… trecând prin mirări și nuanțe gălbui
cuvinte-culori mi se plimbă pe limbă
când verdele-n roșu purtarea-și preschimbă
în ultima barcă ce trece mă sui…
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
…m-ai invitat înăuntru am
intrat era semiîntuneric
era semisferic adică roteam privirea de jur
împrejurul lipsea împrejurul erai
tu adică
ceea ce devenisem eu când m-ai chemat înăuntru
adică treceam prin râu ca atunci când curge viața și te agăți de privirea unui pescăruș
să nu clipească să nu clipească să nu
și ai zis intră puțin dar să nu te faci comod
comoditatea incomodează încetinește firul epic
blegește viața
dar poți să-ți imaginezi că stai tolănit într-un fotoliu (lângă șemineu și așa mai departe)
poți desena (în gând) o realitate virtuală
poți fi întrucâtva tu
dar mai bine hai înăuntru vedem noi dup-aia și-am intrat
ce era sã fac ncsf
…ca un tren în care nu știi când ai urcat
(uneori crezi că acolo era și atunci te-ai născut)
ca o călătorie de care trebuie să te bucuri să te bucuri
așa e dragostea
dar ai grijă să nu ațipești
să nu ațipești
deși mare e tentația tinere
…trecând încoace si încolo
nu te mai vad
dar te aud
seara pe pod
(e podul ud
si-i mult norod)
omul înțelept pe malul râului
stă
iată-l privind în liniște
universul prin firul transparent al undiței
ce încântare filozofică
cat dezmăț poetic
… pe țărm stai cu picioarele pe pământ
ești predictibil
ai o traiectorie bine precizată
pe țărm sunteți drepți și fără nuanțe
ca o linie dreaptă
pe țărm sunteți dintr-o dată înstrăinați
ca într-un infinit accesibil
oricât ai pluti în derivă pe oceanul filozofic
tot țărmul rămâne rămâne rămâne
… ca o barcă trasă la mal
fără tine mă simt
ca o călătorie desculță prin nisipul care arde
fără șlapi
ca într-un paradis
despre care nu am cu cine vorbi
… în fiecare poet există trei ființe
primul este naivul
ca o cutie de rezonanță urechile ciulite (se usucă pe dinăuntru când nu vine inspirația
și e în al nouălea cer când scrie ca după dictare)
talent
așa i se spune
dar totul secretul stă în calitatea urechilor
al doilea este un muncitor destul de îndărătnic
care trage în legea lui
uneori în doru lelii alteori până la epuizare
obsedatul producător de versuri
a treia ființă e copilul
ca o budincă în care ai pus tot ce trebuie dar nu s-a copt bine
un amestec de speranțe și disperare
o piele tăbăcită de animal nobil dar neînțeles
o privire pe care nu o uiți nu o uiți nu o uiți
… sau aș putea veni tiptil pe lângă baltă
ca un tâlhar romantic (cu fruntea lui înaltă)
și-atunci mi-ar da târcoale trei cocostârci cu gâlci
și-o pasăre flamingo cu cearcăne adânci
și câteva egrete cochete dar discrete
și lebedele negre umflate de regrete
și broaște verzi măiastre și sute de dezastre
… și dincolo de apă-s ferestrele albastre
… ne place la masă împreuna să stăm
am pâinea si cuțitul
ai pâinea si cuțitul
fără mine probabil că
ai tăia apa de la robinet
(te-am văzut facând asta)
ai tăia felii de aer din ce în ce mai subțiri
mai subțiri ca zâmbetul care ți-a înghețat atunci pe buze
și a tăiat
și a început să ningă în luna martie târziu
(cu blândețe)
ca-ntr-o deplină nesăbuință
…iubirea e ca zborul unui pescăruș
pe deasupra râului din centrul orașului
am fotografiat acest zbor de sute de ori
căutând cele mai bune cadre
le-am ales pe acelea în care pescărușul pare că se uită la mine
se gândește la mine
am păstrat fotografiile care în mod normal le plac și celorlalți
(pe celelalte le-am șters)
…și totuși iubirea nu e ca o zi glorioasă
în care obții multe multe like-uri pe Instagram
importantă-i lumina
felul în care
îți spune trezește-te
sau hai la culcare
când bărbosul în blugi
își turează motorul
importantă-i lumina
crede azi trecătorul
… de parcă marea ar fi alcătuită
din versuri scrise mărunt
care fierb se zbuciumă fac spume
te mângâie tandru
te strigă pe nume
… dacă oamenii ar fi clădiri
s-ar plictisi enorm (într-o primă fază)
apoi ar începe sa se laude
cine are acoperișul mai țuguiat
cine are mai multe etaje
mai multe ferestre camere de supraveghere
cine are încuietorile mai sofisticate
și porțile mai ferecate
cine are izolarea fonică mai buna
și dintre zidurile cui nu se aude nici pâs
am blugii rupți am genunchii juliți
parc-aș fi un bordei cu pereți scorojiți
mă opresc să respir și să beau apă rece
și să râd pe furiș și să dorm până-mi trece
dar pietrele cum se zice rămân
…suntem ca două conturi pe Instagram
care își dau târcoale
atente să nu le scape vreun like unul altuia
să nu lase vreo urmă pe Instastories
să nu care cumva să apară vreun indiciu
suntem ca două universuri paralele
coexistând
obsedate unul de celălalt (o, da!)
dar cu mare grijă să nu se dea de gol
… cele mai prețioase lucruri
sunt cele care te opresc din drum
drumul tău grăbit (vâjâit)
Iată o culoare. Iată un zâmbet.
iată ceva ce poți păstra
dincoace de pleoape