Archive for ‘Poezii’

15/01/2011

Starea lui Mihai Eminescu

despre eminescu

avea la răstimpuri
un sentiment ciudat
el n-a mai fost văzut de mult
dar starea lui ni s-a păstrat

 

 

NOTĂ. Am mai publicat aceste versuri în urmă cu un an si jumătate. Nu stiu prea bine de ce, dar m-a apucat să vi le arăt (din nou, celor care le-ati mai văzut; prima oară, celorlalti).
Cu această ocazie îi îndemn pe bucuresteni să ia în calcul spectacolul de la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, iar pe ungurii care vor primi mailul cu cele patru traduceri de mai jos îi salut.

Poezia „Dintre sute de catarge” (MIhai Eminescu), tradusă de patru poeti unguri. Email trimis de ICR Budapesta la mai multe sute de persoane, cu ocazia zilei lui Eminescu.Poezia „Dintre sute de catarge” (MIhai Eminescu), tradusă de patru poeti unguri. Email trimis de ICR Budapesta la mai multe sute de persoane, cu ocazia zilei lui Eminescu.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

18/12/2010

tu în lumea mea

eşti minunată
de parcă
o zână din altă lume
a coborât din cer
c-o barcă

în lumea mea
(cam leoarcă)
în care împrejurul
cu tine
să rimeze-ncearcă

iar eu
împovărat să caut
par că
stau rezemat
în biata-mi arcă

Etichete: ,
11/12/2010

roşu-fără-noimă (joacă)

Insist cu această lucrare, care pe nedrept a trecut nebăgată în seamă la momentul ăla la care v-am arătat-o prima oară. Așadar, cititi vă rog:

roşu-fără-noimă

imens ca o idee bună
ca un praf de lună
înecat

în mulţimea albastră
cam proastă
supărat

clipind metalic
gâfâind animalic
disperat

elegant ca un nor
suav ca un decor
dantelat

eşti cel mai drept
semafor
cel mai deştept

eşti o bornă
eşti o enormă
platformă

semaforule născut
semaforule apărut
semaforule-normă

m-aş căţăra pe tine
m-aş ţine bine
ca de-o şaormă

apetisantă
enervantă
captivantă
fără formă

aş ţinti oamenii în ochi
ca un deochi
roşu-fără-noimă

Etichete:
04/12/2010

Ca o carte deschisă sunt pentru tine

Atunci când tu mă priveşti mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).

Şi totuşi, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.

Şi ai trece mai departe.

Dar tu, tu te mulţumeşti
să mă răsfoieşti. Nu ştiu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfăţată).

NOTĂ. Acesta e un exemplu tipic de transformare a unui PA într-un poem (am mai dat unul aici). Un exemplu tipic de risc (asumat sau nu) pe care îl are cineva care scrie poezie si scrie si proză arhiscurtă. Cred, sincer, că acestui trext îi sade mai bine ca poem decât ca PA, asa cum fusese el scris initial. Ca poem a apărut si în cartea mea.

27/11/2010

I sweeten myself the tea with honey

Dan mi-a făcut o surpriză, aşa că astăzi vă arăt o traducere a poeziei Îmi pun singur miere în ceai, cel mai tradus poem al meu 😉 (nu degeaba a dat titlul cărţii)
(vezi aici si aici două versiuni în limba spaniolă)

I sweeten myself the tea with honey

I sweeten myself the tea with honey
she sits quietly in the chair looking up at me
surprised to see my hand not trembling

it is so early in the morning that
the sun is slipping into her eyes
time enough to sprawl about a little longer
then it comes out of the sea

she is no longer sitting but looks at me
she has cold hands and the wall
between us was turning out translucent

UPDATE.
Săptămâna trecută doar m-am lăudat că vă arăt video de la a doua apariţie cu cravata roz. Acum am updatat, aşa că, aceia care doresc, pot vedea aici filmuleţul de la lansarea care a avut loc la Bucureşti.

20/11/2010

A doua apariţie cu cravata roz

Dacă tot am arătat imagini de la prima apariţie cu cravata roz, vă arăt şi de la a doua. Aici e afişul lansării de la Bucureşti (Uniunea Scriitorilor, 27 martie 2010) şi invitaţia făcută prietenilor mei din blogosferă, iar aici o reinvitare şi câteva constatări de parcurs. Aici e o glumă care a prins bine (în orice caz, lui Ovidiu Eftimie i-a plăcut destul de multă vreme). În fine, mai jos e filmuleţul, făcut de colegul meu Ovidiu Anton, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

13/11/2010

Prima apariţie cu cravata roz

Nu ştiu ce m-a apucat, nostalgia, probabil, dar am urcat pe youtube imagini filmate la lansarea cărţii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Este vorba despre lansarea de la Hunedoara, din data de 13 martie 2010.


Imaginile sunt de la DevaTV, difuzate în data de 13 martie 2010, după lansarea cărţii mele la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Aici e o fotografie din timpul interviului 😉

13/11/2010

Uneori îmi este suficient să scriu în gând

Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.

Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.

Scriu şi rescriu (de parcă aş număra oi).
Pe mine mă scriu. Aşa suntem doi.

Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.

Apoi trec mai departe.
Liniştit. Iată un sentiment aparte.

Apoi adorm. Brusc. Aşa cred.
Visez. Mă reped.

Liniştit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu ştiu).

Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agăţă de iarbă.

Etichete: , , ,
06/11/2010

undeva între ieri şi mâine

coboram în cetate (tiptil)
împreună cu mine-copil

am mers mult slăbisem un kil
mersul devenise ostil

mă-ntorceam ca un câine docil
(renunatesem deci la exil)

se mira copilul din mine (debil)
cât de mult mă implic inutil

eram eu (ca un fitil
între mine-naiv şi mine-abil)

m-am întors din cetate umil
(eram dintr-o dată subtil)

Etichete: ,
06/11/2010

Un poem despre o ultimă ţigară

Ca să vă fie mai uşor (sau ba) la votare readuc aici un poem care a apărut şi în cartea mea.

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

23/10/2010

dungi

noaptea era încă departe dar îşi trimisese umbrele prelungi
haşurau pământul uşor tremurat ca nişte dungi
din care îţi vine să pleci în care ai vrea să ajungi

să stai îngropat în mormane de frunze să strângi
în mâinile drepte amprentele mâinilor stângi
să aduni culorile toamnei sub ochi (unde unii au pungi)

apoi dacă din întâmplare nu plângi
că umbrele paşilor tăi dintr-o dată-s prea lungi
să-ţi umpli plămânii cu cerul în dungi

NOTĂ. Am scris aceste versuri ca răspuns la o temă a concursului PA-foto care are loc în Pahico. 

Foto: Dani Lica

Etichete: , ,
16/10/2010

o săptămână cu femeia albastră

te-au dus la spitalul de nebuni
ai nevoie de linişte ziceau şi de un pat bun
se scumpise brânza de capră (încă de luni)

marţi vă băgau (în nas) câte o pană de gâscă plouată
curăţau gândurile ca pe sinusuri
puncţie mentală îţi facem (erai în armată)

culcat (zicea sergentul) sforăiaţi cu gândul la femeia albastră
era departe dar vorbea frumos (vorbea cu sânii)
miercuri auzeai cum apare la fereastră

joi mai era acolo (la nebuni) un maior de securitate
l-au închis într-o cameră fără lumină
vă împuşc pe toţi (ar fi zis) ba o-mpusti pe mă-ta în spate

vinerea se dezbrăcau cucoanele de ofiţeri se dădeau una pe alta cu tuş
râdeau ţinându-se de păr (aşa ieşeau în curte)
veniţi înapoi proastelor iaca venim acuş

sâmbătă erau coapte ca nişte turte
se arseseră cu maiorul de securitate (chibrit îi ziceau)
culcat striga cuconetul prin curte

apoi au dărâmat spitalul de nebuni au pus caprele să pască printre smârcuri
uite-aşa ai uitat de femeia albastră
închideai ochii şi vedeai molozul cu sfârcuri

09/10/2010

dimineaţă cu lemne

atunci când cerul e alb-negru
îmi pare marea pe de-a-ntregu’
c-a izbutit să izbucnească
într-o tăcere pescărească

apoi ca într-un dor de soare
văd umbre căpătând culoare
de parcă zorii împroşcaţi (pesemne)
s-au rezemat pe nişte lemne

crescute noaptea într-o doară
pe fundul mării (şi-acum zboară)

NOTĂ. Am scris aceste versuri la comanda unui concurs PAfoto. Fotografia e aici.

Etichete: , ,
02/10/2010

pe brânci (ca atunci)

cică hai la tarla că dau ţiganii (m-am dus)
ce dau am întrebat pe drum
dau în brânci

era lună am parcat lateral (de-a lungul şanţului)
încremenise maşina în noroi
se auzea un zgomot ciudat bârrr cârrr mârrr zbârrr

uite-i şi pe viteji
de ce furaţi mă porumb
calicilor (erau mai mulţi) că vă rabdă pământul

era o luptă inegală (aveam să constat)

îmi plăcea să simt cum îmi curge sângele
maşina era albastră aveam un ştiulete înfipt în cap
acesta e tricolorul (mi-am zis)

aşa a venit moleşeala (cred)
atât a rămas din recoltă
am muncit pe brânci (ca atunci)

25/09/2010

păzitorul de tezaur

adormi la mine în braţe (îmi place)
parcă am fi oraşul încolăcit
de cele patru milioane de ramuri ale nopţii

e o noapte tăcută au amorţit claxoanele
singurul zgomot îl fac reclamele luminoase
carul mic ţipă (dar departe)

stau nemişcat ca un zid al vechii cetăţi
ca un păzitor de tezaur
dacă aş respira ar prinde viaţă fereastra

sunt singurul om din lume care te vede dormind
aş putea să te sărut în timp ce visezi că te sărut
n-ai avea habar că n-a fost doar în vis

Etichete: , ,
19/09/2010

prada mea perfectă

dacă aş avea mai mulţi ochi (măcar patru)
m-ar durea capul mai tare
ar fi ca un rulment cu bile de sânge
s-ar învârti uite-aşa să vadă de jur-împrejur (o miză stupidă)

aş observa toate femeile cu coc
toate doamnele cu solzi albaştri (lunecoşi)
toate domnişoarele cu zvâc
aş vedea ca un şarpe cu limba despicată

şi totuşi n-aş avea ochi decât pentru tine (prada mea perfectă)

Etichete: , , ,
18/09/2010

cum te iubesc

te iubesc deşi asta sună ca ligheanul pe ciment
te iubesc efervescent

te iubesc redundant
te iubesc ca pe vechiul trabant

te iubesc într-atât încât pot face haz
te iubesc ca răcoarea din cheile bicaz

te iubesc ca un guguştiuc zgribulit
te iubesc de parcă nu te-aş mai fi iubit

Etichete: , ,
17/09/2010

Manuscrisul de la Marea Ionică

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă. Sper că e cât de cât lizibil. În orice caz, cred că e nevoie să dati click pe facsimil pentru o imagine mărită.

 

Am zis să vă arăt o mâzgăleală făcută vara trecută (într-o noapte), la Sidari, pe Insula Corfu. Nu stiu câtă lume e interesată de această „bucătărie”, încă mă întreb dacă nu dovedesc indecentă arătându-vă asta, dar, la naiba, suntem amici, nu?

Pentru cei curiosi, mâzgăleala de mai sus a fost prelucrată (mult sau putin, habar nu mai am 😉 ), a ajuns pe acest blog, aici, si, apoi, în cartea mea. Si a fost citită, cu mult har, la lansarea de la Uniunea Scriitorilor.

11/09/2010

mirare cu grăunţe

ai murit dar încă îţi cresc unghiile
încă ai părul ciufulit şi parcă ai spune ceva
puţină atenţie (vă cer) o secundă de linişte

ca atunci când (tânăr fiind) mi-au tăiat
un neg de pe fund
un neg uriaş mi-au spus ai copii (n-aveam)

umple negul cu boabe de grâu (au spus)
uite pun un pumn de boabe înăuntru
îl leg cu aţă de prelată (o aţă tare)

era ca o minge neagră se auzeau grăunţele (zornăind)
ia-l acasă şi du-l copiilor să se joace cu el
găseşti tu nişte copii (până-i faci pe ai tăi)

ce-i prostia asta (m-a întrebat prima soţie)
de ce ai adus negul acasă (plin cu grăunţe)
păi dacă mi l-au dat

iaca acum am murit (e ciudat)
vă miraţi că vorbesc că-mi cresc unghiile
eu (unul) mă mir

Etichete: , , , ,