Călin Hera. PA-uri şi mirări

Pentru noi, Arillas, mică asezare de pe coasta de nord-vest, a fost o surpriză foarte plăcută. Aproape zilnic am trecut pe acolo, măcar pentru o baie scurtă în piscina Mirage si o cină lungă la restaurantul atasat. De vină or fi fost oamenii, atât cei de la Mirag cât si cei de la restaurantul Marina sau de la vila si piscina Marinaki, ori droaia de flori care, pur si simplu, invada privelistea.

Portiune oarecum sălbatică pe plaja de la Arillas. Din păcate pentru această portiune mirifică, la doi pasi e piscina Mirage

Uneori, ne apuca apusul la Arillas. Ceea ce ne plăcea de minune, pentru că mâncam la Mirage sau la Marina

V-am spus despre piscina de la Mirage aproape exclusiv pentu noi, umbra palmierilor, iarba moale, limonada si berea rece? Chiar m-am certat ieri cu o tanti de la ANAT, în direct si la o oră cu rating 0,2 (ceea ce, pentru B1TV poate că nici nu-i asa rău). Se lăuda cu nu stiu ce reduceri la taxele de piscină si sezlong la hotelurile de pe litoralul românesc. Corfuezii numai că nu te rugau să intri să te înmoi la ei în piscină, peste tot pe unde am trecut. Iar dacă n-aveai chef să „consumi” nimic, nu consumai. Dar cum naiba să n-ai chef?

Mereu când văd aceată fotografie, imediat după ce am făcut-o, îmi vine să plonjez în ea. Iată o idee poetică: plonjatul într-o fotografie!

Răspund unei provocări a la LePetitPrince pentru a vă arăta câteva locuri de plajă şi de bălăceală. Constat că am fotografiat prea puţine, că am prea puţine în care nu apăr trupurile noastre frumos conturate şi foarte dezbrăcate.  
  
Mare dilemă pe care am avut-o în zilele petrecute pe Insula Corfu a fost nu unde să mă opresc, ci dacă şi la ce bun să plec mai departe din moment ce acolo unde ajunsesem era deja ca în sânul lui Avram, ca între sânii Pamelei Anderson (nu, comparaţia e greşită, acolo presupun că e strâmt), ca într-un fototapet de bun gust (nu ştiu dacă există aşa ceva), ca şi cum n-ar fi avut rost să pui măcar întrebarea „mai există şi altceva?”. 
  
 În Insula Corfu, fiecare poate avea un loc al lui, aşa e de frumos. Un loc în care să te întorci în fiecare dimineaţă şi să-l găseşti liber, ca şi cum numai tu l-ai fi descoperit.  
  
Ideea e că n-ai cum să te plictiseşti pe Insula Corfu, măcar pentru că sunt zeci, sute de golfuri şi golfuleţe numai în partea de nord şi nord-est pe care am străbătut-o. 
  
Revenind la locuri de scăldat, după câte-o furtună, marea, la mal, era destul de tulbure şi plină de alge (pe care oamenii ăia le curăţau destul de rapid).  Atunci, mai ales, alegeam piscinele. Pentru copii era totuna, importantă era bălăceala. Pot să fac o mărturisire? Uneori, tot romantismul meu care cerea un val sărat să i se spargă de pieptu-i de aramă se topea, gudurându-se de plăcere,  într-o piscină cu apă dulce şi atât de clară de-ţi venea s-o bei sau la umbra unui palmier, cu o bere zdravănă în mână (recomand Mythos, alternând cu Amstel).

Călăret de la Roda, acum pe bicicletă. În zare, coastele sterpe ale Albaniei. Cred că, după nitel capitalism, se va face turism adevătrat si acolo. Deocamdată, serviciul lor GSM îmi tot dădea sms-uri de bun venit.  

O parte din plaja de la Sidari, fotografiată de pe Canal d’Amour. În ziua aceea, bărcile au stat cuminti până spre după-amiază, când s-a făcut soare

Fotografie făcută pe plaja din Sidari, de la poarta vilei la care am locuit. O pereche de sezlonguri + umbrelă ne-a costat 5 euro. Tipul care ni le-a închiriat le dădea, la prima strigare, cu 7.50

Atunci când nisipul e umed, se pot construi stransice castele de nisip. Sau gropi, după caz.   OBS. Printesa nu voia să se murdărească pe tălpite în acea după-amiază. Încă nu i se încretiseră

Bălăceală într-un golf canaldamourez. Poti compara cu ceva această bucurie?

Dacă lasi romantismul deoparte, te poti întâlni cu teama de a nu te apropia prea mult de marginea „prăpastiei”

Dacă tot stăm la Sidari, prima tură o facem la Canal d’Amour, loc despre care auzisem că e grozav. E fabulos ce-a putut face apa din mal!

Privind fotografiile, singură poftă e să faci baie. Sună bine Canal d’Amour, dar, serios, mie nu mi-a inspirat romantism când am privit fotografiile, ci, cum v-am spus, doar pofta de a fi acolo, de a înota în apa aia incredibilă, de a-mi modela înotul după forma golfurilor.

Nici când am ajuns acolo, cu paşii mei, nu mi-a inspirat romantism. Ca tată-cloşcă ce mă aflu,

Drumul de la Bucuresti până la buza feribotului către Insula Corfu e, el însusi, o poveste (dacă-l străbati cu masina). Am ajuns la Igumenitsa la 19.25. Feribotul a plecat la 19.30. Am plătit 100 de euro dus-întors (patru persoane si o masină). Călătoria a durat 100 de minute. Am zis să dau si informatiile astea.

Am făcut câteva fotografii pe feribot. Cu pavilionul navei, cu masina depusă corect pe puntea inferioară, cu o barcă cu pânze si coasta Albaniei în plan îndepărtat (am dat cam mult cu zoom), am fotografiat portul Kerkyra (Corfu Town, cum i se mai zice, probabil fiindcă insula e întesată de britanici – toată lumea vorbeste o engleză impecabilă, cu accent londonez de film englezesc).

Copiii au aflat că steagul Greciei e diferit de cel al României. Dar de ce l-au pus pe vapor?

Masinuta, după o parcare laterală făcută în timp ce ambarcatiunea se desprindea de tărm

Am avut o senzatie de liniste privind micul yacht. Cred că oamenii de pe yacht trăiau senzatii încă mai plăcute

Ne-a prins apusul pe drum. A fost o fotografie „servită”

Drumul de la Kerkyra spre Sidari a fost fascinant; era ceva nou, desi soseaua nu ni s-a părut asa îngustă cum ni se spusese c-ar fi. Somn adânc apoi, în Sidari, după un gyros rapid si un Mythos rece. Ne făcusem intrarea.