Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vă doresc tuturor un an 2010 mult mai bun decât ăsta de se încheie. Sper ca numărul prietenilor de PA si de frumos să crească si să facem lucruri bune împreună. La multi ani!
Recunoasteti stilul Roxanei, fireste! Îi multumesc pentru această urare-desen.
Am primit un cadou de Crăciun excelent: un desen de la Roxana! Desen care-l înfătisează pe dl. Lică. E chiar el!
Copiii mei sunt, câteva zile, la Câmpina. Înainte de a pleca, fiică-mea mi-a zis să caut sub pernă, când ajung acasă. Am găsit un bilet A4 care m-a dat gata.
Ieri am stat acasă cu copiii. Au fost un eveniment memorabil, alcătuit din mai multe evenimente memorabile. Astfel:
1. Fiica mea m-a bătut la Memory. E uimitor cum reuseste să tină minte, mai bine decât mine, ce e îndărătul cartonaselor cu poze care se aseamănă. N-a fost o întâmplare, m-a bătut de mai multe ori la rând. A reusit să-l învingă si pe fiul meu, care e un pic mai mare. La Cash, mi-am luat revansa. Fiul meu a fost pe locul II la Cash. Si la dame l-am bătut pe fiul meu. E drept, el a jucat pentru prima oară. Mi-amintesc că nici tata nu se lăsa bătut când jucam sah. Adevărat, când eram mai mic, uneori începea meciul fără regină, apoi fără o tură, apoi fără un cal sau fără un nebun. Atunci când am scos prima remiză, am fost cel mai fericit băiat mare!
2. La un moment dat, copiii au început să topăie si să strige „Geoană minte ca un porc, Geoană minte ca un porc!”. I-am certat că vorbesc urât. Apoi m-am certat pe mine. Televizorul era pornit, pe stiri. Berceanu tocmai rostise, apăsat, celebra propozitie. Ar trebui pusă bulină pe stiri, cel putin atunci când vorbesc unii politicieni… Dar asta e doar o naivitate.
3. Am fotografiat câteva desene ale copiilor. Altele le-am scanat. Li le-am ridicat pe bloguri. Am voie să public si aici câte unul.
Peisaj cu flori, soare si inimioare
4. La un moment dat, am atipit. Copiii au fost atât de draguti, încât m-au lăsat să dorm aproximativ 30 de minute. Îmi amintesc că si tatălui meu îi plăcea să doarmă pe o canapea, în camera în care ne jucam noi, copiii, cu chiuituri. Se trezea atunci când făceam, subit, liniste.
După ce i s-a dărâmat un raft din cauza cărtilor de joc (dar parcă le zice altfel) cu tot felul de personaje japoneze (cred că Bakugan e ultimul răcnet), fiu-meu s-a gândit să-si deseneze el însusi niste personaje ciudate. Treaba asta i-a luat vreo două seri. M-a pus să le scanez si să le încarc pe blogul lui. Ceea ce, fireste, am făcut. Dar am tras si aici un personaj, na!
Nu doar eu am caiete vechi*. Am descoperit că şi fiu-meu are cel puţin unul. E cam de pe vremea când avea 5-6 ani. Am scanat câteva. Le-am descărcat pe blogul lui. Unul l-am ales pentru al meu.
* Oare asta înseamnă că mă maturizez, ca să zic asa?
În timpul unei discutii m-am trezit că am construit o piramidă pe hârtie. Deseori, chestia asta mă ajută, mâzgălitul adică. Nu ştiu ce m-a apucat să scanez această prostioară. Mai mult, îmi dau seama că e o indecenţă s-o postez aici. Şi, totuşi, o fac.
Aşadar, seria struţilor loveşte din nou. Întrucât desenul meu precedent a primit câteva aprecieri la „Omul transparent”, recidivez. Am trei în total, făcute, dacă nu mă înşel, pe final de liceu. Mâine, următorul.
P.S. N-am nicio iluzie că ar fi ceva de capul acestui desen, al anteriorului sau al următorului. Pur si simplu, descoperirea lor mi-a dat prilej de amintiri. Pentru că mi-e foarte drag autorul acestor desene si al acelor caiete.
Autoportret în peniţă, din anii ’85. De: Călin Hera
Azi vă mai fac o mărturisire. Nu stiu s-o expirm în cuvinte, asa că vă arăt o pagină dintr-un caiet vechi, să tot aibă vreo 24 de ani vechime. Era un caiet în care „învătam” la matematică. Se vede treaba că săream lesne de la integrale la alte prostii.
Ciudat e că învătam binisor, s-a întâmplat chiar ca, în anul 1986, să fiu admis la o facultate tehnică.
Un amănunt m-a surprins însă în mod deosebit atunci când, zilele trecute, am dat cu ochii de pagina asta: primul desen, cel mai de sus, e un incredibil de bine reusit autoportret al Călinului care eram atunci.
Pagină din caietul meu de matematică (de lucru) de prin clasa a XI-a. De: Călin Hera
NOTĂ. Pentru a vedea mai bine imaginea şi a face comentarii interesante (inclusiv răutăcioase :P), daţi click aici.
UPDATE. Am adãugat un detaliu al paginii, la începutul articolului (7 iunie 2013)
Acvariu de hârtie şi peşte cu bec. Lucrare de Radu Hera (2009)
O lucrare realizată de propriul meu fiu a stârnit vii dezbateri pe acest blog. Cea mai arzătoare întrebare, formulată pe rând de starsgates, drawforjoy și, am avut eu impresia, încă de mulți alții (eu însumi m-am întrebat, după ce v-am aflat întrebarea), asadar, cea mai arzătoare întrebare este cea despre un personaj aflat în centrul lucrării, jos.
L-am întrebat, ieri, pe fiu-meu şi m-a dumirit.
Asadar, este vorba întra-adevăr despre un peşte cu bec! Vietatea e nevoită să circule aşa prin desen şi prin propria-i vaiță, prelungită, iată, grație curiozității voastre, deoarece acolo, jos, în adâncuri, e întuneric. Asa se explică si de ce, prin contrast, în partea superioară a lucrării, e lumină: pentru că e mai aproape de suprafață, de lumina soarelui.
De caras n-am întrebat.
Acvariu de hârtie şi peşte cu bec. De: Radu Hera (2011)
Fiul meu mi-a arătat un desen. Trebuia să-l facă pentu nu stiu ce concurs, dar a uitat. Asa că l-a făcut pentru mine. Acum, după ce vi l-am arătat, îl pun deoparte.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
