– Ce scrâşnet puternic!
– Ce prezenţă de spirit, ce maşină frumoasă.
– Ce frâne bune! ABS?
– Ce izbitură puternică, totuşi, ce mulţi gură-căsca.
– Ce nenorocire, cât ghinion, ce sosire promptă a poliţiştilor, ce anchetă sumară!
– Ce sirenă mişto are ambulanţa, ce cretini sunt în trafic.
– Chiar, ce trafic impresionant!
– Ce zi frumoasă, păcat că vă curge sânge din cap. Doare?
– Şi totuşi, ce culoare intensă! Ce reuşit se combină cu bandajul alb!
– Şi ce bine vă stătea cu mustaţă.
13/05/2009
Impact
13/05/2009
Familia, în parc
Are opt ani şi cozi împletite. E îmbrăcată foarte adecvat. Dar plânge. Ar vrea să o ia în braţe taticul ei. Bărbatul e cu 20 de paşi mai încolo. Ireproşabil îmbrăcat.
Mama e mai aproape. Vine spre fată. O strânge de codiţe. N-o trage de păr. Strânge, puternic. „Inceteaza în clipa asta”, îi şuieră şi priveşte în jur. O voce dură, fără subtilităţi. Fetiţa îşi înghite plânsul şi plânge mai tare, sacadat.
Din maşina 4×4 se aud mai târziu nişte palme. Tatăl claxonează un fraier care trece pe zebră.
12/05/2009
Creşterea şi descreşterea spaţiului de la parter
Pe vremea lui Ceauşescu, îl trimitea maică-sa la Alimentara după compot de prune. Pe altă vreme a lui Ceauşescu, în loc de Alimentara s-a făcut un Menaj, cu multe ligheane în vitrină. Dup-aia, a fost Consignaţia, apoi Sală de jocuri mecanice, Second-hand, Electronice, Cazino. De doi ani, e sediu de bancă.
De o lună, Biroul Credite şi trei ghişee Relaţii cu clienţii s-au restrâns. Au pus un perete de rigips, cinci măsuţe, o tejghea şi vând opt feluri de cafea, cu biscuiţi. El preferă espresso.
10/05/2009
M-a lovit dar nu mă doare
De-atâta dragoste mă simt devastat.
Mă dă iubirea, de-a dura, jos din pat.
Căderea e cumplită. Parchetul-laminat.
Iubirea mă ridică din nou în aşternut,
fiorul e teribil, aş spune. Dar sunt mut.
Şi totuşi îmi vine, îmi vine să strănut.
Mă bucur să mă bucur, să-mi bată toba-n piept,
să-mi tremure şi glasul (cât e), să fiu deştept.
Dar, ca să fiu cinstit cu voi, amicii mei:
mi-e faţă chiar mai bleagă decât de obicei.
10/05/2009
Muza Zuza
se-aude un zumzet în zori la muzeu
un zumzet se-aude şi la amiază
e ziua în care ca un alizeu
dau zor cu toţii să vază de-i trează
iubita muză Zuza
cu freza-i burgheză cu buzele-i roz
cu bluza-nflorata cu zelu-i de muză
adună o scuză de jos din moloz
se-amuză de zarvă obtuză
zvâcneşte molozul de parcă zelos
şi-a tras însuşi zeul pe-a lui turtă spuză
ca-ntr-un pardon mozol dureros
dar ce-o mai vrea Zuza de stă la peluză
gaz din praz ori ce hipnoză
ar cere o doză de proză
08/05/2009
Sex-shop
Trecuse deseori pe acel trotuar, în drum spre birou. Nu doar din superstiţie. Devenise o necesitate: se oglindea în vitrinele magazinului, îşi aranja părul, îşi îndrepta fusta, îşi ridica sânii, apoi trecea mai departe, mulţumită.
Într-o zi, a intrat. Uşa era întredeschisă, de-aia. S-a speriat văzând ceva fosforescent pe tejghea, apoi a privit vitrina, pe dinăuntru: era ca o fereastră deschisă.
A doua oară s-a speriat când vânzătorul i-a oferit un sutien 80B.
– E comestibil, a făcut el cu ochiul.
07/05/2009
Când cravata nu ajută la nimic
E coadă. Cel puţin 20 de oameni (toţi, bărbaţi), stau la coadă. Deci, e trecut de miezul nopţii.
M-am hotărât. Vreau să văd minunea, s-o pipăi, s-o gust, să urlu „Este!”. Stau la coadă. La ceilalţi era mai ieftin, glumeşte un tip cu cearcăne.
Iau „de pui”. Da, e bun gustul. Gustul e bun. În timp ce mă înfrupt, îl studiez pe tipul cu cearcăne. I-aş putea spune „tipul la patru ace cu cravata largită”. Sau, ca să fiu mai precis, „tipul cu ketchup şi maioneză pe cămaşa alba”.
07/05/2009
Trece
El vrea să pară îndrăzneţ, dar e timid. Ea vrea să pară timidă, dar are draci. O femeie îi zice: „Ia, conaşule, flori pentru domnişoara!”. Ar lua, dar asemenea îndrăzneală ar însemna că, defapt, este timid.
Ea l-a apucat gingaş de braţ. Se strânge în el, îi spune ceva. Dar nu vom afla niciodată ce anume, pentru că amândoi trec mai departe.
06/05/2009
Oglinda
Nu ştiu ce mătuşă i-a dat nu ştiu ce oglindă. Nu ştiu de ce s-a dus până nu ştiu unde şi nu ştiu cum a adus oglinda acasă. Nu ştiu cine i-a zis că, potrivit nu ştiu cărui principiu feng shui, nu ştiu de ce e rău să aşezi oglinda pe acelaşi perete cu uşa de la intrare sau cu vreo fereastră.
Cu gândul la teorie, a omis faptul că nu-i trebuie nicio oglindă. Dar a chemat nu ştiu ce meşter care a rezolvat problema, treaba lui cum. Acum stă cu ochii închişi lângă oglindă, nu ştiu la ce s-o mai gândi.
05/05/2009
Familie
Bunul meu prieten Tibi, pe care nu l-am mai văzut de multă vreme trecând pragul acestui blog, îmi arăta, în urmă cu câteva săptămâni, o compunere scrisă de fiica lui.
I-am promis că, deîndată ce fiu-meu va scrie prima lui compunere, i-o voi arăta și eu lui. Evenimentul a avut loc, de curând.
Iat-o:
05/05/2009
Dorinţă
Putea să-şi dorească mai mult decât să nu întârzie la serviciu, să nu întârzie acasă, să vadă câte un film bun, să facă sex (în principiu, cu nevasta), să bea câte o bere cu băieţii, să scape de ratele la casă, să se hotărască să aibă, totuşi, copii, să-şi cumpere o maşină nouă, să-şi schimbe serviciul, să se mute în alt oraş? Fireşte că putea. Dar se întreba: la ce bun?
L-am întâlnit pe dl. Lică într-un lift, se zgâia în oglindă şi a coborât înainte de a-şi da seama că la el mă refer.
04/05/2009
PA. Mic ghid
Constatând eu că există printre vizitatorii acestui blog un oarecare interes faţă de PA-uri şi fiind un tip parolist (am promis că spun câteva cuvinte despre acest subiect), vă reţin un pic cu câteva consideraţii teoretice.
Într-o anumită conjunctură, am fost pus în situaţia de a scrie nişte texte care să aibă un număr maxim de semne: 500. La început am fost revoltat. La câte am eu de spus, 500 de semne (adică vreo 85 de cuvinte) e prea puţin. Apoi am văzut asta ca pe o provocare. Am descoperit şi alţi oameni care, în acelaşi context, s-au simţit provocaţi. Au avut şi ei, cum se spune, o abordare pozitivă.
Ca să rezum, în jurul acestor 500 de semne ne-am adunat vreo o sută de oameni. O treime – scriitori asidui de PA-uri, câţiva critici şi mai mult de jumătate cititori atenţi. Timp de cinci ani, am scris, fiecare, sute de PA-uri. Probabil, din ce în ce mai bune. Am elaborat câteva teorii. Am stabilit genuri. Săptămânal, ca să ţinem spiritul combativ treaz, am alcătuit clasamente. Ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am bucurat. Ne-am împrietenit, deşi faţă în faţă ne-am văzut foarte rar, poate chiar deloc.
Tehnic vorbind, PA = proză arhiscurtă este un gen literar încă neoficial 🙂 a cărui primă caracteristică este concizia, mai precis faptul că trebuie să încapă în cel mult 500 de semne. (Ulterior, am acceptat că limita maximă poate fi uşor depăşită, păstrând ideea de bază – proză arhiscurtă.)
Pahiliteratura are trei mari genuri, cred:
a) PA versuri. Am constatat că destul de multe poezii încap în 500 de semne. Asta m-a bulversat la început pentru că aveam impresia că o poezie, oricât de scurtă, are în ea foarte multe semne, e ceva foarte „plin”. Apoi m-a determinat să accept, în mintea mea, că termenul „proză arhiscurtă” înseamnă mai mult decât proză şi implică (foarte multă) poezie.
b) PA poveste în sine. În acest caz, ideea e să comprimi la maximum o întreagă poveste, să spui esenţialul. Uneori, esenţialul poate fi un amănunt. E o artă să reuşeşti aşa ceva şi mă bucur să am, alături, adevăraţi artişti ai PA-ului.
c) PA crâmpei. Aici vă propun o comparaţie. Imaginaţi-vă că deschideţi televizorul. E un film care a început habar n-ai când. Vezi niţel, să zicem un sfert de oră. Apoi trebuie să pleci. Acel sfert de oră şi-a spus însă o poveste, o parte a ei pe care mintea ta, imaginaţia ta, încearcă să o reconstituiască, să-i pună început şi sfârşit. Alea cinşpe minute sunt PA-ul. Am scris despre asta aici.
Am făcut ţi câteva exerciţii de a aţterne PA-uri pe hârtie.
Astea sunt câteva consideraţii. Era cool să încapă în 500 de semne, dar n-am puut asta. La cerere, revin cu mai multe. Aici este un blog de PA-uri, cam lăsat de izbelişte. Aici, altul. (PA-ul tomată prezent aici e un instrument de lupte pahiliterare, un fel de schimb de replici.) Dacă vi se pare interesant, vă provoc să scrieţi PA-uri. Nu e nici greu, nici uşor. Dar e al naibii de mişto!
03/05/2009
Schimbare de plan
– Rectific, se aude, nu mai urmează nicio staţie, niciun peron, nici pe partea stânga, nici pe partea dreaptă.
– Dacă aş fi cinic, a mai spus vocea, aş spune că nu mai urmează nici măcar un înainte.
Călătorii devin panicaţi abia după ce vocea tace.
– Aveam o şedinţa, aveam un soţ, aveam un plan, avusesem de gând, spun ei, de-a valma.
La staţia Obor s-au deschis uşile degeaba. N-a coborât nimeni, nici măcar vocea. Toţi mergeau mai departe deşi un lucru înţeleseseră clar: nu există înainte.
01/05/2009
Domnul Lică ia aer
Domnul Lică sapă în grădină. Mai precis, scarpină pământul. Scoate la iveală: sârmuliţe, un prezervativ, capace de bere, agrafe, un pix, coji de banană, o monedă de 10 bani, vertebre, beţişoare de urechi, sâmburi de prună, alte capace de bere.
Un cotor de măr cade razant cu chelia domnului Lică. Grădina e mare. Adică, potrivită. Mulţi copii sar gardul. De fapt, e o spărtura prin gard, dar nu se vede decât dacă te uiţi în sus, mai sus de etajul zece.
27/04/2009
Pregătire psihologică
Plictiseală. Zi de luni, adică.
Străzi. Copaci. Berică.
Dar nu e ceea ce crezi.
Uite un fluture alb, vezi?
O să ai noroc întregul sezon, zicea.
Uite şi un ţânţar.
O să te pişte, păzea!
Simpatice rime, băiete.
Le placi, toţi or să te regrete.
Eu sunt însă mai din topor.
Albu-i alb, iar tu n-ai viitor.
Nu în echipă, aş sugera.
Glasul lui Klas acum fulgera.
Ridicase privirea,
ochii-i erau de-a dreptul sticloşi.
Băgase spaima în cei 15 mucoşi.
Am glumit, zise apoi.
Să vă văd mâine, adică nu, joi.
26/04/2009
Cutremur fericit!
Aţipise. I se întâmplă rar aici, la birou, chiar dacă nu pleacă acasă înainte de miezul nopţii. L-a trezit un clinchet discret. Cuburile de gheaţă nu se topiseră încă şi se zbenguiau între pereţii aburiţi ai paharului cu whisky. A luat o înghiţitură, satisfăcut. Parcă niciodată băutura lui preferată nu fusese amestecată aşa bine.
– Uneori, e nevoie de atât de puţin pentru a fi fericit, şi-a zis după prima sorbitură.
Era ora 2.35. Tocmai avusese loc un cutremur de 6 grade pe scara Richter.
24/04/2009
Iar voi, armată de ecveştri, goniţi din uliţă maeştrii
Am greşit, onorata instanţă,
presupunând că am prestanţa,
că am alură de bunic,
că nu-mi ajungeţi la buric.
E o eroare c-am crezut
că fix din cap pan’ la şezut
sunt un Ales, un Excelent
(defapt, mă mişc stângaci şi lent).
Sunt eu, un moş printre voinici.
Scriu PA-uri care-abia fac plici!
Am doar poreclă de Maestru.
Sunt, însă, doar un biet pedestru,
burtos şi chel şi cocoşat,
fără talent şi foarte plat,
în tot ce spun (de obicei).
Iertare, vouă, falnici zei!
23/04/2009
Prima mea femeie
M-am născut pe malul lacului, într-o vară. Vara asta. Eşti precoce şi bine dezvoltat, mi-au zis. Mi-au dat coordonatele, mi-au urat succes.
Am ajuns repede, am intrat pe fereastră. În dormitor, năpustit peste ea, dl Lică vorbea porcos şi icnea. S-a potolit, s-a culcat, ea a rămas cu braţele întinse spre mine, cu gura deschisă cam vulgar, dacă mă întrebaţi. M-am străduit mai mult decât cele 15 secunde considerate sigure.
Dar am plecat acasă nedumerit, flămând şi cu un gust neplăcut, de cauciuc.
18/04/2009
100% transpiraţie
Lunganul îşi lărgi nodul de la cravată şi îşi descheie cămaşa, o cămaşă roz, de fante. Transpirase. Năduşeala nu era de la vreo alergătura cu gâfâieli. Transpirase stând cocoţat pe balustrada de pe faleză. Nu, nu-l bătuse soarele în cap, soarele nici nu se arătase dintre nori. Broboanele de pe tâmple erau de la prea multă încruntare.
Căci lunganului îi plăcea să inventeze poveşti cu domniţe, iar apoi să le spună prietenilor, ca şi cum ar fi fost adevărate. Şi tocmai azi, inspiraţia îl părăsise.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 