Archive for ‘PA/Proză Arhiscurtă’

06/03/2010

ora sapte, încă-i noapte

unora le place să se trezească devreme. pentru ei, ora shapte dimineatza e deja târziu, fac deja o mică pauză, să-si adune fortele. mie îmi place să prelungesc somnul, pentru că la sapte dimineata se doarme cel mai bine, când ghiceshti, în somn, cum vecinul de la trei se apală pe dinti, cum copiii celui de la cinci bufnesc naiba stie ce. pentru noi, bijutierii somnului, migălosii lenevelii, intelectualii plăpumii ridicate peste ochi, ora shapte e doar un pasaj. pentru noi, încă-i noapte shi bine face că e.

05/03/2010

Fililasi

Era aproape dimineaţă şi tot nu putea să adoarmă. Patul se zgâlţâia prea tare, scârtâia, mirosea neplăcut. Din când în când, prin fereastra murdară intra câte o lumină galbenă. Enervant. A ieşit pe culoar. Mai era cineva. Au intrat în vorbă. Nici ea nu putuse dormi. Poate din oboseală, poate din sictir, au intrat în cuseta ei. A fost un sărut lung, în timpul căruia s-au lovit de peretii cusetei, s-au dezbrăcat, s-au aruncat pe patul care continua să scârtâie. La cinci fără cinci au auzit vocea craincei din statia Filiasi.

04/03/2010

Regula 500

Am purtat, prin comentarii la diferite articole, o discutie cu Laura Driha, care era nedumerită si, mi s-a părut, un pic dezamăgită. Despre ce este vorba?

Laurei i-au sărit în cohi câteva PA-uri mai recente care depăseau în mod vădit limita de 500 de semne. „Dacă e voie, atunci eu de ce m-am chinuit să respect regula? Nu e corect!”, mi-a reprosat ea, pe bună dreptate, se pare.

Răspunsul meu a fost, în esentă, următorul: proza arhiscurtă e un text care se întinde pe aproximativ 500 de semne (dacă iese din marja de 500 plus-minus 5-10% devine altceva). Concursurile pe care le-am organizat până acum au avut două scopuri declarate

1) de a servi ca pretext pentru a aduce cât mai multi oameni în familia PA si
2) de a-i provoca pe scriitorii de PA-uri să scrie cât mai bine, să-si perfectioneze scriitura (inclusiv citindu-se unii pe altii – si de aceea v-am rugat să participati la jurizare)

Faptul că am acceptat în concurs si texte care, cum spuneam mai sus, depăseau vădit cele 500 de semne (urcând chiar spre 800-900!) e simplu de explicat: e greu să scrii, din prima, atât de concis cât cere regula PA. În plus, faptul că vine constant scriitori noi alături de grupul nostru, face ca acestia să nu primească mereu, prompt, informatiile necesare. Recunosc acest neajuns, mi-l asum. Mă interesează în primul rând pasiunea de a scrie si disponibilitatea de a o face. Regula celor 500 de semne se poate adopta si treptat, fără ca asta să mă deranjeze – si cred că nici pe voi nu vă deranjează dacă apare câteun text de 800 despre care autorul crede sincer că e PA. Multi am trecut prin faza 800, probabil.

În orice caz, cei care se află pe pozitii fruntase în clasamentul general al concursului 24 de ore scriu, aproape fără să numere, texte de 500 de semne (plus-minus 5-10%), deci se încadrează. Sunt absolut convins că toti cei care aspiră la a scrie proză arhiscurtă îsi vor regla ei însisi ritmul astfel încât să respecte această regulă.

PS Acest text nu e o polemică. Dar am simtit nevoia să exprim acest punct de vedere. Si dacă tot mă aflul la etapa mărturisirilor, recunosc: concursul 24 de ore mi-a întrecut asteptările. Sunt încântat de ceea ce am reusit împreună!

Etichete: ,
04/03/2010

Actorul de rezervă

Vi s-a întâmplat vreodată să vă curgă sânge din nas? Dar vi s-a întâmplat asta în public? Vreau să spun, să fie de fată si altcineva în afară de mama, tata, vreun frate sau vreo soră sau, să zice, sotia ori, după caz, sotul? Vi s-a întâmplat să vă curgă sânge din nas la teatru, în timpul reprezentației? Altfel spus, vi s-a întâmplat vreodată să vă curgă sânge din nas pe scenă, în fața a două sute de oameni? Care, neștiind că e pe bune, s-ar apuca să aplaude?
Terminând aceste gânduri, actorul de rezervă închise ușa cabinei și coborî, singur, cu batista la nas.

03/03/2010

Stadionul deocamdată PA

Eram în drum spre birou, azi dimineată. Nu stiu ce m-a pus să mă uit în zare. Am văzut: macarale. Apoi am văzut un contur. Asa că am făcut un mic ocol, pentru deja obisnuitele fotografii din masină.
Am impresia că noul stadion bucurestean va arăta chiar bine. Cel putin în faza asta, de PAconstructie, asa pare 😉


Vedere de ansamblu, dinspre „Maior Coravu”. Pare ceva mare


Detaliu pentru a scoate în evidentă înăltimea constructiei


Atunci când am făcut această fotografie m-au lătrat câinii. Ce se va alege, oare, de maidanezii din bălăriile de acum?


Pentru cei a căror imaginatie are nevoie de date precise. Aviz inginerilor! 😉

03/03/2010

Aventură finală

Am boală p-ăştia, zise. Fixase burghiul în butuc. Afară, dobermanul încă mai schelalaia. Cu dinţii rupţi de lovitură, cu sângele baltind, dulăul avea să răsufle ultima oară fix în momentul în care omul în negru deschidea capacul. Întunericul căpătase o tentă gălbuie. Atâta aur nu văzuse în viaţa lui! A fost ultimul lucru la care a privit. Două ţepuşe îi străpunseră ochii, precis. Auzi o voce subţire şoptind „Nenorocitule!”, apoi simţi cum urechea îi e retezată, cu o parte din scalp. Atunci s-a produs explozia. Dar cei din casă nu mai auziră nimic.

23/02/2010

Ou

Apăruse în sectorul 19, camera 67, rând 10, raft 24, pe la patru după-masa. Ofer aceste detalii fiindcă nimic nu e întâmplător. La timpul potrivit, au trecut-o la puicute. Avea mai mult spatiu, se putea misca. Apoi a început să ouă. Îsi adăuga, nu-i vorbă, cărnită, dar i-a surprins pe toti făcând ouă, cu nemiluita. Au trecut-o în baterie, la ouat. Hala era mai întunecoasă, iar în jur, doar găini bătrâne. Așa a învătat secretul longevitătii. A ouat până a picat din picioare, în vreme ce suratele de la cărnită erau demult trase în tiplă.

22/02/2010

Pahicritica lui Caligul

Salut aparitia unei pahicritici savuroase, probabil prima din spatiul ex-Pahico, în orice caz, prima de o întindere apreciabilă. Recomand, asa cum îl recomand tot mai des pe Caligul, si sper ca gestul lui să nască pui vii 😉

Etichete: ,
17/02/2010

Babele se ouă

La ora două, babele se ouă. Dar asta numai dacă plouă. Aţi văzut vreun ou de babă? Îl descriu ca să mă aflu în treabă: e neted şi lucios, dar are riduri, e pletos şi-i foarte jucăuş. Cândva era din pluş.
La două şi jumate, pleoapa oului se zbate. La trei fără un sfert, oul devine incert. Se micşorează, apoi se trasnforma într-o rază. Fssssll!, se aude, încetişor. Oul devine ouşor. Bate ca o inimă tânără. Baba stă ciuci şi numără.
Oul îl poţi vedea până la ora trei. Apoi strigi de trei ori hei!. Doar dacă vrei.

16/02/2010

Proza arhiscurtă. Acasă

Multumită lui Mircea Popescu, am primit un domeniu, prozarhiscurta.com unde intentionez să facem o casă a PA-ului.

Planul e ca acolo să se adune un fel de cremă a prozei arhiscurte, să fie un cenaclu/laborator de proza arhiscurtă, locul de trecere spre PA-ul tipărit. Planul e amplu – partea lui ambitioasă include si o editură.

Deocamdată mi-am prins urechile cu detaliile tehnice ale alcătuirii site-ului. N-am nici timp liber cât mi-ar trebui si, sincer să fiu, nici nu-mi doresc să am ;).

În orice caz, nu voi putea tine toată sandramaua de unul singur. Prin urmare, orice ajutor e ultrasuperbinevenit (inclusiv pe partea de administrare).

Nu am de gând să abandonez acest blog. Cu sigurantă, însă, prozarhiscurta.com va avea concursuri proprii (însă nu multe – probabil max. două într-un an).

14/02/2010

Julitură

„Să faci ce spune un jurnalist, nu ce face el”. A scris această cugetare la ora la care îi veneau idei, s-a ridicat, a făcut câţiva paşi, apoi, întrucât privea undeva, în sus, s-a împiedicat şi a căzut printre scaunele tapiţate, oprindu-se sub masa şedinţe, ovală, cu blat masiv, din lemn de cireş, lângă picioarele căreia zăcea acum, obosit, cu tîmpla zvâcnindu-i, sub o julitură roşie, pe care n-a observat-o decât mai târziu, la baie, când s-a privit în oglindă, niţel înspăimântat.

13/02/2010

Cerul cu opt stele

Împușcătura s-a auzit până la capătul uliței. Ecoul zgomotoului, rostogolit printre zidurile caselor săsești, a acoperit urletul de durere. Apoi s-au auzit: un geamăt ușor, câțiva pași grei, prin iarbă, apoi o nouă detunătură. Abia atunci, când zgomotul s-a prelins dincolo de ceea ce s-ar putea numi marginea nopții, au început să urle câinii. Era ca o melodie: când câinii se opreau un pic, se auzeau greierii. Desigur, Ion U. avea urechile înfundate. Dar vedea un colț de cer, cu opt stele.

07/02/2010

Incredibila suită de întâmplări

Mă scapă pipi. Mi-e urât să merg la wc. Dar nu pot face pe mine, sunt mare. Îmi intră mâna în ceva rece. E felia cu gem de măceşe de aseară. Acu’ chiar că trebe să merg la baie! Deschid uşa. Văd un hoţ (sau doi). Au lanterne. Zbor în pat. Inima mea zguduie camera.
Dacă-s hoţi, de ce n-au dat buzna? De ce nu mişcau?
La şase, când sună uzina, aflu: lanternele erau gaura cheii şi vizorul prin care intra lumina de pe scară. Sunt mai deştept, am gem de măceşe uscat pe mână şi marele deştept o să facă pipi pe el.

03/02/2010

Somaj preistoric (Am mâncat urechi de broască)

Sorry daca ati mai văzut clipul ăsta, dar mie chiar mi-a plăcut, asa că-l arăt.

Şi adaug un PA:

Am mâncat urechi de broască
Am plecat. Vreau să văd râul. Vreau să văd dealul. Vreau să văd câmpia. Vreau să mănânc broaşte. Vreau să uit de slăbănoagă. Vreau să scap de omul mic. Am plecat rău. A plecat soarele mic de multe ori. Nu m-am mai urcat. Am mâncat numai urechi de broască. Am rupt bâta. Mi-a ieşit o bubă. M-au alungat nişte oameni. Nu mai găsesc peştera. E, cum se va zice, naşpa.

03/02/2010

Ponturi pentru ghicit în PA-uri

Cred că putem deja să pornim o discutie, plecând, ca pretext, de la concursul de ghicit de pe blogul lui cell61. Vă rog să spuneti care vă e secretul atunci când ghiciti că un text, un PA în cazul ăsta, e scris de cineva. Ce vă ajută să identificati un autor? Ce defineste stilul?

M-as bucura dacă ar răspunde la aceste întrebări si Caligul, cel mai dibaci ghicitor de autori din câti cunoastem aici.

03/02/2010

Casa cu turn

Evenimentele luaseră o întorsătură bizară în seara aceea de ianuarie, mai degrabă geroasă, în care mirosul de zăpadă dăduse năvală pe străzile oraşului, ca o gloată grăbită, nerăbdătoare, întrucâtva nehotărâtă, parcă aşteptând un semnal, un îndemn, un strigăt, ceea ce, într-un fel, s-a şi întâmplat în momentul în care tânăra gospodină, cu părul prins sub o căciulă groasă, de lână, cu paltonul ei roşu, cu fularul înfăşurat de două ori în jurul gâtului, a deschis poarta de fier a casei cu turn.

01/02/2010

Poate e doar murdar

Oraşul e la fel de blocat ca în urmă cu două ore, dar sunt altfel de maşini. E o altă senzaţie, nu? Auzi, o fi defect? Nu, nu cred. Poate e doar murdar şi de-aia nu se vede bine. Până la urmă, eu nu mă grăbesc. Tot acolo ajung. Bine, mă enervează ăsta cu Matizu, recunosc. O fi defect? Nu de Matiz întreb. Parcă nu ne mişcăm de multişor. Ai auzit? Ce-a fost asta?! Cum n-ai auzit? De-acolo s-a auzit, uite! Pfoa!

31/01/2010

When you kill a pig

Din când în când, câte unul zicea, ca şi cum ar fi vrut să înceapă a da o povaţă:
– When you kill a pig…
Apoi râdeau cu toţii, băteau cu pumnul în masă, tuşeau, le curgeau lacrimile. Când păreau a se opri, altul rostea propoziţia cu pricina şi o luau de la capăt.
Totul începuse când Whitney a întrebat ce-i aia, arătând şoricii de pe platou şi dl. Lică s-a pus să explice ce e şi cum se obţine. Văzând mutra femeii, au explodat cu toţii într-un râs de neoprit. În timp ce râdeau, s-au gândit că, poate, e totuşi ceva barbar în obiceiurile legate de tăierea porcului. Au vorbit apoi despre lebăr, sângerete, ciorbă de burtă, drob de miel, fudulii. Apoi au văzut pipotele din supa de pui. Nimeni n-a aşteptat întrebarea americancei; au hohotit de-a valma.

31/01/2010

Ger

Îl ajunsese frigul. Dacă ar fi avut vlagă, ar fi dârdâit. Până la miezul nopţii se simţise încălzit de amintirile din timpul zilei. De omuleţii care, ţopăind în jurul lui, se hlizeau. Dar acum, odată cu trecerea într-o nouă zi, realizase dintr-o dată că e singur. Asta îi dădea fiori mai reci decât gerul aspru. Brrr! Cineva îi pusese un fular, de parcă asta ar fi ajutat la ceva. Ce ironie!, ar fi putut să spună, în momentul în care i s-a spart nasul, de parcă ar fi fost sticlă, nu un morcov înfipt în cap.