Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
De regulă, motănelul e foarte vioi dis-de-dimineață. Așteaptă cuminte să mă trezesc. Dacă i se pare că durează prea mult vine tipil. Îmi dă cu lăbuța pe față. Primul lucru pe care îl fac e să îi pun mâncare în bol. Și apă proaspătă. Stă deoparte. Toarce domol. Știe că i se cuvine. Când termin, mă privește lung. Parcă ar zice: „E bine”. Mănâncă încet, tacticos. Apoi are chef să se joace. Proiectez lumini pe perete. Îi place.
Acest perete neted a fost odată alb; acum e cenușiu. Dincolo de el stă o familie: soț, soție, soacră. Și-un fiu. Care și-a adus aici și viitoarea nevastă: o tânără simplă, cu privirea albastră. Vorbim despre o familie semi-tradițională din blocul de-alături (altfel spus, din lumea reală).
Stai și asculți ploaia. Un un limbaj sacadat. Îți tremură colțul de sus al buzei; ar vrea să spună parcă ceva (neapărat). Ud leoarcă ești. Și singur pe afară – în mijlocul bălții rotunde (ca o poveste circulară).
Plouă cu bulbuci, din toate părțile; parcă ar ploua de jos în sus. Ai crede că totul este lichid. Tu însuți ai luat forma corpului care ți-a fost dat. Un corp bine profilat în ploaie, pare-se. Altfel, de ce să fi venit doamna aceea direct spre tine (trecând prin băltoaca ovală)?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 