Am avut, odată, o idee. Una bună. A mea. După un timp, a apărut un pic de rutină, recunosc. Cel mai supărător e că eu, cel care am inventat-o, îi sunt prizonier. Nu-mi pare rău, să nu mă înţelegeţi greşit, dar m-aş elibera un pic. Însă am nevoie de o altă idee. Care nu-mi vine.
12/06/2009
Spre Orașul exotic
Autor: LePetitPrince
După o noapte petrecuta la Murighiol, într-o pensiune ce ne-a oferit un confort surprinzator pentru Deltă, ne îndreptam spre Mahmudia și, în scurt timp, ajungem la Tulcea.
În spatele hotelului Delta, parcare largă e plină de mașini. Are loc și a noastră, pe care o „lepădăm” pentru cateva zile. Luăm rucsacii, pornim spre faleză. Portul moțăie toropit sub soare, ambarcațiunile acostate la chei se leagănă abia perceptibil. Nici țipenie de om. O pancardă afișează orarul curselor spre: Sulina, Crișan, Sf. Gheorghe (via Mahmudia). De data asta, va fi Sulina!
N-am reușit să ne îmbarcăm la prima cursă a navei rapide. Pur și simplu nu am avut loc. Au avut prioritate cei cu programări și, probabil, tupeiștii. Am luat, astfel, următoarea cursă, care a plecatr după două ore.
Poreclisem Sulina „oraș exotic” poate pentru că se ajunge la el doar pe apă, poate gândindu-mă la negoț și la fostul lui statut de porto-franco. Numele orașului îmi sugera, astfel, o lumină înfiptă în mare.
În scurt timp, aveam să văd farul unde s-a filmat pentru „Toate pânzele sus”, film drag tinereții mele.
Dar rămăsese suficient răgaz pentru o bere, cu ochii pe valurile Dunării.
12/06/2009
Zece zile la Paris
Peste o săptămână voi pleca la Paris. Voi sta zece zile. Cu gașca. Am o oarecare idee ce voi face în timpul ăla, dar vă întreb: ce să fac, mai ales? Ce locuri îmi recomandați, mai ales?
Pun această întrebare și fiindcă găsesc la -X- o mulțime de pictori pe care aș vrea să-i „aprofundez”.
P.S. Am mai fost de două ori la Paris, copiii mei ajung pentru prima oară acolo.
12/06/2009
alte haine
lasă-i să-şi plimbe ochii de-o parte şi de alta
dar să privească unde li se arată
asta e camera ta ai un pat un scaun
şi-o să-ţi aducem şi o masă
un pic mai mică decât scaunul ce alegi
au alte haine acum ei au alte haine
au cămăşi de culoarea albastru de Voroneţ
ei au alte haine dar joacă poker pe dezbrăcate
cu un interes crescând îi priveşti
11/06/2009
Adică
Azi s-a schimbat ora. Adică nu chiar azi. Nici nu-mi pasă cât e ceasul. Adică îmi pasă, dar nu contează dacă e după ora veche sau după ora nouă.
Oricum, e după nouă seara. Îmi dau seama de asta pentru că e întuneric. Şi fiindcă sunt în drum spre casă.
Cred că e mai degrabă ora nouă pentru că întunericul nu e atât de deplin. Adică, e un punct de vedere relativ, îl exprim tocmai în momentul în care trec prin pasajul de la Obor.
În fine, precis că încă nu e ora zece. Adică, aşa cred.
11/06/2009
toată lumea întinde paşaportul
toată lumea întinde paşaportul
ei sunt nebuni au atâtea exemplare
prea multe elemente
fiecare îşi aduce într-un fel aportul
la un moment dat apare încă un drum închis
îmi închipui că există ceva şi dincolo
cobor iata un dialog
de o parte si de alta mesajul e transmis
opresc motorul un râu curge apăsat
undeva îşi începe un câine lătratul
e un stol de raţe sălbatice
sosesc şi abundă cerul treptat
11/06/2009
Schimbare radicală
N-am răgaz să iau la mână blogroll-ul, asa că am schimbat înfătisarea. Dacă vă deranjează, revin la cea veche si lucrez la noapte.
Nu vreau să mă gândesc acum că am renuntat la ceva drag mie (vechea înfătisare a blogului).
11/06/2009
Pe spate
E tunsă scurt. Are sprâncene pensate.
Se îmbracă şic. Îi place să stea pe spate.
Mai precis, aşa îşi imaginează el.
(E un tip ocupat, întrucâtva chel.)
Vecinii îi salută pe amândoi mieros.
Copiii le zgârâie maşina cu un cui. Unul gros.
Într-o zi s-a stricat liftul. Au urcat pe scări.
Au văzut uşi noi. Au simţit izuri, duhori.
Ieri li s-a spart o ţeavă din baia mică.
El a înjurat. Ea a dat telefon la meşterul Mitică.
Tipul plecase în Spania de-asta iarna, aşa că
El s-a-ntins lângă ţeava, pe spate. Şi nu-i plăcea, parcă.
11/06/2009
iubito, azi am împuşcat o cioară
iubito azi am împuşcat o cioarã
mergi de-o caută i-am spus câinelui
şi el pauză
mă privea aşa într-o doară
ştiam că există o formulă ceva
dar uitasem cuvântul parola
trebuie respectate nişte reguli
că doar nu suntem de capul nostru ha ha
iubito câinele mă privea tâmp
aşa că am început eu să o caut
căutam cioara cu lumânarea
se-adunase o baltă de ceară pe dâmb
11/06/2009
Minitehnicus loveşte din nou
O păţesc şi eu, iată. La povestea cu blogroll-ul mă refer. A dispărut. Nu ştiu unde, dar nu-l mai văd la locul lui.
Cred că e vina mea. Cine ştie ce-o mai fi făcut Minitehnicus. Aştept sugestii.
11/06/2009
La vale
Femeia în alb era frumoasă, o frumuseţe distinsă, ca o hotărâre simplă dar greu de luat. N-au vorbit mult, doar banalităţi, genul acela de discuţie tip „Mă numesc Cutare, am 40 de ani şi o oarecare educaţie tehnică, nu ştiu cât contează asta”.
După care, aşezat pe scaun, a deschis gura, iar femeia în alb i-a zis, fără dubiu: „Au început să vi se lase gingiile, vi se dezgolesc dinţii, trebuie să acceptaţi asta”.
Mulţi i-au spus despre bătrâneţe, nimeni încă atât de brutal.
10/06/2009
Piscina de pe asfalt
Cum afară e căldură mare (în Bucuresti, vreau să spun), postez repede un desen pe asfalt al amicului Julian Beever. De control, așa.
10/06/2009
Efectele secundare ale îmbãtatului cu apă rece
În acea după-amiază era lovit de gânduri atât de mari încât îl ridicaseră până aproape de tavan. Se îmbăta cu apa rece, ceea ce, şi-a dat seama, e grav.
Dacă apa e prea rece, spun medicii, amigdalele se pot inflama. Poţi acuza dureri de gât, tot mai supărătoare. Se tratează cu vitamine şi ceaiuri fierbinţi.
Iată-te în plin paradox: te tratezi cu ceai fierbinte pentru supradoza de apă rece! Iar un ceai prea fierbinte poate provoca arsuri mai supărătoare chiar decât amigdalele inflamate.
09/06/2009
Ochii dor
dă-i bătaie zici şi pământul crapă ca un pepene sub roţi
nici măcar nu picură e un şuvoi apa cântă
uite-aşa cu clăbuci ca sâmburii copţi
se aude pleosc ca după o prăbuşire izbutită
apare la suprafaţă bizar un băţ de stuf
şi-l ronţăie un şarpe lung ca o idee greşită
totul e ca un festin dinainte de celălalt zbor
să nu ştie păsările de pradă mai întâi ce să înghită
fiindcă ochii dor ochii dor ochii dor
oamenii de pe malul celãlalt stau la taclale aparte
pelicani raţe pescăruşi inevitabile ciori
brrr face încă o dată bărbosul apoi scuipă departe
atunci sare un peşte de două kile jumate
are burta deschisă de oase albe care s-au uscat
încă unul încă unul şi niciunul nu se zbate
se înşiră doar la mal ochii lor pe nisip ochii dor
ca o privire de care nu mai poţi să scapi
ca o destăinuire ca un ţipăt ca un film fără sonor
09/06/2009
Ora de viagra
Când doi îţi spun că eşti beat, trebuie să mergi la culcare. N-am pus ghilimele pentru că e una din vorbele de duh cele mai cunoscute românilor, deci ne aparţine tuturor.
Mă gândesc la asta şi înjur, civilizat, băieţii de la IT. Fireşte, nu e oră de somn. E ora la care şterg sutele de spam-uri care mi-au intrat în mailbox peste noapte. Din una-n alta, am ajuns să mă întreb de ce naiba mai mult de jumătate din ele îmi recomada să cumpăr viagra, Doamne iartă-mă!
08/06/2009
Desene pe asfalt
În urmă cu mai multă vreme am primit de la Tibi mai multe desene pe asfalt realizate de un tip prin Canada (sau SUA?). Nu mi-am notat numele tipului (sunt sigur că-l vom găsi împreună), dar am salvat fotografiile.
Omul stăpâneste foarte bine tehnica desenului în spatiu, reuseste să creeze perfect iluzia tridimensionalului.
Vă voi arăta aceste desene în zilele următoare – câte unul pe zi. Azi, în mod exceptional, vor fi două bucăti.
Desen cu „efect” tridimensional
Acelasi desen, văzut din alt unghi
UPDATE. Gratie Cristinei (si nu orbului găinilor care este persoana mea), am găsit deja omul cu pricina: Julian Beever.
08/06/2009
39 (stă să plouă)
stă să plouă undeva în moalele capului
inima bubuie ca un ecou spart în treizecişinouă de ţăndări
că-ţi vine să baţi câmpii însă numai cu maşina
până când râul se aude ca şi cum ar intra în pământ
tocmai la marginea gardului spart de intenţia ta bună
înghiţi praf şi înghiţi două cireşe pe nemestecate
hop şi pe urmă din mine o să crească pe urmă un cireş foarte real
să tot fie patru dimensiuni dintre care una nu cireşie ci foarte albastră
de parcă ai întoarce capul şi te-ar privi maica stareţă Anatolia
ţi s-ar atinge tâmplele ţi s-ar strânge ceva s-a-ntâmplat
hai vino mai aproape şi rupi o bucată de pâine intermediară
acum se vede mai bine până îndărătul câmpiei
dimineaţa e ca o lună mică şi se tot micşorează
douăzecişipatru de ore treizecişinouă de ţăndări optzecişiunu de greieri şi-atât
08/06/2009
Bătrânica de pe zebră şi derbedeii. Analiză
O anecdotă pe care mi-a amintit-o Gabi m-a făcut să mă „entuziasmez”, pe măsură ce mă apucasem să comentez. Ştiam din copilărie povestea cu copiii care, ca să facă o faptă bună, au ajutat o bătrânică să traverseze strada, când pe un trotuar, când pe altul.
Cum răspunsul meu s-a tot dezvoltat, am zis să-l trec mai degrabă, pe lung, aici.
Bătrânica.
Poate avea treabă. Poate credea că vor s-o răpească. Poate şi-a imaginat că aşa dansează tineretul de astăzi. Eu cred că, dacă ar fi fost dotată cu umor, s-ar fi distrat. Şi-ar fi putut imagina că derbedii ăia îi fac curte. Mi-e teamă, însă, de altceva. Pe vremea când am auzit prima oară anecdota, prin bătrânică înţelegeam o femeie „trecută de 40 de ani”. Raportându-mă acum la proiecţia de atunci, povestea capătă conotaţii interesante.
Derbedeii.
În primul rând, s-au distrat. E amuzant să apuci de subţiori o fiinţă fragilă, s-o determini să facă ceea ce vrei. Chiar dacă atunci au râs, s-au simţit macho, trag nădejde că, pe viitor, s-au potolit. Nu vreau să mă gândesc că vor fi prins pofta de a pune astfel mâna pe femei. Şi îmi place să cred că au învăţat ceva din toată tărăşenia: măcar că se traversează, în siguranţă, pe zebră, la culoarea verde a semaforului (dacă intersecţia e dotată cu aşa ceva; intersecţia în care vizualizam eu întâmplarea n-avea semafor, era cea unde se aflau „alimentara mare”, chioşcul de ziare, blocul lui Mirel şi panoul cu afişele celor trei cinematografe din oraş.)
Trecătorii.
Sunt patru variante.
1) Ori e vorba despre nişte persoane laşe, care nu înxdrăznesc să intervină în joaca periculoasă a unor vagabonzi cărora încă nu le-au dat tuleiele
2) Ori e vorba despre nişte misogini deplini care îşi zic „Aşa-i trebe, dacă pleacă singură de acasă”
3) Ori sunt nişte persoane care preferă să râdă (oarecum filosofic) înainte de a, eventual, acţiona (probabil vocal)
4) Ori, ardeleni fiind (în amintirile mele, toată lumea e ardeleană), oamenii aceia încă se ma întreabă ce naiba se întâmplă într-o intersecţie până atunci liniştită.
Învăţătoarea.
Această bătrânică (sic!), trecută probabil de 35-40 de ani, trebuie să ia o decizie, rapid. E personajul-cheie. Ea trebuie să ştie cel mai bine (e dotată cu intuiţie feminină, nu?) dacă derbedeii fac, cum se spune, mişto, sau dacă sunt, totuşi, de-a dreptul bătuţi în cap. Mai e şi varianta în care puştanii fabulează, pur şi simplu. Au prins o nişă de discurs şi au folosit-o.
08/06/2009
Femeia de foc
Îmi place că e fierbinte ca un foc, noaptea, când mă urc pe ea. Din toată peştera, doar mie frig nu mi-e. Ea frige. Mereu altfel, ca desenele din foc. În flăcări văd ca-n nori. Numai ploaie nu văd. Femeia de la râu, în schimb, e ca o ploaie rece. Ca un jar într-un bulgăre de gheaţă. Ca o tăietură de peşte prin râu. Ea e rece ca şi cum ar fi acolo zăpadă. Atunci de ce-mi vine mereu să mă urc pe ea, să se urce pe mine? Are pielea ca apa dusă pe foc înainte să sfârâie.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 