Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din București. Placa memorială pe un bloc construit acolo unde se afla Biserica Sfânta Vineri. Foto cu telefonul: Călin Hera
Treceam pe un trotuar. Am văzut o placă, pe un bloc. Text simplu: ”Pe acest loc s-a aflat Biserica Sfânta Vineri, demolată de regimul comunist în anul 1987. Această placă a fost pusă azi, 21.08.1991 pentru a cinsti memoria tuturor victimelor represiunii comuniste”.
Vedere din rafturi bucureștene. TVA de 9% face smântâna mai scumpă decât TVA de 24%. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din Hunedoara. Reacție în versuri la ideea impozitării bacșișului – brutăria de lângă gară. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am văzut o droaie de reacții la ideea de a impozita bacșișul, idee la care guvernul a renunțat până la urmă. Reacțiile au rămas, unele dintre ele pline de poezie (mă rog, luați cu rezerve cuvântul poezie în acest context). Am fotografiat aici o reclamă născută de ideea impozitării bacșișului – născută tocmai la Hunedoara.
Vedere din Hunedoara. Jar. Prietenii ştiu de ce. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cei care mă cunosc ştiu obsesia mea de a face un foc în curte, de câte ori mă nimeresc acasă, la Hunedoara. Uneori îmi reuşeşte. De cele mai multe ori, ceilalţi îşi pierd răbdarea. Dar obţin cel mai bun jar şi am ambiţia să nu folosesc cărbuni şi nici şmecherii pentru aprins focul.
Vedere din Bucureşti. Cerşetor în Piaţa Victoriei. Foto cu telefonul: Călin Hera
Treceam pe acolo. Bucureştiul e plin de cerşetori. Pe unii îi observi din prima, arată a cerşetori. Mulţi sar pe tine. Te agresează. Pe alţii nu-i observi, nu-i bănuieşti a fi ceea ce sunt. Dar înveţi repede că nu trebuie să îi priveşti în ochi; nici pe unii, nici pe ceilalţi. E mai sigur. Poate că de aceea mulţi oameni evită să se privească. Iar dacă nu se văd unii pe alţii, de ce s-ar mai obosi să zâmbească. Unii altora sau sieşi.
Vedere din Bucureşti. Boltă amputată a unui palat lăsat în părăginire, pe Lascăr Catargiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mă doare de fiecare dată când văd o casă ciuntită. E la fel de dureros ca un om ciuntit. Clădirile, am aflat asta de la samsarii imobiliari din Bucureşti, sunt ciuntite şi lăsate în pagină ca să fie dărâmate. Să iasă de pe liste ale monumentelor şi să lase locul unor blocuri de birouri.
Vedere din Hunedoara. La ieşirea din Castelului Corvinilor, după Ida, ultimul film din festival. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mie îmi place să stau în fotoliu până când se termină ultima linie a genericului de final. Să ascult coloana sonoră şi să meditez niţel la ceea ce tocmai am văzut. Este şi un fel de omagiu pentru cei care au făcut filmul. Măcar să le văd numele, chiar dacă nu îl reţin. Şi, poate, să am imaginea maşinăriei care face posibilă o Realizare, oricare ar fi ea (nu ştiu dacă asta vine din faptul că am preferat, mereu, să fiu parte a maşinăriei; a fi imaginea ei este o altă meserie, la care nu cred să mă pricep).
Vedere din București. Casă pe Pache Protopopescu. De vânzare (încă în picioare) – detaliu – balcon deasupra trotuarului. Foto cu telefonul: Călin Hera
Îmi place această casă de pe bulevardul Pache Protopopescu, aflată peste drum de fostul sediu al Pro TV. E vecină cu casa lăsată să cadă, cu două intrări, una dinspre Pache Protpopescu, alta dinspre Agricultori, despre care am mai vorbit (aici și aici) și e de vânzare. Mi-ar plăcea să o cumpere cineva care s-o iubească, nu s-o ia ca s-o dărâme și să trântească un P + 5 de birouri sau ce s-o nimeri.
Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor, parcă mai frumos decât mi-l aminteam. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am regăsit Castelul din Hunedoara parcă mai frumos ca nicicând. Poate că am şi ateptat cu mai mult nesaţ ca nicicând reîntâlnirea. Clasic. Puternic. Frumos. Ca un sentiment, care nu dispare.
Vedere din Bucureşti. Palatul Parlamentului, dimineaţa târziu. Şi aglomerat. Foto cu telefonul: Călin Hera
O fotografie făcută din maşină, într-o dimineaţă de sfârşit de mai. Plimbată mai întâi pe Facebook.
Vedere din București. Casă cu ieșiri pe Agricultori și Pache Protopopescu, lăsată să se prăbușească. Foto cu telefonul: Călin Hera
Discutam cu cineva în urmă cu câteva săptămâni despre cât de frumos e Bucureștiul. Frumos?, mi s-a răspuns. Poate în interbelic. Eu cred că și acum sunt foarte multe locuri frumoase. Nu știu care e ponderea lor. Încerc să nu mă gândesc la cartierele de blocuri comuniste, caz în care ponderea crește. Clădirile care au apucat să fie renovate, puse în valoare, dau valoare culturală și sufletească. Cele lăsate să se părăginească, să cadă, dor. Mă doare. Nu pot trece pur și simplu. Nu îmi pot imagina cum a fost, cum ar fi fost. Mă doare sufletul. Și îmi imaginez cum ar putea să fie.
Căpșună cu cinci degete. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vin și eu în mijlocul unei vechi dezbateri despre pluralul fructelor de primăvară. Copil fiind, spuneam că mănânc căpșuni și cireșe și mă desfătam cu ele. Îmi amintesc cireșul perfid de la colțul unei străzi aflate între casele din apropierea Parcului Corvinul din Hunedoara. Perfid, pentru că făcea cireșe uriașe, negre, la care nu aveai acces. Trunchiul gros era învelit de proprietar cu tot felul sârme și coli de smoală, așa că în vremea cireșelor ori îmi schimbam traseul, ori întorceam capul, să nu mor de poftă. Cele mai bune căpșuni le mâncam la țară, la Horezu, în grădina de pe deal a bunică-mi. Cel puțin așa îmi aduc eu aminte.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 