Am, de multă vreme, pe desktop, un folder care se numeste peici. Adunasem în el informatii despre minunata experientă de viată a românilor stabiliti în Franta, care au decis să-si ia lumea în cap. Mi-am notat o droaie de lucruri, cu gândul de a scrie o pagină de exceptie, la ziar. Mi-am descărcat fotografii, am luat legătura cu ei. Eram pe cale să o fac lată!
Ilinca, Marilena, Vlad, Dan şi Matei (de la stânga la dreapta)
Iată două-trei citate:
„De mai mult timp visam sa facem calatorii cu copiii, discutasem chiar si in mod timid de un putin probabil an sabatic, fara sa credem prea mult, si pina la urma ne-am surprins noi insine de amploarea deciziei. Si, daca tot a facem, macar hai sa fie talia xxl, nu?”
„Dinainte hotarisem sa schimbam viata recentrind totul pe viata noastra de familie, modificind atitudinea legata de lucru, cadrul de viata, toate aprioriurile legate de societate. Sint hotariri greu de luam caci ratiunea va gasi intotdeauna motive pentru a te impiedica sa aduci genul asta de schimbari vietii”
„De ce o asemenea calatorie? Motivele sint multiple dar foarte bazice. A trai o experienta unica cu familia, a descoperi lumea cu copiii, a-i educa in contact cu oamenii, culturile, animalele, in respectul naturii, a profita de ce iti ofera ea zilnic, fara distinctie. A lasa liber curs caracterului nostru boem, a duce la capat ideea ca viata este un cadou, un privilegiu, deci sa te bucuri de ea din plin. A se debarasa de aprioriurile sociale, a se simti liber, fara nici o constringere pe durata calatoriei.”
Găsiti toată povestea aici (e un link care va rămâne în blogroll-ul meu atât cât va exista blogul). Chestia e că, desi în gândul meu scrisesem povestea de câteva ori, o rafinasem, n-am dus demersul niciodată până la capăt. E marele meu regret legat de anul 2009. (Mai am unul, dar de ăla nu suflu o vorbă!).
Din fericire, povestea a fost scrisă. Chiar bine. Nu zic, cea din mintea mea era mai bună, dar dacă a rămas doar acolo, a cui e vina?? Vă recomand să cititi articolul din Evz. Merită!
P.S. Am împrumutat supratitlul din articolul de la ziar.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
