
Desene pe lunetă într-o dimineaţă de ianuarie. Foto (cu telefonul) Călin Hera – mfc
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Desene pe lunetă într-o dimineaţă de ianuarie. Foto (cu telefonul) Călin Hera – mfc

Vedere din Bucureşti. Faţadă de bloc comunist, reabilitat termic, scăldată în lumina soarelui de dimineaţa. Foto: Călin Hera
Deci, m-am plâns. Am scris pseoudoreportaje. Am publicat o droaie de fotografii. Am numărat zilele. Am scrutat cerul gălbejit. Am căutat, zadarnic, chipuri senine. Mneah! L-am deprimat până şi pe Alexandru… Aşa că, azi-dimineaţă, m-am bucurat cam cum se vor bucura peste doişpe-treişpe zile copiii văzând darurile de sub pomul de Crăciun. Era luna, neîntreagă, dar acolo. Până să văd şi soarele era chestiune de minute. Aşa că atunci când livingul s-a luminat ca în vremurile bune, îmi venea să le spun tuturor: „V-am zis eu?”, ca şi cum le-aş fi zis eu, ca şi cum aş fi avut vreun merit.
Am tot aşteptat. Degeaba. Încă o zi fără soare în Bucureşti. A 31-a. Debut timid, ceţos, uşor optimist. Umiditate scăzută. Lume apatică. Geci, căciuli, mănuşi. Frâne. La curbe, şinele trosneau. Aveam o zi întreagă înainte. Un soare întreg. Ieri erau 30 de zile de când. Ieri a nins apos, apoi a plouat şi a stat. Ieri a trecut. Acum trece şi azi. N-am mai văzu soare care să apară la ora de lună. Deci, poate, mâine. Coafura rezistă.
Domnişoara cu cizme de cauciuc îşi strânge paltonul roşu pe lângă corp, îşi aranjează gluga, mai priveşte o dată în sus, dincolo acoperişului de la staţia de metrou 1 Mai, apoi îşi ia inima în dinţi şi iese cu grabă. Cad fulgi mari şi deşi de zăpadă apoasă, care se topesc în bălţi. Ici-colo, fulgii rămân pe parbrizele maşinilor, se aşează unul peste altul. Dar cine să-i bage în seamă, în afară de şoferii nervoşi şi ştergătoarele de parbriz care se mişcă plictisit?

Vedere din Bucureşti. Administratorul de bloc are o droaie pe cap. Foto (cu telefonul) Călin Hera mfc
Uneori, dl. Lică preferă explicaţiile poetice celor simple, banale, ştiinţifice. Aşa e clădit el şi, de când Fosta a devenit Fostă, şi-a cam dat frâu liber acestei tendinţe. E el cu el însuşi. Aşa s-a simţit şi când a fost întrebat prima oară despre cerul galben. A căutat explicaţii alambicate, a început chiar să emită o teorie despre extratereştrii, asteorizi, aureole boreale, luni, incendii etc. De toate a inventat, zâmbind în sinea-i.

Vedere din Bucureşti. Cer galben la graniţa dintre Sectoarele 2 şi 3. Foto (cu telefonul) Călin Hera
Ne-am întâlnit şi în a doua seară. Întâmplător, deşi o aşteptam, mă gândisem toată ziua la ea. Nu ştiam dacă va veni. Voim să vină, mă temeam de posibila revedere, dar eram, în acelaşi timp, nerăbdător. Va fi la fel? Ce va fi altfel? Voi afla mai multe despre ea? Îmi va dezvălui secretul? Mă va lăsa să văd mai mult, să o admir? Aveam o droaie de întrebări, pe care nici nu îndrăznisem să le formulez. Când s-a lăsat seara, am privit în sus într-o doară. Am fotografiat-o, fără să spun nimic. S-a lăsat fotografiată. Misterioasă.
– Care mister? Sunt luminile de la Arena Naţională, m-a tras cineva de mânecă.
Eram în metrou. Sună telefonul.
– Alo? Ai văzut ce cer galben? Ca în Urali. Ce-o fi?
Habar nu aveam. Eram în metrou.
– N-are ce să fie. Dacă era vreo problemă, aş fi aflat. Fii liniştită, am spus.
Când am ieşit de la metrou, m-am întâlnit cu o ploaie măruntă, a burniţă, şi atât. Plăcut, răcoritor. Apoi am văzut cerul printre blocurile de la New Town. Galben. Măi, să fie! Câţiva paşi mai încolo, în intersecţia Baba Novac, am fotografiat cerul din spatele Spitalului Victor Babeş. Am fotografiat cu telefonul. Nu e cine ştie ce, dar am zis să vă arăt. Nu ştiu ce e, incendiu, jocuri de lumini, fenomen optic? Nu ştiu.

Vedere din România. Lipsă de imaginaţie pe autostradă. În judeţul Hunedoara. Foto: Călin Hera (mfc)

Vedere din Bucureşti. Toamna în curtea lor (mfc). Foto: Călin Hera

Vedere de la mare. Mă gândesc la tine în multe feluri foarte des. Foto: Călin Hera (mfc)