Posts tagged ‘Cinci săptămâni în palon’

07/11/2010

Frică. Palonul şase

Dragii mei,

înainte de a publica clasamentele, se cuvine să anunţ tema pentru palonul 6, inspirată din PA-ul care a câştigat etapa a 5-a (Linie de cod, autor Victor).

Aşadar, vă invit să scrieţi, până marţi, 23.00, PA-uri despre

Frică

Baftă!

Iată PA-urile:

Vânzătorul de ghilotine (Victor)
– Ţi-e frică?
Cuvintele scuipate printre buzele subţiri aproape că-şi pierdură sensul.
– Nu!
– O să-ţi fie!
Se întoarse cu spatele rupând contactul vizual. Simţi fluxul de frică forţându-i sinapsele în momentul în care bătrânul, lipsit de hipnoza ochilor galbeni, realiză ceea ce se va întâmpla. Auzi şfichiuitul funiei scăpate din mâna bătrână. Văzu reflectându-se pe pământ sclipirea lamei ghilotinei în lumina apusului. Simţi în tălpi vibraţia capului căzând cu zgomot sec pe pământ. Frica – gândi negustorul – cea mai stabilă monedă din univers.

Frica de răgaz (Dan)
O nouă fobie? Nici vorbă, doar o problemă de autocontrol; am rezolvarea de la un rabin întâlnit cu mulţi ani în urmă la Ierusalim:
Sunt în mare pericol cei care îşi închipuie că nu au niciodată timp pentru nimic, nici măcar pentru ei înşişi. E elementar: pur şi simplu pui jos târnăcopul, stiloul, sapa, microfonul, drujba, stetoscopul, tastatura (sau orice alt instrument foloseşti în acel moment) când sună sirena imaginară de început de siestă şi-ţi spui: “Gata deocamdată; mai fac după.” Şi pleci.

Trei frici (Călin)
– Stai!, a strigat Dan. Autobuzul, care oricum abia se târa, a oprit. Dan i-a făcut semn şoferului să deschidă uşa. Am pus glonţ pe ţeavă. Zgomotul l-a înţepenit pe şofer, care a stat aşa, băţ, până când Dan a cercetat autobuzul pe dinăuntru. I se păruse c-a fost un cutremur lung, aşa i-au tremurat picioarele. Abia după ce Dan a făcut semn că e OK m-am lăsat şi eu moale, pe vine, sprijinind ZB-ul de gard. Dacă strănuta şoferul, iar eu, crezând că e vreun gest ostil, îi trimiteam un glonţ în cap?

Sobolanul alb (Ion Toma Ionescu)
Ieşisem din somn.Trecuse primejdia, pierii şi nelegiuirea crimei, sau trãdarii, ce o fi fiind. Imaginile de groazã dispãruserã, doar golul acelor clipe apãsa mut. Oare ce sãvârşisem? memoria surescitatã nu mã ajutã. Voiam sã uit? nu eram prea sigur. Pastilele medicului de la LSM, dupã saptãmâni de nesomn, parcã mã trãgeau într-un loc mâlos din care mã zbãteam sã ies simţind cã mã acoperã frica. Când şi când, şobolonanul acela mare alb mã fixa din oglindă, mustrãtor, dincolo de pragul realitãţii.

Vanatoarea (Bogdan)
Funia harponului se intinse – o coarda de arc gata sa plezneasca – inclinand barca la tribord.
”Demonul vrea sa ne traga in adanc!” Oamenii lui stiau să recunoasca semnele unei scufundari de adancime si era clar ca asta incerca sa faca prada lor. “Funia va rezista și monstrul trebuie sa se-ntoarca la suprafata, sa respire!”. Realiza insa ca acest gand nu venea atat din experienta acumulata cat si din nevoia de a se-mbarbata intr-un moment in care mirosul intepator al fricii devenise foarte real.

Şi plecă (Adela)
Închise ochii. Mâna sa mică se acundea în palma lui, ca un porumbel speriat, aşa cum se întâmplase mereu. Se gândi la toate minunile din viaţa ei, la urcuşuri şi coborâşuri, la tot ce a însemnat viaţa lor împreună. El o privea cu aceeaşi ochi albaştri, ca în prima zi. Cu cealaltă mână îi mângâia părul încărunţit. Pe patul de spital, părea atât de mică şi de fragilă! Nu putea să o lase să plece! Nu acum şi nu aşa. Ea deschise ochii şi-i şopti, zâmbindu-i: “ Nu plânge, nu-mi este frică!” Şi plecă.

Revelatie (LePetitPrince)
Statea zgribulit intr-un colt al pesterii fiindu-i frica de focul care ardea in apropiere. Mai tarziu, de frica sa nu inghete, a cutezat, s-a apropiat, si s-a incalzit atat de bine incat l-a luat somnul. A visat ca in jurul focului se adunasera unii care mancau din ceva rotund. Ii era foame si frig si se aseza pe glezne mai aproape de foc, cand, descoperi chiar la picioarele lui, mai multe obiecte rotunde cu resturi de mancare in ele. Ar fi mancat dar n-a facut-o, de frica. Prea duhneau a E-uri!

De ce ti-e frica nu scapi (LePetitPrince)
Si-l imagina delicat si cu o mare inteligenta a simturilor – pentru ea, era calitatea care conta cel mai mult la un barbat. S-a intamplat sa-l intalneasca si sa aiba acelasi drum. Au flecarit, s-au oprit la tarabe, el s-a aplecat sa vada ceva, ea i-a pus o mana pe umar tragand usor, sa vada, chipurile, mai bine. Au continuat drumul fara sa se atinga, facand fata unei atractii irezistibile. Aflata ca intr-o transa placuta, trairea femeii era totusi umbrita de o teama: sa nu se trezeasca din somn.

Jurnalul unui bebe (Carmen Negoită)
De ziua mea l-am primit pe Urs. Îmi place să-i mestec urechea şi să-l umplu de salivă, iar dacă mama îl ia în braţe se umple de bale pe faţă. Îmi mai place să-l arunc pe Urs din pătuţ noaptea şi apoi să plâng până când mami îl ridică şi mi-l dă. Fac asta doar ca să mă amuz. Mami n-are voie să doarmă. Ea trebuie doar să-mi dea să mănânc şi să-mi schimbe scutecele. Acum nu-i mai este frică să-mi facă băiţă. Azi sunt foarte ocupat cu mama, sunt hrănit la ora 9, apoi dau aerul afară, iar apoi voi încerca să fac câţiva paşi prin sufragerie.

Dragă Dumnezeu… (Adela)
“Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de bau-bau!”
Stătea cu năsucul lipit de geamul mic şi aburit şi privea copiii din curte, care ţopăiau veseli şi cântau cât îi ţinea gura. Îşi dorea atât de mult să fie acolo, să se învârtească până ar ameţi şi să strige că nici ei nu-i este frică de bau-bau! Dar… îi era. Îşi făcuse loc în sufletu-i, odată cu plecarea părinţilor şi sosirea ei aici. Se simţea singură şi speriată. Strânse la piept păpuşa mică şi începu o nouă scrisoare: „Dragă Dumnezeu, ştiu că…”

Din disperare mâncăm si pământ (Bianca Dobrescu)
îi aruncaseră cinzeci de bani din milă, ea se uita chiorâș, drăcuia și se comporta mai ceva decât un ins ce decupează articole din ziar și le pune la presat în borcane din coji de lămâi contaminate(cu toate că sună prea aiurea). se simțea pierdută, nu avea cu ce naibii să-și hrănească plozii, cu ce să plătească chiria, nici măcar nu putea bea o țuică fiartă și ronțăi un covrig acum de sărbători, nu voia să le vadă fețele micuților când moșul nu le va aduce decât niște zdrențuri căpătate. plânge.

Screte (Carmen Negoită)
A aşezat florile pe mormânt şi a întins mâna pentru a mângâia placa de la căpătâi, dar, când degetele au atins piatra rece, a auzit un zgomot în spatele ei. S-a întors, aşteptându-se să dea nas în nas cu un străin, fiindcă aproape îi simţea respiraţia în ceafă. S-a uitat în toate direcţiile. Doar copaci cât vedeai cu ochii. Indiferent cine fusese, plecase în grabă. I s-a făcut frică şi a luat-o la fugă, întorcând capul pentru a se asigura că nu-i urmărită. Simţea că urmărise un secret, iar acum secretul o urmărea.

Omul negru (Petra)
Se auzea mingea cazand. Buf, buf si intr-un final un plescait. Copiii au ridicat capacul si in jos se vedea haul. Ii cuprinse frica, dar era singura minge din cartier. Daca nu se duceau dupa ea iar asteptau 2 ani sa vina Ionut din Spania. Victor s-a repezit in casa si a adus chibrituri. Se gandeau ca la cate prostii au facut, dusul in subsol nu putea fi mare lucru. Asa ca au coborat pe scara. Piciu a aprins un chibrit, iar in secunda cat s-a facut lumina au inteles de ce trebuia sa le fie frica.

Freamătul pădurii (Ion Toma Ionescu)
Mã târãsc sã aprind lumina, mã liniştesc puţin şi scriu precipitat pe un colt de paginã visul, poate reuşesc sã-nnod firele. Cunosc odaia. Din spatele meu se ridică din aşternuturi un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, numai că frica mă opreşte să-i citesc privirea. Ţaţa, mătuşa-mea, murise de mult, stãpânea situaţia. Silueta ei de femeie tanãrã, cum n-o apucasem, mult mai înaltã îmbrãcatã în negru se scurse afarã pe uşã şi un timp ascultã în marginea gardului, freamãtul pãdurii.

Mie când mi-e frică…fluier (starsgates)
Îi era frică de întuneric. Simţea când era singur, cum gheare ascuţite vor să-l înşface de ceafă. În acele momente o lua la goană şi nu se oprea decât atunci când ajungea în mijlocul bucătăriei. Uşa în asemenea ocazii era trîntită cu putere. Doar lumina caldă din bucătărie şi glasul bunicii îi mai domoleau frica.
– Ho, că doar nu năvălesc tătarii, spunea bunica.
– Dar mi-e frică, scâncea băieţelul.
– Fluieră dacă ţi-e frică, îi spuse bunica .
A descoperit astfel cum să alunge frica. Fluiera!

În joacă (Victor)
Îşi amintea ziua în care scăpase de proteze de parcă a fost ieri. „Vrei să joci?” îl întrebase Gelu de pe malul opus al gârlei, ispitindu-l pe terenul de fotbal. Îşi amintea cum încuviinţase din cap înghiţind în sec, cum îşi alungase frica uitând, că nu-l lăsau să joace pentru că „ne încurci”, cum cârja îi alunecase. Îşi amintea ultimul lucru pe care-l văzuse înainte ca întunericul să-l cuprindă – cerul albastru prin apa rece ca gheaţa. Când se trezise, vocea medicului spunea ceva de leziuni la coloană, iar lângă pat era un scaun cu rotile nou.

Comoara (Bogdan)
Pipaia treptele de piatra in timp ce ochii i se obisnuiau cu intunericul. “Blestemat fie negustorul de lampi!” isi scrasni printre dinti in timp ce-si continua coborarea. Aici jos aerul era uscat si rece ca vantul noptii in desert. Auzi un zgomot si se opri incercand sa strapunga intunericul cu privirea. Se-ndoia ca animalele ar fi putut patrunde pana aici dar sunetul persista. Cand vazu cele doua picaturi sangerii de lumina privindu-l si ii simti dogoarea rasuflarii pe fata stiu ca era deja prea tarziu sa-i mai fie frica.

Sfarsit de primavara (Sictireli)
Era marinar de cursa lunga. Cand se dezlegau apele de gheturi se intorcea. Intra pe usa casei aplecandu-si usor capul.
Bunicule, ii spuneam sarindu-i in brate, tu esti puternic si alb ca ciresul din fundul curtii. Cand infloreste, eu stiu ca vii acasa. Nu-i asa ca ciresii nu mor niciodata?
Cu mana lui aspra mi-a alungat de pe frunte norul de frica ce-mi intuneca privirea.
Copile, va veni o vreme cand copacul nu va mai exploda in flori.
In primavara urmatoare ciresul a refuzat sa mai infloreasca.

Fugarul (Cristian Dima)
Alergă fără să ştie încotro, călcând şiroaie de apă rece, ascunse sub pâlcuri de iarbă. Spera să ajungă spre pădure şi să găsească un loc unde să nu fie descoperit. Simţea frica prin burboane reci de transpiraţie ce îi se prelingeau pe frunte şi tresărea la cel mai mic zgomot ce semăna a tropote de cai. Se împiedecă de un muşuroi de cârtiţă, iar când dădu să ridice privirea, inima i se opri. Un războinic ce purta zale grele de fier şi o spadă lungă i se arătă. Nu te speria, te voi proteja eu de soldaţii romani. Urmează-mă!

După deadline
Memento (LeeDee P)
Se sculase cu două ore înainte de a pleca la firmă. Postul ei de PR îi cerea să fie mereu aranjată, zâmbitoare și hotărâtă. Avea nevoie de ceva timp ca să facă duș, să-și usuce și să-și coafeze părul și, bineînțeles, să folosească cu mare artă, toate articolele cosmetice, de firmă, pentru care cheltuia o grămadă de bani. Înainte să iasă pe ușă, se privi în oglindă să-și admiră opera. Se înfioră: în spatele chipului ei de femeie distinsă, aparent tânără, simți cum își face loc frica de bătrânețe…

Clubul Fix 500
Frica de răgaz (Dan)
Trei frici (Călin)
Vânătoarea (Bogdan)
Si plecă (Adela)
Revelatie (LePetitPrince)
De ce ti-e frica nu scapi (LePetitPrince)
Din disperare mâncăm si pământ (Bianca Dobrescu)
Omul negru (Petra)
Sobolanul alb (Ion Toma Ionescu)
Freamătul pădurii (Ion Toma Ionescu)
Sfârsit de primăvară (Sictireli)
Memento (LeeDee P)

05/11/2010

Tigara de 500 de semne (vot proză arhiscurtă)

Vorba MiculuiPrint, nicio urmă de scrupule pe vremuri, când venea vorba de a face reclamă la tigări.

Vă chem la vot, dragilor. S-au adunat, din nou, destule PA-uri bune si foarte bune (le găsiti pe toate aici).
Procesul de votare durează 24 de ore (până sâmbătă, pe la 13.30 – cam de atunci încolo sistemul nu mai permite votarea).

Fiecare calculator* are dreptul la 4 voturi.

*Am o optiune, „block repeat voters”, unde mi se recomandă să blochez prin cookie. Mai existau două variante: blocajul prin „cookie and IP adress”, care, însă, can be problematic for some voters, respeciv „don’t block repeat voters”.

05/11/2010

Mă las de fumat

„Mă las de fumat”. Spunând asta, bărbatul de 40 de ani vrea să dea o dovadă de caracter, de forţă interioară. Ştie că a te lăsa de fumat e, înainte de orice, o probă de voinţa, dincolo de orice plasturi cu nicotină, de orice gumă de mestecat sau ţigări electrice. „E o luptă cu mine însumi”, îşi spune, cu hotărâre, bărbatul de 40 de ani. „E alegerea mea, e dovada că sunt un om puternic”.
Apoi îşi aprinde prima ţigară din viaţă. „E ultima”, mai spune, apoi tuşeşte îngrozitor.

Reclamă la ţigările Marlboro din presa americană a anilor '50-'60. Incredibil, nu-i aşa? Şi deloc, da' deloc, corect politic...

NOTĂ. Am mai publicat acest PA – de recitit comentariile!. Am zis să-l readuc aici ca să punctez finalul unei etape viu disputate a concursului de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon.

02/11/2010

Cel mai fain acoperis (clasament PA-uri)

În urma voturilor dumneavoastră, PA-urile rundei a patra, Acoperisul, a concursului de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon s-au rânduit astfel:

(clasament de etapă)

1. Acoperisul cerului 75 v
2. În locul potrivit, la momentul potrivit 25 v
3-4. Hamlet şi pisica neagră, Desavarsit 20 v
5. Între cer şi pământ 19 v
6. Noua placere a bunicului 17 v

 
Au mai primit voturi
Indispensabil, Discipolul, Deputatul cu acoperis 16 v
Acoperişul 9 v
un alt tren, Impediment, Iscoada, Peron 6 v
Pe pivot 2 v

 
După deadline
Masină de spălat decapotabilă

 
Neeligibil (a depăsit numărul de semne), dar cu un punct în clasamentul general
Acoperis

 
Total voturi: 261

 
 

A rezultat următorul
 

CLASAMENT GENERAL
1. LeeDee P. 45p
2. Ion Toma Ionescu 40p
3. Dan 38p
4. Bogdan 31p
5. Adela 22p
6. Cristian Dima 17p
7-8. LePetitPrince, Petra 12p
9-10. Victor, Sictireli 11p
11. Geocer 10p
12-14. Anca Vrînceanu, starsgates, Gabi 8p
15-16. Simion Cristian, Călin 6p
17. Carmen Negoiţă 5p
18. dragoselu 4p
19. Vania 3p
20-21. Ioan Bistriteanul, Mariana 2p
22-23. Bianca Dobrescu, Gabriela 1p

UPDATE.
Am modificat clasamentul de etapă în sensul că textul lui LeeDee P. a primit acelasi numar de voturi (20) cât cel al lui Dan. Am primit dovada – un print screen luat la ora 23.00. Îi multumesc lui Dan pentru precizare.

02/11/2010

Maşină de spălat decapotabilă

Îi plăcea domnului Lică să aibă mereu haine curate, chiar şi atunci când condiţiile erau potrivnice. În timpul armatei, trimitea acasă, săptămânal, colete cu rufe murdare şi primea haine curate în schimb. La căminul studenţesc a avut maşina de spălat din plastic, verzuie. Când s-a mutat la bloc, în cartierul Titan, şi-a cumpărat prima maşină de spălat automată, care a sucombat glorios după zece ani. N-a putut s-o arunce; i-a desfiinţat capacul şi a făcut din ea coş de rufe. Strâmt, dar original.

NOTA. Am scris si publicat acest PA pentru etapa a patra a concursului de proza arhiscurta Cinci saptamana in palon.

02/11/2010

Tigara. Palonul al V-lea

Dragii mei,
Am ales tema etapei a cincea a concursului de proza arhiscurta „Cinci săptămâni în palon” pornind de la PA-ul câstigător, „Acoperisul cerului”, scris de Ion Toma Ionescu. Tema cea noua este:

Tigara

Deadline: joi, 23.59. Baftă!

O reclamă care părea foarte OK în urmă cu vreo 50 de ani si care pare incredibilă azi! P.S. Click pe foto pentru imagine mărită

Urmează PA-urile:

Grisine (LePetitPrince)
In jocul „de-a doamnele” stateau picior peste picior si beau cafelute din cescute mici. Vizitele se tineau lant si fetitele faceau broaste in burta de atata „cafea”. Dupa ce una dintre fetite a mers in vizita, de-adevaratelea, la matusa ei care fuma ca un turc, jocul s-a schimbat putin: in manutele grasute si fragede aparusera tigari, caci „doamnele” spuneau ca nu merge cafeluta fara o tigara buna. Pesemne ca erau foarte bune de vreme ce dupa cateva fumuri nu ramanea nici macar un muc de tigara.

Un sfârșit e un început (Bianca Dobrescu)
Îmi întinzi o țigară conștiincios, cu degetele pe care mai târziu le vei afunda în mine, în timp ce fumez vicios, trag totul din tine, te fărâmi în pumnii mei fierbinți, în carnea trupului meu, îmi ești sfârșitul adâncit în pori.
Și viermuim schițând un zâmbet, undeva la două minute, pe canapele roase la margini de pisici, acum, cuminți. așteptăm cancerul. ne va îmbrățișa sufocant, ne va spune cât i-am lipsit, de când ne aștepta și despre pactul său luciferic. vom rânji. va fi un menage a trois.

Linie de cod (Victor)
– Mi-e frică…
– Nu are de ce… Apuci de ştecher şi-l scoţi din priză.
– Mi-e frică! repetă răstit.
– De ce ţi-e frică?
– Că o să mor…
Se lăsă pe spate în fotoliul cu servosuspensii şi privi îndelung la maşina antropomorfă din faţa sa. Ventilatoarele lucrau la regim maxim pentru a răci procesoarele inundate de… frică. Îşi aprinse o ţigară denicotinizată şi se lăsă copleşit de implicaţiile descoperirii. Reuşise. Spărsese în sfârşit nenorocitul de cod al emoţiilor. Crease prima maşină cu sentimente!

Famous blue raincoat (Petra)
E o dimineata friguroasa, intru in bucatarie si aprind aragazul. Deschid geamul, iar in fata ma izbeste gerul. Dau drumul la muzica, Leonard Cohen – iluzia de a nu iubi niciodata prea mult. Ma asez langa geam si imi aprind o tigara. Prima tigara din zi e cea mai placuta, o incantatoare senzatie de fum si risipa, de singuratate.
“I thought it was there for good so I never tried”. Nu ma voi casatori niciodata. Nu e tragic. E doar viata in sine, caci sunt precum tigara, ard numai daca tragi un fum.

Un moft (Bogdan)
”Sunteti sigur, my Lord?”
”Absolut. Dar vezi sa fie de marfa buna din Indiile de Vest. Si sa nu fie uscate.”
Norocul era de partea lui caci a doua zi gasi in port o corabie abia sosita din Antile, iar capitanul ii vandu la pret bun o cutie-ntreaga. Intors in Turn, Alfie rasufla usurat cand Lordul isi aprinse numaidecat trabucul savurandu-l aproape cu erotism. Sentinta fu executata la scurt timp dupa aceea. Cand lama cazu, Alfie se gandi doar ca ultimul trabuc al Lordului nu fusese taiat ci muscat.

O ultimă… (Adela)
Stătea pe prispa casei bunicilor, gândindu-se la ceea ce lăsase în urmă. Acum câteva zile, viaţa ei era perfectă: era cu bărbatul ideal, avea job-ul dorit şi nu-i lipsea nimic. Dacă cineva i-ar fi spus că toate acestea se vor sfârşi într-o singură clipă, i-ar fi zis că e nebun. Se simţea ca şi cum ar trăi un coşmar din care nu putea ieşi. Ar fi vrut să plângă, dar avea ochii uscaţi. De la radioul vechi, se auzea: O ultimă ţigară, uitată într-un colţ pe etajeră. Îşi aprinse şi ea una. Era ultima.

Fumatul. O abordare carteziană (Dan)
Se dă un fumător şi se presupune că mistuie 20 de ţigări pe zi, vreme de 50 de ani. Aplicaţi un algoritm simplu şi veţi obţine câteva rezultate surprinzătoare:
* Pachetele folosite, puse unul peste altul, formează un “turn” de 365 metri. Mai înalt decât Tour Eiffel şi aproape cât Empire State Building.
* Un astfel de furnal biped fumegă, cumulat, aproape 3 ani şi jumătate.
* Cap-coadă, va transforma în scrum aproape 19 kilometri de tutun rulat estetic, în foiţă fină, la o lungime activă de 5 cm.

O ţigara aprinsă (Ion Toma Ionescu)
După un whiski bun la o gazdă perfectă, aluneci la vale pe acoperisul lumii şi te pierzi în rotocoale de fum şi filozofări inutile. Ce-a fost viaţa ta?
Puţin înainte de-a muri tata, aşteptam înfrigurat prima lecţie adevărată în spatele casei. Văr’miu Cornel întârzia cu ţigara unde o avea ascunsă. Am scăpărat chibritul în mijlocul căpiţei de fân să-mi încălzesc mâinile. Flăcări jucăuşe se căţărau tot mai înalt. Era o dogoare plăcută. Pala de fân pregătită să înăbuşe focul ardea şi ea în mâna mea.

Tigara de după oră (Geocer)
– Deci, concluziona profesorul, din ceea ce am discutat pana acum sper ca ati retinut efectele nocive ale fumatului asupra sanatatii si a vietii. Asa cum se spune, fiecare tigara fumata scurteaza viata cu cate un minut, in acelasi timp constituind un cui in plus la cosciugul fumatorului. Si acum, poftiti in pauza.
Incheindu-si prelegerea, profesorul isi lua catalogul sub brat si o porni spre cancelarie. Pe drum, scoase pachetul din buzunar, isi aprinse o tigara si incepu sa traga din ea cu nesat.

Aici e Bucureşti! (Victor)
Bătrânul se uita confuz la plasator.
– Apoi io tot nu pricep care-i baiu’…
– Trebuie să stingeţi ţigara! repetă angajatul cinematografului mai apăsat.
– D’apoi la noi în comună se fumează la matineu…
– Aici e Bucureşti! replică tânărul, zeflemitor. Nu e voie.
Bătrânului nu-i scăpă tonul de superioritate din vocea „flăcăului cu lanternă”. Se ridică hotărât şi porni cu pas domol dar cu o atitudine demnă spre ieşire. Cu ţigara iţindu-se pe sub mustaţa îngălbenită, murmură:
– Nişte ţărani!… şi ieşi.

Cafeneaua de vicii (Cristian Dima)
Mă îndrept spre cafeneaua mea cu vicii. Acolo uşa îmi este mereu deschisă. Stau la aceaşi masă, în colţ, sub fereastră. Aştept. Te aştept. Dintodeauna. Azi beau cafeaua fără zahăr, căci viaţa mea e dulce. În schimb, am să pun un zâmbet, iar picăturile de lapte le înlocuiesc cu stropi de speranţă. Trag pătimaş din ţigară, pentru că în loc de tutun e chipul tău şi vreau să îmi pătrundă adânc în suflet. Sunt un vicios, iar viciul meu e iubirea de tine. Te aştept în colţul meu, răbdător şi liniştit.

De după… (Adela)
Privea la femeia goală de lângă el. Îi mângâia, cu ochii, formele delicate şi urmărea jocul, abia imperceptibil, al sânilor în mişcarea pe care le-o dădea respiraţia-i liniştită. Adormise. Păru-i negru se răvăşise pe pernă, într-un mod ce i părea foarte sexi. O înveli cu cearceaful şi se ridică de lângă ea, întinzându-se după pachetul de ţigări de pe noptieră. Ţigara de după era întotdeauna cea mai bună. Rotocoalele de fum se ridicau leneşe spre tavan. Se simţea bine. Zâmbi complice lunii pline.

Angajamentul (Sictireli)
In incaperea insalubra soarele lingea hulpav mucegaiul de pe pereti. Lumina lampii amintea de scuipatul laptos aruncat de un betiv pe peretele garii. Pe obrazul celui din fata sa umbrele estompau loviturile primite. Omul cu fruntea lata isi aprinse o tigara ieftina. Ii trimise fumul inecacios in ochi. Trezit din transa Onofrei se trase indarat speriat. Linistit ca apa dintr-o balta statuta isi aranja haina pe umeri si-l intreba domol: Colaborezi cu noi sau ii las pe baieti sa-si continue treaba?

Actrita (Anca V)
Era in cabina intunecata si cam stramta. Urma sa urce pe scena. Stinse tigara, storcind-o pe fundul scrumierii. Amprentele buzelor sulimenite cu ruj erau ca niste zig zaguri sangerii. Cu o mana tremuranda tinea scenariul piesei si cu cealalta se straduia sa stinga scanteile incapatanate care licareau. Gongul batu a treia oara. Stranse corsetul, isi potrivi palaria cu pene si isi goli in ultima instanta plamanii de fumul alburiu, incat o facu sa tuseasca. Urma sa isi joace rolul femeii pasionale.

Noaptea misterelor (Carmen Negoita)
Aş fi vrut să nu trec pe sub poarta gotică stranie, pe cărarea bătătorită de normanzii călare, care fluturau sălbatic capetele ţăranilor înfipte în vârful săbiilor ridicate. Copacii păreau să ascundă şi mai multe secrete în puterea nopţii, pe care nu erau dispuşi să mi le dezvăluie. Ajunsă în faţa castelului, mi-am lipit faţa de fereastră. După tot misterul, nu ştiu ce speram să văd, un mare secret, o sectă de nebuni, cadavre, o chestie ciudată legată de sex. Orice altceva, în afară de o ţigară încă fumegândă uitată pe un colţ al şemineului.

Ar vrea să facă dragoste (Călin)
I-a apărut dintr-o dată în faţă, mai frumoasă ca în orice închipuire. „Hei”, a oprit-o, „te iubesc de când te-am văzut prima oară, iartă-mi tupeul, care mă uimeşte şi pe mine, dar 10 ani de iubire anonimă mă fac indraznet”. „Si eu te-am remarcat, dar, cum nimeni nu ne-a făcut cunoştinţă, n-am indraznit”, zice ea şi adaugă: „As vrea să facem dragoste”. Mâna ei atinge mâna lui. Atingerea îl arde atât de tare încât se trezeşte. Ţigara lasă o ultimă dâră de fum. Şi scrum pe degetele domnului Lică.

O ţigară maronie (Călin)
Autobuzul de Bucureşti pleca abia peste două ore. Ce poţi face două ore în autogara din Giurgiu (noiembrie 1993)? Nici lătratul câinilor n-are haz. Am dat roată şi rasroata tarabelor cu turcisme, apoi am cumpărat un pachet de ţigări (More). L-am desfăcut, am scos o ţigară maronie, am potrivit-o între buze. N-ai un foc?. Soldatului din faţa mea nu-i trebuia doar un foc, ci şi o ţigară. AMR 100, m-a lămurit. Am uitat de plictiseală. I-am dat lui pachetul de ţigări. Oricum, habar nu aveam să fumez.

“Mai tare ca moartea” (LeeDee P)
Era îndrăgostită până peste de cap de bărbatul cu mustață și pălărie, care trecea zi de zi, pe lângă ele, să vadă ce mai fac și să le servească cu apă proaspătă, dacă aveau nevoie. Cu atât mai profundă era lupta ei lăuntrică, atunci când își dădea seama cât de mult rău îi poate face omului iubit, nicotina din țigaretele ei atât de fine… Într-un târziu, dragostea învinse instinctul de supraviețuire, frunza de tutun încetă să se mai hrănească și câmpurile din jur se mistuiră (sub soarele nemilos).

neeligibile (depăsesc cele max. 550 de semne) – deci nu pot fi votate dacă nu „se încadrează”, până la deadline, dar primeste oricum punct în clasamentul general

O lume mai bună (Vania)
În fiecare 31 Mai domnul plutonier-major Onici este indispus, dată fiind dictatura pe care încearcă s-o instaureze nefumătorii, dar anul acesta decise să se opună şi, prin mijloace specifice, să deprindă un nefumător cu nobilul obicei al inhalării de tabac. Subiectul, un tânăr destul de fragil, cedă după câteva minute, ajungând până spre seară să facă şi cerculeţe.
Acţiunea s-a desfăşurat sub sloganul: „Cine n-a fumat Camel/Este clar că e tembel!”, adresându-se în special tinerei generaţii, în speranţa unui viitor decent, în care tutunul să fie recunoscut ca o necesitate, iar nu un simplu capriciu.

Nu stia ce o enerva (Mailman)
Nu stia ce o enerva mai tare zgomotul chibritului ce se aprindea sau fumul ce va sa vina in scurt timp.Se scula incet din pat si se duse spre geamul inghetat.Acum stia ca tusea prelunga din capatul patului era cea mai enervanta.O auzea toata ziua de cand Toader a cazut la pat cu plamanii strapunsi de silicoza.Aprinse lampa si se duse afara dupa lapte.Cand se intoarse isi arunca privirea spre pat.Firul de fum al tigarii se inalta drept spre tavan. Isi facu cruce si spuse:”Toadere,te-o saturat Dumnezeu de dohana”Lua chibritul si ii aprinse lumanarea.

Zgomotul chibritului (Şerban)
Nu stia ce o enerva mai tare zgomotul chibritului ce se aprindea sau fumul ce va sa vina in scurt timp.Se scula incet din pat si se duse spre geamul inghetat de frigul timpuriu de noiembrie.Acum stia ca tusea prelunga din capatul patului era cea mai enervanta dimineata.De fapt o auzea toata ziua de cand Toader a cazut la pat cu plamanii strapunsi de silicoza.Aprinse lampa si se duse afara dupa lapte.Cand se intoarse isi arunca privirea spre pat.Firul de fum al tigarii se inalta drept spre tavan. Isi facu cruce si spuse:”No Toadere,te-o saturat Dumnezeu de dohana”Lua chibritul si ii aprinse lumanarea.

Fix 500
Grisine (LePetitPrince)
Linie de cod (Victor)
Famous blue raincoat (Petra)
O ultima… (Adela)
Tigara de după oră (Geocer)
Aici e Bucuresti! (Victor)
O tigara aprinsa (Ion Toma Ionescu)
Un moft (Bogdan)
Cafeneaua de vicii (Cristian Dima)
De după… (Adela)
Angajamentul (Sictireli)
Ar vrea să facă dragoste (Călin)
O tigara maronie (Calin)
Actrita (Anca Vrinceanu)
Fumatul. O abordare carteziană (Dan)
„Mai tare ca moartea” (LeeDee P)
Un sfârşit e un început (Bianca Dobrescu)

31/10/2010

Acoperişul cel mai cel (voturi proză arhiscurtă)

Votaţi, dragii mei, PA-urile care v-au plăcut cel mai mult dintre cele înscrise în concursul de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon„, etapa „Acoperişul” (le găsiţi pe toate aici).

Fiecare votant are dreptul să aleagă 3 (trei) PA-uri. Votarea se încheie luni, 1 noiembrie, la ora 23.00.

27/10/2010

PAcoperisul (concurs de proză arhiscurtă)

Tema celei de-a patra etape (una care va fi destul de scurtă) este inspirată din PA-ul care a câstigat etapa La Vale, La Valeria, autor Ion Toma Ionescu.

Asadar, scrieti până sâmbătă, 30 octombrie, ora 23.00 si postai PA-urile aici.

Tema etapei: Acoperisul

Iată PA-urile

Impediment (LePetitPrince)
Partea lui cea mai de sus sclipea in soare, de fapt la orice iluminare mai puternica. El nu ar fi vrut sa iasa astfel in evidenta, de aceea purta o sapca trasa pe frunte, care ii preschimba aerul lui obisnuit, de om cumsecade, cu un aer strain, parte smecheresc, parte imatur. Dar altul era impedimentul: acoperamantul nu mai lasa sa se vada intensitatea ochilor lui caprui-inchis care straluceau permanent, semn neindoios de inteligenta. Norocul ei a fost ca l-a intalnit vara, intr-o zi caniculara.

Iscoada (starsgates)
Căldura din casă o moleşise. Mama îi spusese să fie cuminte şi să se culce dacă vroia ca Moşul să-i aducă ceea ce-şi dorea; o păpuşă.
Dar de unde ştie Moşul cât a fost ea de cuminte? A întrebat-o şi pe mama şi ea i-a povestit cum Moşul are o mulţime de ajutoare care îi povestesc totul, despre fiecare copil în parte.
Dar ea nu văzuse până acum nici un pitic cât de mic care s-o urmărească.
Hmmm, dar ce-o fi pe acoperişul de la casa vecină?
O luminiţă roşie. O fi luneta Moşului! Aha, deci aşa ştie el!

În locul potrivit, la momentul potrivit (Victor)
– Da, conacul ăla de la Valea Seacă. Ăla cu acoperiş în turnuleţe. Aurul boierului Filimon e ascuns în pod. Scrie clar în hrisoave. Şi ştii ce? Casa e de vânzare. La un preţ de nimic…
Nu mai auzi restul discuţiei celor doi străini ce se îndepărtau printre rafturile magazinului. Dar era suficient. Scoase mobilul.
– Alo, Mircea?
– Cosmin? N-ai mai dat niciun semn de la moartea tatei…
– Taci şi ascultă. Ai scos la vânzare casa veche a bunicilor?
– Da.
– Să nu cumva s-o vinzi. Îţi explic când ajung.

Discipolul (bogdan)
La prima geana de lumina isi incepuse antrenamentul impreuna cu ceilalti elevi. Toata dimineata a muncit din greu incercand sa se pregateasca pentru examenul final. Momentul in care urmau sa le fie testate cunostintele dobandite in nobila arta a magiei era aproape. La un semn, gongul suna cu putere si maestrul iesi la balcon. Insa toti ochii discipolilor se indreptara catre el, in loc sa privesca catre maestru. Fara indoiala, erau curiosi sa vada ce scuza va gasi pentru incinerarea acoperisului.

Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
Nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii când pleca la muncă. Ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele asteptau de cu seară în sacul de rafie. Cu ţigara in coltul gurii mormăia la prânz;“cu răbdarea treci marea”, când il strigam. Fără vapor în mintea mea puţine şanse. De la un timp ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat, până-ntr-o zi când zise:”Tu Mărie să-mi aduci sacul, urc musai că s-a spart acoperisul ăl mare şi Dumnezeu n-are răbdare”.

Hamlet şi pisica neagră (Dan)
«Three black cats on the roof.» Mi-am amintit acest enunţ dintr-o lecţie de engleză, învăţată în urmă cu multe decenii, în timp ce admiram împrejurimile de la înălţimea meterezelor castelului Kronborg din Helsingør (Elsinore). Privind de jur împrejur, observi că mai toate clădirile impozante au acoperişurile verzi. Nu pentru că aşa le-ar fi vopsit cineva, ci datorită patinei căpătate în contact cu aerul umed şi sărat din Strâmtoarea Öresund. Dacă nu mă înşel, următoarea lecţie era despre ploaie.

Deputatul cu acoperis (Geocer)
Deputatul se uita la ei ca si cand nici nu i-ar fi vazut. Privirea sa rece trecea dincolo de cagulele mascatilor fixandu-se pe un fir de praf ce plutea in aer si pe care doar el il vedea. Se parea ca nici mandatul pe care i-l prezentasera procurorii nu-l interesa prea tare. Intinse mainile la cererea unuia dintre acestia si se lasa incatusat fara sa-i tresara niciun muschi de pe fata. Isi pastra calmul si cand fu urcat in duba cu care venisera. Nimic nu-l tulbura, nimic nu-l infricosa. Se stia bine acoperit!

Acoperişul (Ioan Bistriteanul)
Peisaj de-a dreptul mirific. Nu s-ar fi gîndit nici unul că Pămîntul se regenerează într-un timp atît de scurt. Două generaţii prin spaţiu, o ţintă. Nepoţii nu au rezistat tentaţiei. Desigur, Pămîntul e rănit, sîngele îi curge prin răni. Au privit verdele inundînd uscatul, s-au învîrtit pe orbită cîteva zile, s-au pogorît, precum zeii căutînd fiinţe raţionale să-i venereze şi au serbat.
Locul ales pentru aşezare l-au numit „răscruce”, izolat, un turn înalt, pe acoperişul căruia crescuse un arbore gigant, simbolul pe noul stindard.

Indispensabil (Victor)
Se simţea important. Ce s-ar fi făcut fără el toţi oamenii ăştia pe care el îi privea cu superioritate, de la înălţimea statutului său? Ar fi lipsiţi cu toţii de căldura căminelor în nopţile geroase de iarnă, nu ar mai putea să le citească poveşti lângă foc fiilor înainte de culcare. Că, deh, nu poate fi foc fără fum. Iar fără el nu poate fi fum. Şi cine s-ar mai înveseli ca un ţânc atunci când l-ar vedea pe el, bucuros că-i va merge bine toată ziua? Fără el, urbea nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că el, coşarul Ionică, e un om important.

Desavarsit (LeeDee P.)
După ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu a văzut că este trist și fără rost și I S-a făcut milă. A hotărât să-i dea un ajutor potrivit, pe măsură. L-a adormit, i-a luat o coastă și S-a pus pe treabă. A strâns laolaltă inima și ficatul, plămânii, stomacul, rețeaua complicată a vaselor de sânge și, ca apogeu al măiestriei Sale de Creator, a acoperit toate acestea cu o piele diafană, delicată la atins și mângâiat și plină de miresme suave. Când a văzut-o pe Eva, Adam a tresărit și s-a simțit desăvârșit.

Peron (Cristian Dima)
Îşi arpinse ţigara defilind pe peron, privind trenurile care se opreau, scârţâind asurzitor pe şinele învechite de vreme. Luna îşi trimitea razele ei pe acoperişul din metal al gării îmbătrânite şi doar el, singur simţea focul tinereţi în inimă. Venise în oraş în urmă cu trei luni pentru a începe o nouă viaţă. În minte îi apăru, zâmbetul femeii care îl servise în zorii zilei. Păşii mai apăsat luă direcţia magazinului, iar când o revăzu îi spuse surâzător, fără să stea mult pe gânduri: Te iubesc!


Pe pivot
(gabi)
M-am acoperit de nori albi, cenuşii fiindcă mă pândea o emoţie mai nouă şi mai greu de acceptat. M-am dezbrăcat de culori ca să mă vezi fără luciu şi-am plecat la dentist, cică avea o soluţie pe pivot. Aglomeraţia din traseu mă ameţea şi-am hotărât că nu-i bine să mă încred în primul cuvânt. Doamnă doctor, cine acoperă pe cine, am întrebat după ce am intrat în cabinet. Păi nu ştiu să vă răspund exact, ideal ar fi ca cel nou pe cel vechi, astfel încât, la imaginea cea nouă să aveţi mai mult chef.

Între cer şi pământ (Adela)
Ziua întreagă, stătea în căsuţa lui din copac. Îşi adusese acolo, soldăţeii de plumb, indienii de plastic, briceagul pe care-l primise cadou, cărţile cu Winnetou, Old Surehand şi Tom Sawyer, dar şi multe alte lucruri trebuincioase într-o astfel de locuinţă. Privea ore-n şir sătucul ce i se-ntindea la picioare, atent la fiecare mişcare: clipocitul Oltului, şerpuirea trenurilor, zarva oamenilor şi picoteala animalelor formau tabloul perfect, simţindu-se ca pe acoperişul lumii, între cer şi pământ.

un alt tren (Anca V)
Sunt impreuna sub acelasi acoperis de ani buni. Relatia nu merge datorita infidelitatii lui. Ura are forme diverse. S-a gandit de multe ori sa isi paraseasca sotul si o va face cat de curand. Angoasele nu mai dispar.
Soarele mijeste. O raza indrazneata lumineaza cartierul din jurul garii. Bagajele pe peron asteapta sa fie urcate in tren, intr-un tren al vietii ce o va duce spre o alta destinatie sub un alt acoperis, mai iubitor. Gara pustie e lasata in urma de trenul ce duce spre un nou inceput.


Noua placere a bunicului
(Petra)
Pe acoperis era o barza. Isi facuse nebuna cuibul in horn, iar in zilele acelea bunicul, disperat, incerca sa o fugareasca. Dar unde, draga Doamne, s-ar fi putut duce biata pasare, cand in sat nu era electricitate si nu putea sa isi faca un cuib pe stalp? Seara de seara bunicul se urca acolo sus, poate poate, intr-o zi, va reusi sa o alunge. Pana la urma barza a plecat de una singura, iar bunicul, de atatea luni, se obisnuise sa se urce pe casa. Asa ca seara il vedeai pe acoperis, privind cerul.

neeligibil, deoarece depăşeşte numărul de semne, dar va primi punctul de participare
Acoperiş (Bianca Dobrescu)
era uimitor, sub un cer sângeriu ei se mințeau cu nerușinare(„că vai..îmi va fi dor, și te iubesc, și mai știu eu…”) piciorul lui era gata să alunece, aia de la patru l-ar fi înjurat printre dinți dacă i-ar fi spart geamu, defapt l-ar fi otrăvit după o sticlă de brandy.
ea, în rochia mucegăită (verde mucegai) primită de la veta, o tuberculoasă ce a făcut cunoștință cu amicii lui baudelaire de vreo 2 ani, se temea.. se temea că ori îi vor da afară că n-au plătit chiria, ori vor aluneca, își vor rupe gâtul.. sau doar o coastă, iar visul ei .. de a avea o moarte faimoasă și misterioasă sau să apară la tv sinucigașă sângerând.. s-ar risipi.. nu..în niciun caz nu va păși pe acoperiș..și mâine va duce banii.. încă are nevoie de un acoperiș deasupra capului.. fie el și un tavan cu un smile ce spune: neața.

după deadline

Maşină de spălat decapotabilă
(Călin)
Îi plăcea domnului Lică să aibă mereu haine curate, chiar şi atunci când condiţiile erau potrivnice. În timpul armatei, trimitea acasă, săptămânal, colete cu rufe murdare şi primea haine curate în schimb. La căminul studenţesc a avut maşina de spălat din plastic, verzuie. Când s-a mutat la bloc, în cartierul Titan, şi-a cumpărat prima maşină de spălat automată, care a sucombat glorios după zece ani. N-a putut s-o arunce; i-a desfiinţat capacul şi a făcut din ea coş de rufe. Strâmt, dar original.

Clubul select „fix 500”
Impediment (LePetitPrince)
Discipolul (bogdan)
Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
În locul potrivit la momentul potrivit (Victor)
Hamlet si pisica neagră (Dan)
Desavarsit (LeeDee P)
Peron (Cristian Dima)
Pe pivot (Gabi)
un alt tren (Anca V)
Noua plăcere a bunicului (Petra)
Între cer şi pământ (Adela)
Maşinş de spălat decapotabilă (Călin)

27/10/2010

Clasamentul PAvăilor

Dragii mei,
Ca urmare a distributiei celor 281 de voturi pe care le-ati acordat celor 16 PA-uri scrise înainte de deadline pentru etapa a treia, La Vale, a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon”, a rezultat următorul

Clasament de etapă

1. La Valeria 62 voturi
2. Devenire 37v
3. La Valletta 36v
4-5. La Înălțime, Strainul 29v
6. Terapie 24v

Au mai primit voturi
Plecat la vale (10v)
Extaz, La vale…bolovanul, Moment de luciditate, Viata la tara (8v)
Urlaţi domnilor , A fi sau a nu fi in randul lumii (5v)
Valea tăcerii, Valea Neagra, Puhoiul (4v)
după deadline
Uriaşul
Aurel – file de poveste –

Total: 281 voturi

Calculele laborioase au dus la nasterea următorului

CLASAMENT GENERAL
1. LeeDee P. 35p
2. Dan 28p
3. Bogdan 27p
4. Ion Toma Ionescu 22p
5. Adela 16p
6. Cristian Dima 14p
7. Sictireli 11p
8. LePetitPrince 9p
9-10. Geocer, Petra 7p
11-12. starsgates, Simion Cristian 6p
13-15. Gabi, Carmen Negoiţă, Anca Vrînceanu 5p
16-17. dragoselu, Călin 4p
18. Vania* 3p
19. Mariana 2p
20. Gabriela 1p

Îi felicit pe câstigători (Ion Toma Ionescu a reusit o performantă remarcabilă!) si le multumesc tuturor participantilor. Stati pe aproape, în scurt timp voi anunta tema etapei următoare.

*Am adăugat un punct în clasamentul general pentru PA-ul din urmă al lui Vania.

27/10/2010

Proces tehnologic

„Un whisky, păpuşă, cu gheaţă!”. Cheliosul privi adânc în decolteul femeii, apoi îşi potrivi palma pe fundul ei.
„… şi un whisky d-ăla bun”, recită „Păpuşa”, un minut mai târziu, făcând cu ochiul. Barmanul destupă sticla din lada specială, umplu paharul cu cuburi de gheaţă, apoi turnă licoarea.
La fabrica de „speciale din garaj” tocmai sosiseră doi saci de prafuri portocalii din care Mişu Treflă apucase să amestece jumătate şi acum mai învârtea niţel în oală. Alături, sticle gata să fie umplute, la capătul procesului tehnologic.

NOTĂ. Am scris acest PA în cadrul concursului de proza arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon” (et 1, Un whisky bun)

26/10/2010

Valea cea mai frumoasă (al treilea palon)

Avem 16 PA-uri în etapa a treia, La vale, din cadrul concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon”. Le găsiti aici.

Iar acum, anuntati-vă prietenii: până mâine, la ora 16.30, puteti să le votati pe cele care v-au plăcut cel mai mult. (Aveti dreptul la câte 4 voturi!)

23/10/2010

Cea mai gazdă bună (clasament proză arhiscurtă)

În urma voturilor a rezultat următorul

clasament al etapei a II-a

1. Eufemism 25 v
2. Contesa 19 v
3. Pedeapsa exemplara 18 v
4. Supravieţuitorul 17 v
5. Fiica toamnei 13 v
6. Muţenia dacă 12 v
Au mai primit voturi
Gazda perfectă… 9 v
Lovitura mortala, Nebunul si marea, Aranjamentul 6 v
Paloane colorate, CU UN PAS MAI APROAPE 4v
O gazdă perfectă, Blândetea toamnei, Simbioza 3 v
Nr. total de voturi: 148

După deadline
Lună plină

Iar acum

CLASAMENTUL GENERAL

1. LeeDee P. 22p
2. Bogdan 20p
3. Dan 17p
4. Cristian Dima 12p
5. Adela 10p
6. Sictireli 9p
7-8. Simion Cristian, LePetitPrince 6p
9-10. Ion Toma Ionescu, Carmen Negoiţă5p
11-14. dragoselu, starsgates, Geocer, Petra 4p
15-17. Gabi, Călin, Anca Vrînceanu* 3p
18. Vania 2p
19. Gabriela 1p

* Am adăugat punctajele corespunzătoare PA-urilor din urmă ale Ancăi.

Notă. Îi salut cordial pe toţi participanţii prezenţi (Bogdan, LeeDee P, Dan, Cristian Dima, Adela, Sictireli, Simion Cristian, LePetitPrince, Ion Toma Ionescu, dragoselu, starsgates, Geocer, Carmen Negoiţă, Petra, Gabi, Călin, Vania, Gabriela) şi viitori* (Leo, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Ioan Bistriţeanul, ajnanina, Ioana, Lady A, Laura Driha, Mariana, Anca Vrânceanu)

* Ca să mă refer doar la câţiva dintre cei care au mai participat la concursuri de gen de pe aici 😉

22/10/2010

La vale (al treilea palon)

Cinstea si onoarea de a furniza tema etapei a treia a concursului „Cinci săptămâni în palon” revine PA-ului Eufemism, autor LeeDee P (conform votului).

Am ales tema La vale.

Vă astept PA-urile aici, până marti, 26 octombrie, ora 14.00. Baftă!

La Valletta (Dan)
Drumul de la aeroport până la hotel, aproape de Casa Rocca Piccola, a marcat o bizară întoarcere în timp, senzaţie amplificată în următoarele trei zile: am descoperit cetatea veche perfect îngemănată cu oraşul modern. O aşa de firească osmoză încât nu m-a mai uimit nimic: greci şi romani bând bere dimpreună, Roger I-ul de Sicilia plimbându-se cu mai-marele Casei de Hohenstaufen, Marele Maestru Jean de la Valette jucând golf cu Suleiman Magnificul. O particularitate: toţi îmbrăcaţi în zale lucii.

Urlaţi domnilor (starsgates)
Ploaia rece de toamnă îi udase de tot. Se însera, iar ei se rătăciseră. Îi cuprinse groaza.
O siluetă se profila în zare. Un localnic, se pare.
Se grăbiră într-acolo, plini de speranţă.
– Cum ajungem în sat?, îl întrebară.
– Urlaţi la vale, le spuse bătrânul.
Se uitară miraţi unul la celălalt.
– Ce să facem?, întrebară.
– No, bag de seamă că nu sunteţi de p-aici, spuse bătrânul zâmbind. Coborâţi la vale am vrut să zic.
Groaza se transformă în veselie. Râdeau amândoi imaginându-se urlând la vale.

Plecat la vale (Geocer)
Simtea ca nu se poate opri. Nu termina bine un pahar, ca si-l turna deja pe-al doilea. Whisky-ul era bun (invechit 12 ani in butoi de stejar), gazda era perfecta : ii daduse bautura la discretie. Iar el profita din plin. Doar ceilalti invitati pareau putin contrariati: “A luat-o la vale rau de tot, saracul”. De fapt, el simtea ca o luase in sus : spre al noualea cer. Iar fiecare pahar pe care-l golea il apropia si mai mult de fericire, facandu-l sa uite diagnosticul de boala incurabila pe care i-l pusese doctorul in urma cu doar cateva ore.

La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Ma duc la vale de parcă lunii apele mării când vânturile desubt îşi aştern somnul şi păsarile se retrag într-un cântec mut. Alunec plonjând prin stelăria cerului cu îngeru-n spate surfând suplu sub cresta valurilor. E o linişte mare cât clipa din urmă rătăcită ca o oaie zăludă prin mărăcini. Dintr-o cornişa de deal prăvalită ca un acoperiş peste lume răsare soarele orb picurând sânge.
La Valeria încordarea lăsase pe frunte boabe de rouă. Reuşise păna la urmă infirmiera să-mi dăruiască sânge nou.

Terapie (Adela)
E miezul nopţii. Deschide încet uşa garajului, sperând să nu i se audă scârţâitul. Tot nu o reparase. Ia sub braţ sania fiului său şi iese tiptil. Strada este pustie şi albă. Se îndreaptă spre maidanul de la marginea oraşului, acoperit de zăpada ce strălucea în lumina lunii. Odată ajuns, îşi pune mănuşile şi porneşte spre cea mai înaltă pantă. Se urcă pe sania ce o şi pornise la vale şi strigă cât putu de tare: “Pârtiaaa!”
Când ceasul îi arătă ora 5, plecă spre casă. Începuse o altă zi de adult.

Strainul (bogdan)
Se pricopsira cu el pe la inceputul toamnei. L-au gasit atunci in marginea satului, ranit dupa batalie. Cum nu le vorbea graiul, i-au spus Rosu dupa culoarea parului si a barbii. Starostele l-a pus sa-si faca casa undeva mai la vale de sat, ca sa nu sperie copiii. Nu s-a suparat. La o vreme s-a apucat de fierarie si i-a mers vorba de harnic si saritor. In noaptea focului satenii au putut sa-i pretuiasca si curajul, caci Rosu luptase din greu cu vapaia ca sa le salveze casele. Numai apa insistase sa si-o care de la fantana lui, din vale.

Devenire (LeeDee P.)
Pornise la vale, devreme. Vroia să izbutească cu orice chip. Era firav, aproape nebăgat în seamă și își dorea să se desăvârșească. Frigul și umezeala nu-l împiedicau deloc, ba chiar îl îmbărbătau. Perseverent, strângea cu nesaț tot ce găsea în cale și se avânta cu vitejie mai jos, tot mai jos. Când l-au văzut, copiii cu obraji rumeni, care chiuiau jucându-se la poalele dealului, l-au înșfăcat și l-au făcut un demn om de zăpadă, cu nas de morcov, chipiu de strachină spartă și mătură la subțioară.

Extaz (Cristian Dima)
Eşti muntele ce îl urc şi-l cobor cu sărutări fierbinţi. Sânii tăi sunt pietrele ce le caţăr cu vârfuri de limbă de foc. La vale mă îndrept şi mă scald în focuri umede gustând din plăceri considerate de unii tabu. Cu palma-ţi ating genunchiul asemeni unui nor ce umbreşte pâlcuri de pădure tânără şi sărutul îl conduc în dolina de sub a ta bărbie. Eşti zâmbet de soare, extazul cascadei, parfumul trandafiriu ce îmi inundă simţurile şi ascunde trăiri dintr-o noapte furibundă. Eşti vis, eşti trăire!

La vale…bolovanul (Mariana)
Mână în mână urcă panta muntelui până la stânca aceea cu formă de amforă. Zările albastre le umplu privirile. În vale pădurile de foioase parcă stau cu rădăcinile în aer. Frunzişul aminteşte de tot ce e efemer ducând spre culmi miros de putred. Doar iubirea celor doi pare a fi veşnică. Mâinile se caută din nou, se aprind, se sting în îmbrăţişări pătimaşe. În clipa de răgaz, el dă cu piciorul într-un bolovan. Rostogolirile lui la vale îi amintesc că e mai bine să nu pornească bolovanul pasiunii.

Moment de luciditate (LePetitPrince)
Cand se intorcea de la munca trebaluia prin casa cu voie buna de parca culegea floricele. Se iubeau mult. Adesea se jucau copilareste. Odata, i-a tras verigheta de pe inelar si a pus-o pe degetul ei mare. S-au amuzat pana ce au facut o constatare uimitoare, dupa care ceva a cam luat-o la vale: verigheta ei avea un aspect tern – caci isi lasase stralucirea in numeroase munci casnice. Aurul verighetei purtate de el stralucea, la fel ca atunci, in biserica, cand preotul i-a unit la bine si la greu.

A fi sau a nu fi in randul lumii (LePetitPrince)
Dupa fiecare an scolar incheiat, bunica ii spunea ca a mai urcat un deal. Cand a terminat cu scoala, nepoata a venit la bunica si i-a spus ca s-au sfarsit dealurile, urmeaza muntii. Batrana a crezut ca e doar asa, o vorba. S-a inselat bunica. Nepoata s-a apucat de urcat muntii, la propriu.
„In loc sa se marite, sa intre in randul lumii, ea umbla pe coclauri…O ia la vale nepoata mea” – spunea adesea batranica, in timp ce privirile ii urcau, dincolo de geam, pe coamele muntilor vecini cu casuta ei.

La Înălțime (LeeDee P.)
Sile Delavale se născuse într-un sat de pe valea Oltului; de unde și numele, datorită căruia, în copilărie, suferise batjocura colegilor care-l strigau: “băi, ăla de pe jos!”. Așa că Sile își propusese să dea din coate, să ajungă cineva și să se uite la toți, de sus. A început la căpșuni, în Spania și a continuat la Paris, în construcții, unde l-a remarcat șeful lui francez și l-a trimis să facă o școală de liftieri. Acum, însoțește turiștii din Turnul Eiffel și privește de sus, o lume întreagă.

Valea tăcerii (Gabi)
Şi azi şi mâine iar,când tu taci,eu plâng.Din descumpănire am senzaţia că vând.Mirosurile de pe tejghele stau cu muşterii la rând în timp ce străpungi câţiva kilometri de vânt,la vale de cuvânt.Nu eu,doar vântul se uita spre mine boţit.Când taci,mi-e un dor cumplit şi taci înteţind.Şi azi şi mâine iar,cobor în vale să pot urca.Şi atunci când e mai uşor pentru explozia din cuvânt,atunci înseamnă că taci aşteptând la capăt de drum,iar mie aproape nu-mi vine să cred că am putut până aici să purced.

Valea Neagra (Anca Vrînceanu)
Ograda e plina de butuci ce asteapta sa se faca stiva pentru iarna. Iarna se anunta geroasa. Mos Vasile trebuie sa mearga mai la vale sa mai taie cu drujba niste busteni. Padurea nu e a lui, asa ca a fluierat dupa latosul ciobanesc sa-l insoteasca in Valea Neagra. La tara, batranii se chivernisesc cum pot, de cand cu noii improprietariti, nu mai au nici un rost. Mos Vasile se puse pe treaba cand trei impuscaturi oprira duduitul drujbei. Doar cainele se mai auzi, jelindu-si stapanul in abisul vaii…

Viata la tara (Petra)
Stanga, dreapta, lan cu margarete, albe cu mijlocul galben; in departare se vede padurea. Verde, albastru, soarele arde. Are o ie alba barbateasca, gumari si pantaloni negri. In spate duce o coasa si cu mana stanga o tine pe Coca. Fluiera incet si mai spune din cand in cand “Ciocarlia!” si ridica ochii spre cer. Il vezi de departe coborand la vale, cantand si mangaind calul. Aducandu-mi aminte de fuga spre bunicul, din vale spre varful dealului, zic in sinea mea ca tare frumoasa-i viata la tara.

Puhoiul (Sictireli)
Cerul scapara continuu ca-ntr-o Apocalipsa. Un viet de locomotiva deraiata cobora de pe dealuri in valea unde oamenii isi construise casele din totdeauna. Ploaia s-a pornit cu putere. Un suvoi urias s-a pornit din varful muntilor si a spintecat satul in doua cum crapa arsita verii coaja unui pepene. Apa furioasa l-a aruncat ca pe o papusa de carpa intr-un cires si de acolo l-a tarat pana, hat! la conflunta cu Siretul. Acolo l-au gasit sfasiat de haine si plin de sange. Abia mai rasufla.

după deadline
Uriaşul (Călin)
A fost odată ca niciodată un uriaş atât de mare încât, din doi paşi, trecea într-o clipă peste şapte ţări şi peste şapte mări. De mare ce era, i se păreau aidoma vârful Everest şi Groapa Marianelor. Altfel spus, din punctul de vedere al uriaşului nostru, pământul era plat. Ceea ce devenise plictisitor. Aşa că într-o zi a plecat spre capătul Pământului, doar-doar va afla ceva interesant. Iar acolo, ce să vezi: o vale adâncă, în care sclipeau stele, ca o amintire din vremea în care era bebeluş, în poalele maica-si.

NOTă (grupul PA-urilor de fix 500)
La Valletta (Dan)
Terapie (Adela)
La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Devenire (LeeDee P)
Moment de luciditate (LePetiPrince)
A fi sau a nu fi în rândul lumii (LePetitPrince)502 semne la o numărătoare mai atentă (lipseau niste spatii după semne de punctuatie)
La înăltime (LeeDee P)
Valea tăcerii (gabi)după ce am lăsat spatii libere după semnele de punctuatie, au rezultat 514 semne 😦
Viata la tară (Petra)
La vale… bolovanul (Mariana)si totusi 499…

neeligibile
La Valeria (Ion Toma Ionescu) are 600 de semne.
a fost eligibilizat 😉

după deadline
Aurel – file de poveste – Vania
Viaţa lui Aurel o luă la vale încă de pe la începutul său, însă acum mişcarea acesteia spre hăuri păru să accelereze, dacă putem identifica încremenirea cu mişcarea accelerată. Totuşi, mici satisfacţii îl încercau pe eroul nostru, cam ca atunci când te scarpini ori te scobeşti, mânat de micoze şi eczeme. În definitiv, cu ceva trebuia să-şi umple timpul. Astfel că şi personajul în discuţie râgâia, strănuta, ori mai răspundea la vreun salut, aceasta din urmă mai rar, totuşi, căci cine să-l salute pe Aurel? Câte-un străin, uneori. Şi, astfel, zilele trec în mod ireversibil, cum trec ele pentru oricine.

22/10/2010

Ce trebuie să aibă o proză arhiscurtă

Cu prilejul votării celor mai bune/populare PA-uri ale etapei a doua a concursului „Cinci săptămâni în palon” (etapa „O gazdă perfectă”), i-am rugat pe cei care au votat să spună ce si, mai ales, de ce.

Scriem PA-uri împreună de mai multă vreme, dar am discutat prea putin despre ceea ce credem că trebuie să fie un PA bun. Ce face dintr-un text de 500 de semne o proză arhiscurtă de calitate?

Răspunsuri posibile sunt mai multe. Gina a dat un răspuns sincer: pentru că-mi place.

read more »

21/10/2010

Cea mai bună gazdă (vot proză arhiscurtă)

Vă invit să votati PA-urile care v-au plăcut cel mai mult. Fiecare are dreptul la trei voturi (dacă mai era încă un PA trimis în timp util, se făceau 16 si aveam dreptul la câte 4 voturi).
Atentie, votarea durează fix 24 de ore, din acest moment. Asa cum vă spun de când a început concursul, anunatati-vă prietenii! 😉

P.S. Ar fi interesant dacă am spune ce am votat si de ce. Cred.

NOTĂ. Aici sunt PA-urile, în toată splendoarea lor. Mărturisesc că mi-e greu să aleg doar trei.

20/10/2010

Cel mai bun whisky (despre proza arhiscurtă)

Tinând cont rezultatele votului pentru PA-urile primei etape (cel consemnat la miezul noptii de luni spre marti, când se dăduseră 120* de voturi), iată clasamentul primei etape a concursului „Cinci săptămâni în palon”:

1. The party 19 voturi
2. Haiku 16v
3. Hoinar 13v
4-5. Necrolog, Un whisky mic pentru Caniul meu 10v
6-7. Beţie, Gustul de ploşniţă al libertăţii 9v
Au mai primit voturi:
RĂTĂCIRE, Un whisky bun şi o femeie frumoasă 7v
Doctorul 5v
Regăsire, Nimic nu se compară, Javra ordinară plângea 4v
Încă un „bum” 3v
(Total voturi: 120)

Au mai trimis texte
– după deadline
Paharul de whisky
Proces tehnologic
–n-au respectat „clauza 500”
Fascinatia clipei
Un whisky bun

*În clipa în care scriu există în poll 133 de voturi, dar deja sunt neoficiale.

Iar acum

clasamentul general la zi

1. Bogdan 11p
2. Dan 10p
3. LeeDee P. 9p
4-5. Cristian Dima, Sictireli 6p
6. dragoselu 4p
7-8. LePetitPrince, Simion Cristian 3p
9-13. Petra, Carmen Negoită, gabi, Vania, Geocer 2p
14-17. Ion Toma Ionescu, Gabriela, starsgates, Călin 1p

NOTĂ.
Mai jos, lista participantilor de până acum: bogdan, LePetitPrince, Dan, dragoselu, Cristian Dima, Simion Cristian, Carmen Negoiţă, Geocer, starsgates, LeeDee P., Petra, gabriela, Cristian Dima, gabi, Sictireli, Vania, Ion Toma Ionescu, Călin

19/10/2010

O gazdă perfectă. Al doilea palon

Urmare a votului exprimat de domniile voastre, am extras tema etapei a doua a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon” din PA-ul The party, al lui bogdan.

Asadar, doamnelor si domnilor, tema a doua este

O gazdă perfectă

Vă astept textele aici, până joi, 21 octombrie 2010, ora 18.00 (dati sfară-n tară).
Baftă!

UPDATE.
Au început să apară PA-urile.

Pedeapsa exemplara (bogdan)
Balta rosie se intinse rapid peste podeaua aspra de piatra. Picaturile de sange zburasera prin intreaga incapere depunandu-se ca niste lacrimi maro peste hainele si fetele tuturor. Randul de oameni aflati in fata lui nici nu se miscase in timpul demonstratiei. Doar forma de carne de la picioarele lor se mai zbatea convulsiv in agonia dinaintea mortii. Pedeapsa fusese exemplara caci stapanul nu dorea ca vreun scalv impertinent sa-i distruga cumva reputatia de gazda perfecta si extrem de cordiala.

Supravieţuitorul (Dan)
Exilat din propria-i lume, alungat ca un nevrednic din locul în care se născuse şi unde o ducea atât de bine, singur rămas în viaţă din numeroasa-i familie. Un adevărat genocid, ce mai! Ce-a fost în capul lor să îmbăieze potaia cu şamponul ăla blestemat, ca să ne schimbe nouă ordinea firească a lucrurilor. Acum sunt singur pe lume şi mi-e foame; mai fac o ultimă încercare.
«Perfect! Aşa gazdă mai rar.» suspină puricele ghiftuit, tolănindu-se confortabil la umbra unei aluniţe brune, pentru siestă.

O gazdă perfectă (Simion Cristian)
E greu, e foarte greu când nu ai cui să-i spui o vorbă! O vorbă ce vine din fundul inimii şi pe care vrei s-o împărtăşeşti. E şi mai greu când ştii că această vorbă a ta poate să înlăture gândul rău persoanei de lângă tine. Simţi o povară, o greutate prea mare care te apasă şi pe care nu te simţi în stare să o cari. Pornirea firească, umană, este să vorbeşti! Să împărtăşeşti gânduri, năzuinţe. Cel care îţi interzice asta este fără suflet. Omul ăsta nu este şi nu va fi niciodată o gazdă perfectă!

Blândetea toamnei (LePetitPrince)
Toamna nascoceste nuante de verde si toarna cu ruginiu. Culorile ei te tulbura intr-atat, incat, dai jos de pe piedestal amintirea ciresilor infloriti si nu-ti mai pasa ca primavara era toata un zambet si nici ca nu mai musti rodia verii. Dezertezi fara scrupule in poala toamnei. Starea de spirit a toamnei este blandetea. Te ia cu frumosul si nici nu te prinzi cand cazi cu nasul in zapada.

Aranjamentul (Călin)
Abia după patru luni de la divorţ, dl. Lică şi-a dat seama că-i lipseşte ceva. Atunci a întâlnit-o: o femeie frumoasă, strângând gunoiul din parc. „Iţi dau eu salariul minim, nu te irosi aici. Dacă vrei, vii la mine acasă, joia. Facem dragoste sau doar te privesc”.
Ina parchează la trei străzi de blocul domnului Lică, aşa cum face în fiecare zi de joi care a trecut de la acţiunea eco din parc. Dl. Lică i-a părut atât de simpatic atunci şi s-a dovedit apoi o gazdă perfectă (şi un amant acceptabil), încât nici azi nu-i poate spune adevărul.

Lovitura mortala (Sictireli)
Se pregatea sa iasa din adapost, cand il zari cum venea rascolind frunzele si amusinand cu precautie in toate directiile. A fost inspirat cand si-a construit patuiacul. O gazda perfecta pentru panda. Isi opri respiratia sa nu trezeasca suspiciuni salbaticiunii care se apropia de capcana. O bufnitura, ca a unui copac trantit la pamant, tulbura linistea padurii. Inainte ca mistretul sa-si dea seama ce i se intampla sari si-l lovi scurt la jugulara. Sangele il fulgera pe frunte cu semnul victoriei.

Paloane colorate (Geocer)
Se trezise de la prima ora si imediat se pusese pe treaba. Mai intai aspirase prin toata casa, apoi stersese praful si aerisise. Se asigura de faptul ca in aer va pluti un miros discret de parfum, mai impinse un pic un fotoliu care I se parea a nu fi corect aliniat cu celalalt, indeparta cu grija de pe mocheta o scama imaginara, isi mai privi inca odata cu un ochi critic opera, apoi dadu din cap multumita.
De-acum totul era perfect : lucratorii de la gaze puteau veni sa faca revizia instalatiei.

Gazda perfectă…
(starsgates)
…va fi azi pentru musafirul ei, îşi spuse domnişorica cu ochi mari, albaştri şi părul cârlionţat.
Aşeză cu grijă ceşcuţele cu ceai din fructe de pădure pe tăviţă, puse mierea aurie lângă, ridică tăviţa cu grijă şi se îndreptă zâmbind şi cu paşi mărunţi spre măsuţa la care era aşezat oaspetele.
Aşeză graţios tăviţa pe masă şi întinse ceşcuţa cu ceai musafirului ei.
Sorbi apoi încet din ceaiul ei.
– Mă bucur că aţi trecut pe la mine domnule Urs, spuse domnişorica.
Ursuleţul de pulş zâmbea fericit.

Eufemism (LeeDee P)
Se considera o gazdă bună, chiar perfectă: își avea reședința într-o zonă pitorească, pe o coastă de deal, nici prea la vale, nici prea la munte, de unde se putea contempla în tăcere, albastrul infinit al cerului; ciripitul jovial al păsărilor, susurul pârâiașului din apropiere și foșnetul vântului rătăcit printre crengi, ofereau o ambianță muzicală de adâncă odihnă; iar aroma de flori proaspete desfăta gusturile tuturor. Și nu prea înțelegea de ce era evitată oaza de liniște de sub crucile lui…

Muţenia dacă (Ion Toma Ionescu)
Îi scurtase de cap omul un roman. I-a scos apă ne-ncepută din fântână şi i-a turnat să se cureţe de sânge şi sudori pe mâini şi pe chip la rădăcina unui pom. La primit în odaia bună cu ferestre la răsărit şi flori de muşcate. A întins stergarul pe masă şi la omenit ca pe-un învingător cu pâine şi vin. Tot timpul a rămas în picioare mândră. Pe cărarea nopţii în rătăcire la însoţit reavănă ca un ogor. I-a făcut un fiu.
L-a iertat si l-a iubit. O gazdă perfectă. Doar că nu i-a vorbit în limba dacă.

Contesa (Adela)
Rochia lungă, de catifea, în culoarea vişinei putrede, foşni pe parchetul “Versailles”, ce scâncea uşor, sub botinele-i fine. Din şemineu, flăcările dansau vesele, în contradicţie cu starea ei de spirit. Sfeşnicele mari sprijineau lumânări ce pâlpâiau jucăuş. Pianul din colţ, în perfectă armonie cu mobila masivă, clasică, părea să-şi fi uitat menirea. Contesa se opri în mijlocul camerei, mângâie argintăria şi cristalele, suspinând după vremurile când era o gazdă perfectă. O lacrimă căzu discret.

CU UN PAS MAI APROAPE (Carmen Negoită)
Ar fi dat orice să poată sparge obstacolul ce-l împiedica să ajungă la el. Dorea să îl scoată din tăcerea lui şi să-i înlăture misterul în care se învăluise. Îl desenase, îl visase, citise totul despre el până când a plecat în călătoria ce avea să-i aducă mai aproape decât sperase vreodată. Venise de departe pentru a-l scoate la lumină, pentru a-i reda frumuseţea şi mândria de odinioară. Gheaţa fusese gazda perfectă de milioane şi milioane de ani pentru mamutul preistoric pe care îl decoperise.

Nebunul si marea (LePetitPrince)
Marinarii il vedeau in fiecare seara cum privea ore in sir marea de pe puntea de la prora. Spuneau ca e cam scrantit si ca i se tragea de la o cursa cu bucluc, cand motorul principal s-a defectat si motoarele auxiliare l-au lasat rand pe rand, in plina furtuna. Cum a ajuns vaporul in port a ramas un mister. Omului nu-i pasa de ceea ce se spunea pe seama lui, el avea de respectat o intelegere cu marea. In plus, cea care i-a gazduit vaporul o viata, i-a promis si un spectacol de cabaret cu sirene.

Simbioza (Petra)
Cand am venit aici imi doream o gazda perfecta, as fi vrut sa fie o tanara de 28-30 ani, bruneta si frumoasa. As fi vrut sa fie precum e teiul vascului, asa cum teiul frumos este gazda perfecta pentru vascul albicios. Ar fi fost ca o simbioza. Am tresarit cand am vazut-o prima data, avea parul scurt, in jur de 60 de ani. Primele zile am vazut-o goala prin casa. Mi-am dat seama ca simbioza e pentru plante, iar nu pentru oameni si ca oricat de ieftina ar fi o gazda, mai bine in chirie, asa… singur.

Fiica toamnei (Cristian Dima)
Lua de jos un mănunchi de frunze ruginii şi le aruncă spre înalt ca şi cum ar fi vrut să le redea pomilor. Râse când începură să cadă în jurul ei. Era ca un copil zvăpăiat şi vântul i se juca frumos în păru-i de castană. Când simţi picuri de ploaie rece pe faţa albă şi catifelată începu să râdă în hohote şi să se bucure. Dansa învârtindu-se în paşi de vals imaginând-şi iubitul lângă ea. Toamna pentru ea e cea mai bună gazdă. O vedeam în fiecare zi de la fereastră legănând frunze în joc ştrengar.

după deadline

Lună Plină (Gabi)
Separ zâmbetul care cred că-i al meu de zâmbetul care-i pentru ea,deja am învaţat că nu e greu.De nu m-ar încurca vocile care strigă în acelaşi timp
la mine şi la Lună. -Ţi-am spus vreodată că e greu să fii fericit?- o întrebasem azi noapte pe Lună. -De ce sa fie greu? Nu ţine totul de imaginaţie? – îngânase ascunsa de ea, după o astrală dună. De câte ori Soarele mă înfruntă, numai tu eşti gazda-mi perfectă, pământene al cărui nesomn mă alinţi că-ţi sunt inspiraţie.Înnebunesc după tine când mă vezi „Lună plină”.

Expozitia (Anca Vrînceanu)
Mergea pe drumul laturalnic al cartierului iar cainii hamaiau in curtile cu garduri strambe. Astfel o lua la picior de frica sa nu-l apuce intunericul caci soarele de abia mai mijea la apus. Spera sa il gaseasca pe dl. Lazar treaz si sa ii spuna vestea cea mare.
– O bine ai venit fiul meu, ce-i cu tine?
– Nea Lazar, ardeam sa iti spun vestea cea mare, maine voi avea prima mea expozitie. Datorez tie tot succesul meu de pana acum.
– O fiul meu, tu esti cel care trebuie sa primesti darul muncii tale.

NOTE.
PA-uri de fix 500:
Pedeapsa exemplara (bogdan)
Supravietuitorul (Dan)
O Gazdă perfectă (Simion Cristian)
Muţenia dacă (Ion Toma Ionescu)
Nebunul si marea (LePetitPrince)
Lovitura mortala (Sictireli)
Gazda perfectă (starsgates)
Contesa (Adela)
Fiica toamnei (Cristian Dima)
Eufemism (LeeDee P.)

OBSERVATIE.
Am recitit PA-urile si am descoperit că „Mutenia dacă” are 500 de semne, dar nu respectă clauza gramaticală (probabil din graba de a trimite textul la timp, au pierit pe drum câteva cratime). Sorry.

18/10/2010

Un whisky, un vot

Vă invit, dragi prieteni, să votaţi PA-urile care v-au plăcut, Sunt cele eligibile din prima etapă a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon„. Le găsiţi pe toate aici.
Fiecare dintre voi are dreptul la trei voturi (am socotit aşa: la fiecare cinci PA-uri de pe tabloul principal se adaugă un vot – sunt 14 PA-uri eligibile, fiecare arbitru are la dispoziţie câte trei voturi; arbitru poate fi oricine apare pe aici 😉 ).
P.S. Chemaţi-vă prietenii! 😉

Cred că am uitat să setez durata poll-ului. Voi lua în considerare, deci, situaţia înregistrată la miezul nopţii dintre luni spre marţi, astfel încât marţi dimineaţă să putem anunţa tema noii etape, care va fi aleasă pornind de la PA-ul câştigător.

Baftă!

P.S. Le mulţumesc frumos tuturor celor care au participat la prima etapă a concursului. Vă aştept şi la următoarele, atât pe „veterani” cât şi pe aceia care încă n-au apucat să participe.
Îmi pare rău pentru textele care nu s-au încadrat în „norma” de 500 de semne (dar nu mai mult de 550 de semne) şi pentru cele sosite după deadline.