Înaintea erai voastre, a multora dintre cei care răsfoiți acest blog. Profesorii mei, colegii mei, eu. Fotografia unui tablou. Tabloul de absolvire.
Așa era atunci. Pe la începutul clarei a XII-a, fetele începeau să vorbească despre rochii și coafuri, băieții încă băteau mingea sau fumau în WC-ul școlii sau prin spatele curții (împreună cu fetele, desigur). Apoi se vorbea despre fluturaș, despre tablou și alte chestii simpatice, care să însoțească terminarea liceului și plecarea hăt-departe.
Tabloul nostru a fost destul de revolutionar, din câte îmi amintesc. Pentru siluetele schițate în fundal, am făcut o ședință foto în Parcul Corvin. Pornind de la fotografiile realizate acolo, artistul care a făcut tabloul a extras câteva siluete si le-a împrăștiat pe ici, pe colo.
Color arăta încă și mai fain. Alb-negru și la rezoluție mică, e doar o imagine. Care, pentru noi, înseamnă un pic mmai mult decât aș descrie acum în cuvinte.
Motto-ul îi apartine lui Nicu, care deja începuse să vrea să i se spună Sergiu. E un motto reușit, găsesc și acum.
Sunt XXX ani de atunci. Peste un sfert de oră ne întâlnim după amar de vreme.