o rotire de aproape 90 de grade. A fost cool!
Am fotografiat bd. Dimitrie Pompeiu, din maşină. Era OK
Deci.
Dacă tot mi-era dor, am primit zăpadă. Deocamdată, m-am bucurat doar de traficul legendar din Bucuresti, pe vreme naspa. N-am simtit mirosul de zăpadă, dar tot m-am bucurat.
1. M-am gândit să fotografiez la intrarea în Piata Victoriei. Deja nu mai stiam ce să fac cu mâinile. Chestia e că tocmai atunci s-a terminat bateria de la aparatul foto, ca un făcut
2. Am stat câteva minute în Piata Victoriei, asa că am fotografiat, de data asta cu telefonul, si Guvernul. Undeva, mic, e Emil Boc (nu se vede bine)
3. Aici am îndrăznit să cobor un pic geamul, pt foto. Eram, deja, în Primăverii.
În fiecare seară, de-o vreme, când ies de la birou, adulmec aerul, doar-doar simt miros de zăpadă. Dar aerul din Bucuresti nu-mi oferă asa ceva, nu încă, desi a trecut deja Sfântul Nicolae. Am memoria aerului de la Râusor, unde-mi petreceam mare parte din zilele de iarnă în care nu trebuia să stau în Hunedoara (vacante, duminici). Parcă respiram zăpadă. Îmi bucuram nările si plămânii (având grijă să nu-i răcesc). Era ca si cum as fi inventat o ninsoare înăuntrul meu.
Acum, mi-e dor de zăpadă. Si copiilor mei le e. Diferenta e că ei încă n-au apucat să o trăiască deplin. Lor e e dor mai mult din povestile mele… Iată ceva la care trebuie să lucrez. O idee de pus în Planul de Anul Nou.
Copiii mei, la baza pârtiei Kalinderu din Busteni, în iarna anului 2009
Am ajuns la finalul acestui concurs. Adică nu. Mai e o etapă.
Fotografia am făcut-o anul trecut, în luna august, în curtea abatiei Melk din Austria.
Deadline: luni, 23.59.
Baftă!
Marile iubiri se-ntalnesc din întâmplare Leo
Prozei arhiscurte
Te-ntâlnii umblând prin lume
Nu-ţi spuneam atunci pe nume
M-ai poftit să stau la glume
Şi am stat.
Aşa scurtă şi-ndrazneata
Mi-ai sărit taman în faţă
Şi mi-ai zis : Ia-mă pe viaţă !
Şi te-am luat !
De atunci, la ceas de seară,
Îmi tot sari din călimară…
Reconstituire Simion Cristian
-Pe locul unde se înalţă astăzi monumentul erau cândva flori, iar de jur împrejur morminte. Aici ostaşii îşi îngropau camarazii de luptă. Imediat după război, cimitirul a fost distrus. Totul a fost reconstruit de către o asociaţie anonimă, mulţi ani mai târziu! Pe acel loc a apărut, nu se ştie cum, această piatră. Unii zic că reprezintă un omagiu adus soldaţilor care susţineau PA-ul! Acum, haide-ţi să vizităm interiorul mânăstirii, zice ghidul grăbit!
Monologul pietrei cristian
M-am nascut dintr-o emotie in forma unui gand armonios, iar atunci am rostit primul Pa din viata: nenasterii mele.
Am copilarit intre degetele lui, cel care m-a mangaiat daltuindu-ma pentru ce nu se poate rosti, ci doar simti, iar atunci am rostit al doilea Pa din viata: asperitatilor mele.
M-am infipt adanc, in liniste, in verde si rostesc ultimul Pa: uitarii.
Let’s PA! LePetitPrince
Venise momentul. Piticii au invadat gradina si-au inconjurat monumentul. Unul avea o stare…asa, ca o nazuinta. Altul facu o descoperire: o fi el pitic dar e tot o fiinta. Piticul cel mai mare a avut un vis. I l-a spus celui mic si s-au pus pe ras. Un pitic (mai sfatos) a strigat: Let’s PA! Altul (de prisos) a strigat tot asa. Peste ei o adiere de vant prinse a purta miros de minti incinse de PA.
Un PA de dor Mariana
Din tresăriri de frunze-nrourate
Se ţese dorul de ,,A fost odată…”
Şi genele-mi de lacrimi încărcate
Mângâie blând un vis ascuns sub piatră…
Aducerile-aminte mă-nfăşoară
Ca iedera ce-mbrăţişează-o stâncă
Ce-şi cântă trist un cântec de vioară
În gama ,,dor ”, necunoscută încă…
M-aşez tăcut pe iarba din grădină,
Privind spre piatra-aducerii aminte…
Aştept un PA de dor ce o să-mi vină
Să-mi facă inventarul la cuvinte…
Cum să faci un PA delicios LordDIf
Se ia una bucată idee, de preferintă proaspătă, se spală bine bine cu apă pură din izvorul imaginatiei, mai apoi se împarte în aproximativ cinci sute de semne după care adăugăm pe rand: o adiere de vânt, un vis, o dorintă, o stare, o descoperire, o fiintă si pe ici pe colo cate un punct sau o virgulă. Se amestecă bine si se coace la foc mic în cuptorul inspiratiei. Recomandăm a se servi asortată cu un surâs sau cu putină ironie desi merge si cu lacrima lui Ovidiu. Oficial se numeste proză arhiscurtă, noi îi zicem simplu PA
O formă de mut gabi
E o formă de mut acest PA de pe soclu care spune uneori bine-ai sosit ori la revedere tăcut. Ca într-o dimineaţă în care te-ai trezit renăscut sau bunăoară ca într-o seară de mai în care ai căzut îmbătat dintr-o ceaşcă de ceai. E o formă de mut sinele tău adorat care vine să prindă atât de multe sensuri în doar câteva idei în timp ce eu mă ţin de catarg. Pentru furtunile sinelui meu.
Dâra Călin
Treceam pe acolo. Văzut de departe, păream o dâră. Sau un punct. Sau deloc, dacă acela care privea era destul de departe. Văzut de aproape, eram încă acolo. Agăţat de un gând, eu însumi un gând. Apoi au trecut alţii. Şi alţii.
Panoul ăsta e, acum, mult mai jumulit decât în momentul în care l-am fotografiat eu. Am zis să fiu domn si să-l arăt lumii în perioada decentă. Altceva vreau însă să vă spun: că am pus niste poze d-astea, electorale, pe presa.nu, unde am încercat să văd ce transmit afisele, panourile si bannerele electorale după ce votul s-a consumat.
Atmosfera de astăzi, asa cum am perceput-o eu, mi-a adus aminte o fotografie făcută în vara anului trecut, într-un anumit loc al unei cafenele din Viena. Am tot ezitat s-o public. Dar, asa cum am spus, mi se pare în consonantă cu atmosfera.
Observatie: în vara anului 2008, Austria si Elvetia au găzduit, împreună, Campionatul European de Fotbal
Sorin Stanciu vede, ca nimeni altul, frumosul oriunde. Pentru cei care s-au păcălit cu precedenta fotografie cu scaieti, iată o alta:
„Nu stiu daca ai sau nu ghete insa bocanci trebuie ca ai deoarece umblii pe munte. Datorita distantei si respectului fata de proprietatea privata uite o „pictura” de la Mos Niculae. Sarbatori Fericite”, mi-a spus Sorin. Foto: Sorin Stanciu
„Beeej”, fotografie ”de pe baltă” de Sorin Stanciu, în timpul unei partide de pescuit
Trebuie să mă ţin de ceva. Îmi vine să zbor. Îmi vine să plutesc. Îmi vine să înnebunesc. Să-mi iau câmpii, aşa. Într-o parte e zidul. Ca în legenda meşterului Manole. În alta e iarba, ca o legare la pământ. Ca un fulger invers. Ca un avânt. În sus aş pluti, ca agăţată de un vrej de fasole. Dar mă strânge o dâră de aur. Aici, pe inelar. Mă-mpiedic în voaluri. Deci fug în zadar.
În această fotografie, mireasa nu mai e singură si nu mai pare că zboară, ca-n PAfototema de zilele trecute. Am zis că e corect să v-o arăt 😉
Noua PAfototemă e jucăusă.
Vă rog să scrieti PA-urile inspirate din fotografia de mai jos până joi, 23.59. Baftă!
Fotografie făcută în parcarea Mănăstirii Humor
Aşteptare… Mariana
Trei căpriţe crăcănate,
Cu privirile de lemn,
Stau sfioase şi mirate,
Cu codiţe ridicate,
Parcă aşteptând un semn…
Urechiuşile-s ciulite…
Iedul mic pare mai demn,
Şi se-ntreabă pe şoptite:
,,Versurile nu-s strivite
De limbajul greu, de lemn?…
Cum vom şti când cântă mama,
Dacă lupu-si schimbă gama?”
Trei idei cucuiete Marius Ola
Trei iezi cucuieţi behăiau de zor a rumeguş în parcare. Stăpânit de o ură de paie, asemeni vieţii sale serbede, după o ceartă cu soţia, pe teme de rituri mănăstireşti, un adept al nepoveştilor a luat drujba tâind capetele din lemn ale cornutelor. Îi ocupaseră locul de parcare. Iar maşina, ca şi nevasta, nu mai stătea într-o rână ca altădată.
Ştire de la faţa locului, cum stai cu spatele la mănăstire Teodora
Cetăţeanul BT a reclamat la Poliţia Gura Humorului ocuparea abuzivă a locului de parcare pentru care avea autorizaţie la zi. Un echipaj al Poliţiei Comunitare s-a deplasat de urgenţă la adresa indicată şi a constatat prin mijloace specifice încălcarea dreptului de folosinţă. Contravenienţilor li s-au aplicat amenzile prevăzute de lege, au fost fotografiaţi din toate unghiurile şi înconjuraţi cu o sfoară sigilată. Ulterior, un autotransportor al Direcţiei de Salubritate Publică Suceava a ridicat contravenienţii de la faţa locului şi i-a deplasat în spaţiul anume destinat, de unde urmează a fi recuperaţi. Se aşteaptă capra.
Semnează indescifrabil: agent Lupu Ion
Caprita cu ochi zbanghii LePetitPrince
Caprita cu ochi zbanghii
inclinata intr-o parte
poti in spate sa ma tii
sa ma duci pana departe?
Daca nu, te fac o barca
doar sa-mi spui cum ai decis;
lemnu-i plutitor pe apa
si o sa-ti placa, precis!
Interviu Leo
Reporter : Cine şi-a bătut joc de voi ?
Ied 1 : Zânul burtos în costum, cu tutu de balerină ! Ne-a cerut o ţigară, i-am zis “Pleacă d’aci, beţivule, du-te la muncă şi nu mai întinde mâna la cerşit !” şi bang ! ne-a pălit pe toţi trei în moalele capului cu bagheta lui, care s-a dovedit a fi magică…
Ied 2 : Cât ai zice “acid dezoxiribonucleic” ne-a transformat în trei miei ameţiţi, crăcănaţi şi saşii !
Ied 3 : Iezi, cap de lemn !
Scufiţa şi lupul cell61
– Tati, tati, ce-s alea?
– Care, tati?
– Alea 3 din parcare.
Şi întinde un deget spre ele. Ptiu, drace! Ce-or fi alea?
– Cred că-s nişte oi.
– Cum oi, tati, ai văzut tu oi cu ochi aşa de mari?
– Nu ştiu, tati, or fi căţei, atunci.
– Căţei, auzi! HaHa. Unde-ai văzut tu căţei cu urechi aşa de mari?
– Bine, n-am văzut. Pisici, asta sunt!
– Cum să fie pisici? Ai văzut tu pisici cu picioare aşa de mari?
– Păi ce faci acum, Ana? Repeţi scena cu lupul şi Scufiţa roşie?
– Bine, tati, ai dreptate, sunt pisici.
Treime gabi
Orice s-ar spune sunt trei. Amatori de vrăjeală sau nu se întreabă unul pe altul: e mama, e lupul sau e povestea asta cam şui ? În timp ce uitase că toată suflarea îi imortaliza, căpriţa fugise un pic din poveste cu altcineva. Până şi lupul părea să fi renunţat fiindcă zvonul că ar exista nişte iubitori de PA i-ar fi zdrobit toată stima de sine pe care o mai avea. Iezii îl salută pe lup, paa !
Tăticii n-au pic de imaginatie LordDIf
– Pariu!
– Pariu, tu pui la bătaie păpusile, eu colectia de masinute. Chicotind veselă, fetita alergă spre tatăl prins într-o discutie cu vanzătorul de suveniruri.
– Tati, uite, am găsit renii pierduti de Mos Craciun, trebuie sa-i înapoiem să poată ajunge la toti copii în seara de crăciun.
Privind mirat spre cele trei mogăldete care cu greu puteau fi numite reni, tatăl explică cu blândete:
– Dragă, nu sunt reni ci cei trei iezi cucuieti din povestea bunicii. Sărind în sus de bucurie fetita alergă spre frătiorul ce afisa o mutrită acrisoara bombanind. Tăticii n-au pic de imaginatie!
Capra plus trei iezi Simion Cristian
– Nu e uşor să fii capră in ziua de azi! Mai ales când ai trei iezi cucuieţi acasă şi ţapul plecat cu o cornută din turma de vis a vis. Ciobanul mă mulge zilnic, pajiştea este ofilită şi tăvălită de toţi boii iar tu mă baţi şi-mi iei jumate din parale! Intr-o zi nu o să mai suport toate astea! O să plec şi o să-mi iau lumea în cap… Aşa se plângea o capră, peştelui ei, într-o zi ploioasă si numai bună de numărat bani…
Cum fu ! cristian
-Baaaiiii, sa plecati imediat d-aci! Ca stapana mea are Bentley pe comanda speciala, rosu! Si are piepten aurit cu care imi face coafura si mie …
-Hai nu zau ! Stapana mea ma scarpina in fiecare zi in Maybach, unde are si bar cu sampanie si frunze de colectie pentru mine !
-Iete-te la ele! Oloagelor ! Nu dau o cacareaza scremuta pe laudaroseniile voastre ! Io zic sa va uschiti rapid d-acilea, pana nu vine iubita mea, travestitul Trabant, de la cursul de cum fu…
O floare şi… trei grădinari Maria
1: Fiţi bărbaţi şi recunoaşteţi! Eu am văzut-o primul…
2: Ba bine că nu! Pune-ţi pofta-n cui şi treci la rând. Eu sunt cel mai mare şi am prioritate.
1: 10 minute nu te fac nici mai mare, nici mai deştept.
2: Eu zic să nu întreci măsura.
1: Iar eu te sfătuiesc să nu mă provoci. Mă duc la ea, o invit la un Mai Tai şi dacă nu iese nimic, e a voastră!
Cel de-al treilea ied, cu ochii mici şi umezi, tremurând de emoţie, dar şi de teamă, spune:
-Da’ n-am putea s-o împărţim frăţeşte?
2: Puştiule, suntem tripleţi, totuşi, nu siamezi.
Redevenire Mariana
La prima vedere, ştim, suntem urâte, noduroase, cu gura mare şi fără pic de suflet…
Ni se spune adesea ,,căpriţe” şi ni se înfundă gura cu un braţ de fân. Dar, e ceva ce ne face nepreţuite…E ceva acolo unde poţi ajunge doar alunecând pe raza din privire, ceva de forma unei clepsidre prin care iubirea se scurge doar când întâlneşte şi atinge o altă clepsidră geamănă…Prin transfuzie de iubire, devenim zâne, prinţese…Iar când uităm să mai iubim, sau nu mai ştim, sau nu mai vrem, sau nu mai putem, să redevenim copiii ce-adorm murmurându-şi poveşti cu capre şi cu iezi, cu prinţi şi cu prinţese…
rural develoPAment cu fân si capre Zazuza
I 1: Hai ma, mai repede, ca a venit fanul, hai!
I 2: Pai ce, numai io? Pe frate-miu de ce nu il iei niciodata? Numai eu mereu la carat, ala sta si citeste sub mar. Nu mai vreau!
I 1: Ma, afurisita e blana pe tine! Ala invata pentru BAC, asa ca misca-ti copita incoa’ si ajuta-ma!
I 2: Ce sa iti zic, iedu’ telectualu’! Mare branza o sa faca la facultate!
I 3: Te iei de mama, ma? Iti dau una acuma de behai in limbi straine!
I 2: Taci ma, vezi-ti de ale tale. Poate iti pica la BAC „Capra cu trei iezi“…
Sorin Stanciu are o continuare a fotografiei cu melcii, prima noastră PAfototemă.
Prima fotografie a fost denumită „Înmultiri”. Aceasta e urmarea înmultirilor. Foto: Sorin Stanciu
Denumesc noua PAfototemă „Albă-ca-zăpada si printul ei”. Puteţi scrie PA_urile până luni, 11.00. Baftă şi inspiraţie!
Fotografia a fost făcută de Adi Pîclisan pentru a ilustra un articol mai amplu al Georgetei Petrovici. Nu cred că PA-urile trebuie să urmeze numaidecât subiectul articolului cu pricina 😉
Si tu, fata draga? Paul Gabor
Eu mi-am dorit sa fiu pitic, unul dintre norocosii ce-i stau prin preajma Albei. Dar nu a fost sa fie. Tot asa, cand eram de-o schioapa, ma gandeam c-ar fi nimerit sa fiu aducatorul de mere, cel care indeplineste visele frumoasei adormite. Un licurici imberb mi-ar fi placut, sau greier muzicant cu scripca geluita… Nici rolul calului nu m-ar fi prins rau. Dar iarba, vai, iarba asta galbejita… Nu-mi plac meniurile anoste. Iar cu timpul mi-am dat seama ca Alba-ca-Zapada devine din ce in ce mai blonda…
Pupul cristian
-Hmmm, iete-te la ea ce mai doarme ! Oare se preface? Ia s- gadil nitel la talpite…
-Pfuu, nimic… La masinuta mea cand apesi langa volan se aprind farurile…
-Uite, pot sa-i misc mana … si piciorul… hihi are chilotei roz…
-Cum s-o fac sa se miste ? Oare s-o pup ca-n desene ?… Adica sa-i dau un pup ? Asa, de fata cu toti ?…
Autorul nu cunoaste daca a fost sau n-a fost, intrucat a sunat clopotelul si au zbughit-o toti…
Experiment starsgates
,, Aaaaa, ce bine-mi pare că a uitat-o soră-mea pe Albă ca Zăpada lângă prinţul ei !,,
Doi ochişori cu privirea neastâmpărată se iviră deasupra mesei. Nasul mic şi cârn accentua şi mai mult figura aceea de copil care spune: ,,Hai să fac o prostioară!,,
,, Oare dacă prinţul o sărută pe Albă ca Zăpada, aceasta va prinde viaţă? Să încercăm!,,
Privi în stânga şi în dreapta şi apoi îşi puse planul în aplicare.
Oftă dezamăgit; Albă ca Zăpada n-a înviat.
,,Poveşti, îşi spuse, norocul meu că sunt băiat mare şi nu mai cred în ele.,,
El şi ea Leo
De-ar fi atât de simplu ! El şi ea, două trupuri de plastic, fără suflu, fără suflet, acceptându-se cu defectele de fabricaţie şi luptându-se cu limitările rigidităţii, filosofând despre unicitatea produselor în serie, privindu-se în ochii goi, împodobiţi cu luciri de vopsea.
Carnea însufleţită nu are avantajele celei sintetice. Doare. Înăuntru şi afară.
El şi ea sunt două lumi îndepărtate, care, în răstimpuri, îşi aruncă meteoriţi încinşi, sau se ignoră învăluiţi într-o amăgitoare pace universală.
Şi eu gabi
Am un punct de vedere foarte sigur pe sine situat în centrul pur. Cu toate astea n-o să te privesc direct în ochi, să nu te prinzi… Ştiu, m-am născut privilegiat să-ţi fiu prinţ şi nu m-am temut până azi de vreo altă magie doar pentru că am aflat despre cei mari, că chipurile se îndrăgostesc. N-am deprins din poveştile cu zâne decât două, trei metafore simple care-mi vor dilata pupila când voi întoarce cu grijă privirea spre tine. O să afli atunci, că şi eu…
Rău oameni, rău viaţă! Maria
O cheamă Teodora şi nu are încă patru ani, nici cuvinte perfect articulate, dar are doi pretendenţi: Horia şi Tudor. Când Horia îşi ia la revedere cu pa, frumoaso!, Tudor, niciodată mai prejos decât adversarul său, plusează cu pa, zâno!. Înfruntarea este tacită, dar asta nu o face mai puţin înfruntare. Şi pentru că viaţa este dură, Teodora îi place pe amândoi, dar alege doar unul. Cum e drept şi firesc. Pace Horia.
– Mia, Teo mireasă!
– Acum, Teo? Nu aşteptăm până miercuri? Să fie şi Horia de faţă?
– NU! Teo mireasă cu Tudor. Tudor mos.
Unwanted destiny LordDIf
As fi vrut să salvez din copilul de altă dată naivitatea. Jucându-mă cu păpusi as fi fost un mic Zeu oferind mintilor din plastic un rol superfluu într-o realitate imaginată. Dar n-am salvat decât tristetea din ochii unui bătrân ce-si joacă resemnat rolul de figurant intr-o poveste reală, devenind la rândul meu o biată marionetă în mâinile maestrului păpusar.
Fauritor de destine Mariana
Hm! De unde vii, printesa mea, cu chip de crin si ochi de cer? Ce mana iscusita ti-a desenat povestea in sufletele noastre de copii?…
Da!… Cred ca stiu ce voi deveni cand voi fi mare…Fauritor de destine…Voi scrie povesti cu final fericit! Voi rescrie povestea ta, draga mea printesa…Poate te voi feri de mastera cea rea, si poate ca printul va veni mai repede…Sau poate voi fi chiar eu printul fericit…Ah, ce minunat ar fi sa imi scriu propria poveste de iubire!
Atingere magică Teodora
Albă-ca-Zăpada a muşcat mărul otrăvit şi a alunecat într-un somn adânc, şi deplin, ca noaptea văduvă de lună. Prinţul, pornit să o salveze, şi-a încrucişat potecile cu ale vrăjitoarei şi, sleit de foame, a acceptat, şi el, fructul pierzaniei. Acum sunt amândoi ferecaţi în mrejele Hipnosului, trăind ca şi cum n-ar fi, în viaţă fiind dar morţi părând tuturora. Aşa ar fi rămas pe veci, dacă un puşti, nu mai `nalt decât sabia prinţului, cu sufletul curat ca o primăvară abia descălecată, nu s-ar fi îndurat de ei. O atingere uşoară pe mâna albă şi fină a prinţesei, apoi a prinţului, un zîmbet ştrengăresc aruncat tuturora şi sufletul reînvie, de parcă nimic rău nu s-ar fi întâmplat…
Introducere în anatomie Leo
Când a venit pe la noi, tanti aia parfumată a adus două cutii.
– Pentru tine ! a spus tanti. Când am deschis cutiile, surpriză ! Un păpuş şi o păpuşă ! Mie orice dar îmi face plăcere, aşa că i-am zis săru’ mâna.
Mama a privit-o mirată, dar ea a liniştit-o :
– Lasă, dragă, să înveţe şi copilu’ despre diferenţele dintre masculi şi femele.
– Ce diferenţe ? a întrebat mama. Sub haine sunt aproape la fel !
– Vorbesc de diferenţele evidente. De alea «ascunse» o să afle el şi singur, mai încolo!
Printul absent Simion Cristian
Ce s-o fi întâmplat? E prima oară când lipseşte. Poate e bolnav! Sau poate l-a otrăvit doamna cea rea! Cine o să mă trezească din somn? Cine o să mă sărute la sfârşit? Dragii mei pitici, haideţi să închidem cutia cu jucării! Piesa noastră nu se poate juca fără prinţ! Poate vine mâine…
End of storycell61
– Te urăsc!
– Cum să mă urăşti, iubire?
– Iar ai venit beat aseară!
– Eu?!? Cum poţi spune aşa ceva?
– Crezi că dacă ai venit la 2 noaptea nu ştiu?
– Dar nu dormeai? Sau te prefăceai?
– Mă prefăceam.
– Aha! Să ştii că mi-am dat seama de asta!
– Cum, că erai beat?
– Stăteai de vorbă cu tipul ăsta blond.
– Care tip?
– Ăsta care ne urmăreşte. Chiar, pe ăsta de unde l-ai cules?
– E Big Brother.
– Da, de parcă eu nu-ţi cunosc familia.
– Nu pe mine mă urmăreşte, ci pe tine. Abia aşteaptă să te scoată din poveste.
Sorin Stanciu mi-a mai trimis câteva fotografii pentru concursul de PAfoto, alături de Micul Arhitect, dar n-am reusit să mă gândesc la variante de povesti inspirate de ele. Sunt mai no comment, cred. De aceea, vi le arăt asa.
Laconic cum îl stim, s-a multumit să dea niste titluri seci. Cum le sade bine.
Postmodernism. Foto: Sorin Stanciu
Pădurete. Foto: Sorin Stanciu
Drept de Veta. Foto: Sorin Stanciu
Cititoarea de la ora 4.00, Lalalila, autoare a unui blog pe care vi-l recomand, m-a tras de mustată. În însemnarea despre bisericile pictate din Bucovina, am omis să vă arăt ce am fotografiat la Voroneţ.
Repar, tardiv.
Judecata de Apoi, o scenă foarte amplă, sub formă de zone etajate, prezentându-L pe Dumnezeu-Tatăl în partea de sus, de unde porneşte un râu de foc. Apoi este o o zonă a Raiului şi Iadului, apoi pământul cu oameni, animale şi vegetaţie, şi în final marea cu câteva elemente specifice. (Mariana)
,,Detaliu”, reprezântând câmpul din dreapta a Judecăţii de Apoi. Se poate vedea reprezentarea diavolului, învierea morţilor din morminte la auzirea sunetului trâmbeţei îngerilor. Se observă mai clar relieful, diferite specii de animale terestre şi vieţuitoare acvatice. (Mariana) 
Partea nordică a mănăstirii, în care ploile si vântul si-au adus „contributia” (Mariana)
Cum nu mi-am luat lecitina de multisor si nici n-am avut atâta minte încât să-mi notez lucrurile la care mă gândeam în momentul în care am fotografiat si nici măcar explicatiile ghizilor, las fotografiile fără legendă. Dacă mă ajutati să completez, o voi face cu cea mai mare plăcere (cu link către blogul celui care mă ajută, of course! 😉 ). Vă multumesc anticipat si îi multumesc deja Lalalilei că m-a tras de mânecă. Pardon, de mustată.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 