
MFC. Fotografia care povesteşte câteva aspecte din viaţa greu încercată a unui trotuar din Bucureşti. Foto: Călin Hera
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

MFC. Fotografia care povesteşte câteva aspecte din viaţa greu încercată a unui trotuar din Bucureşti. Foto: Călin Hera

MFC. Combinaţie de afişe pe un stâlp din Sectorul 3, Bucureşti. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Unghiuri deasupra intersecţiei. Foto (cu telefonul): Călin Hera (pt mfc)

Uscătoria din intersecţie se întoarce. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Aici eram într-un birou din Casa Presei (perioada timpurie Evz – Cornel Nistorescu). Oarecum foto-document pentru generaţiile care nu-şi imaginează cum erau telefoanele celulare tip cărămidă de care să mai fi şi mândru 🙂
Ce poţi face atunci când, om în toată firea, eşti încercat de oareşce emoţii (sau ce-or fi ele)? Poţi, de exemplu, purcede la a face mici şi nevinovate destăinuiri (fiindcă ai garda jos).
L-am văzut în Piaţa Amzei. Mă pregătea să beau o cafea de lucru cu trei domnişoare oengiste (a fost o discuţie simpatică şi fructoasă), când mi-au sărit ochii (cât colo) pe capota unei maşini parcate destul de regulamentar. Un porumbel ţanţoş, mândru de masculinitatea lui, privea în jur. Nu părea că ar căuta ceva anume. Mai degrabă, cerea să fie admirat. V-am mai spus vreodată cât sunt de fascinat de vieţuitoarele din Bucureşti?

Partituri aruncate cât colo în zona Universităţii. Foto: Călin Hera (pentru MFC)

Umbrelă de soare, ca un cerc în colţuri şi cam ciufulit, prăbuşită pe plaja de la Balcic. Foto: Călin Hera (pentru MFC)

MFC. Scorbură fără cuvinte, după chipul şi asemănarea omului. FOTO: Călin Hera
N-am prieteni. N-am tată. N-am mamă (adică n-am mai văzut-o de foarte multe zile). N-am casă. N-am forţă. N-am experienţă. Dar am purici. Aproximativ un milion, un milion şi jumătate. Sau cam aşa ceva. Nu ştiu câţi sunt şi nu ştiu nici la ce folosesc. Mie mi se pare că nu fac nici bine, nici rău. Şi nu fac zgomot. Puricii sunt liniştiţi şi le place să stea cu mine. Mie îmi place să miaun. Oamenilor nu ştiu ce le place, dar ştiu ce nu le place: puricii. Adică singurul lucru pe care îl am eu.
P.S. Am scris acest PA după ce am văzut anunţul administratorului de bloc.

Grup de pisici tolănite în curtea Castelului construit de Regina Maria. Foto: Călin Hera (pentru MFC)

Şarpe desenat pe o farfurie din ceramică de Horezu. Foto: Călin Hera
Prima oară când l-am văzut (în urmă cu foarte mulţi ani), m-a frapat. Atât de mult încât nici nu am îndrăznit să întreb (şi am fost mereu un tip foarte curios, cred că părinţii mei au fost printre cei mai încercaţi în perioada de ce?-urilor).
Între timp, a fost episodul cu şarpele, care a născut un poem. Apoi, alte oale şi ulcele din ceramică. Iar astă-vară am întrebat. Am aflat ceea ce ştiam deja (am mai citit şi eu), plus o poveste despre care doamna care mi-a răspuns, o femeie din satul Olari, unde am şi fotografiat această farfurie din ceramică, mi-a spus că e adevărată. Am întrebat-o, aşadar, ce semnifică diferitele simboluri care apar pe obiectele de ceramică din zona Horezu.
„Şarpele e un simbol la care noi ţinem foarte mult. Credem că fiecare casă are şarpele ei. E un şarpe bun,