Călin Hera. PA-uri şi mirări

Va vine bine aceasta cravata maro. Se asorteaza cu mecla. Vorbesti ca prostu-n targ, poate ma enervezi si-ti trag una!. Mai bine i-ai da un colt de paine cu salam acestui caine ciufulit, “cutu-cutu”! De ce nu mananca? O fi vreun sclifosit! Va stiu eu bine, stati tolaniti toata ziua intre perne, iar cand vine stapana acasa, tusti, pe sub fuste, o ciupiti de pulpe cu coltii (dar n-o raniti), sa va scoata afara la plimbare. Ma enerveaza astia de lasa rahat de caine in mijlocul trotuarului de numa’!

NOTĂ. PA scris în stilul unui fost coleg din Pahico.

Atunci când îi era sete, mergea la cel mai apropiat supermarket şi cumpăra o sticlă cu apă plată, la jumate, pe care o bea cu nesaţ acolo, în magazin, imediat după ce plătea şi lua restul şi-l îndesa în buzunarul drept al pantalonilor, buzunar din care se auzea mereu, când mergea, o zornăială devenită atât de familiară celor care-l ştiau, unde mai pui că-n vremea aia avea mersul săltăreţ şi grăbit, lucru care nu mai e valabil astăzi, când O. Părăluţă s-a mai rotunjit şi l-a cam apucat leneveala.

Se lungise pe nisip, mijind ochii. Voia s-o facă. Acum! „Că doar n-o fi foc!”, şi-a făcut curaj. Era om în toată firea, ce naiba!
O oră mai târziu, un domn prezentabil a intrat imperial, întorcând privirile celor care erau deja înăuntru. Avea pantaloni uşori de in, albi, şlapi Adibas şi o cămaşă aproape lejeră, înflorată, ai cărei nasturi din zona burţii păreau uşor cam tensionaţi. I-a descheiat cu un gest nobil, a scuturat câteva fire de nisip, apoi a spus, calm:
– O porţie de pilaf. Sârbesc.

Dincolo de uşa metalică a biroului său de la secţia Profile U, vopsită în gri, inginerul Popescu stă tacticos în fotoliul tip „Director”, pufăind, fără prea mare plăcere, din ţigara electronică. Fumul se ridică uşor şi se risipeşte rapid. Inginerul Popescu nu poate face rotocoale şi asta îl enervează mai mult decât dosarul aruncat pe birou, pe care scrie „Date statistice privind evoluţia financiară după montarea plăcuţelor inscripţionate Fumatul interzis”.
– Tâmpiţii ăştia m-au luat în serios.

Inginerul Popescu de la Fabrica Avântul priveşte pe fereastră. Rafalele de vânt zbenguie panourile cu normele de protecţia muncii şi ridică fusta secretarei, care aleargă zgribulită spre parcare. Dar Popescu n-o vede. Atenţia îi e atrasă de televizor: „… de vânt au făcut pagube incalculabile după ce acoperişul garajului s-a prăbuşit cu zgomot omorând pe loc trei oameni, rănind patru şi distrugând opt maşini de lux, dar şi un copac”.
– Bravo, domnule, îmi place, jurnalist ecologist, genul meu.