Era odată un om bun, care umbla prin lume. La șes și la munte. Îi plăcea la munte, deși trăia la șes. Sau poate tocmai de aceea. Și acestui om, întrucât era un om bun, îi plăcea să facă bine. Să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutor și să-i bucure. Nu prin giumbușlucuri, ci prin fapte bune. Așa știa el.
Într-o zi, a cunoscut alți oameni buni, care îngrijeau niște copii cu sufletul curat, dar care nu putea să aibă singuri grijă de ei. Și și-a zis: vreau să vă ajut și eu, să pun, cum se zice, umărul.
Într-o altă zi, omul nostru, care deja devenise un fel de frate mai mare al copiilor cu sufletul curat, a plecat la munte. La Marele Munte. Voia să urce sus, sus, atât de sus încât să-l vadă toată lumea și să îl asculte când spune: Oameni buni, fiți buni!
Și pentru că mereu îi veneau idei (bune), omul nostru și-a luat în bagaje ceva special. De ce te încarci cu bagaje inutile?, l-au întrebat. Dar el știa de ce.
Iar în drumul pe Marele Munte, de fiecare dată când întâlnea câte un copil se oprea. Vorbea cu el, îi spunea despre copiii de la șes, cu sufletul curat (ca al copiilor de la munte), iar plecare îi oferea o carte de colorat și creioane colorate. Să aveți să colorați, pentru că lumea cărților de colorat este cea mai frumoasă și îi ține în legătură pe copiii de la șes și pe cei de la munte. E limbajul lor.
Când s-au făcut mari, copiii de la Muntele cel Mare le-au povestit copiilor lor despre Omul cu Cărțile de Colorat, un om bun, care i-a împrietenit pe copiii de la șes cu copiii de la munte.
Cel puțin așa se spune.
NOTĂ. Am scris acest text pentru pagina de Facebook Himalaya Climb4Dreams, cu gândul la Alexandru Tudose și călătoria lui pe Muntele cel Mare.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns