Vedere din București. Intrarea Cinema Pro la deschiderea Festivalului Filmului European 2016. Foto: Călin Hera
Festivalul Filmului European a ajuns la ediția a 20-a. Aș fi putut scrie cu cifre romane, am preferat acest 20 pe care îl înțelege toată lumea. Pentru că Festivalul Filmului European este pentru toată lumea. Mulți chemați, prea puțini veniți.
N-am făcut vreo numărătoare de filme, dar apreciez că în 20 de ani au venit la București, dar și în alte orașe din țară, peste 750 de filme europene. Ceea ce e uriaș, în condițiile în care în România, la fel cam ca în toată Europa, cu excepția țărilor care au o tradiție puternică și investiții importante în cinematografie, raportul între filmele europene și cele americane din cinematografe sau de la televiziunile comerciale este de aproximativ 1:10, dacă nu către 1:20*.
Performanță eroică pentru România
Spunea cineva (regizorul Florin Iepan) că de la un astfel de eveniment (FFE) pleci acasă cu cel puțin trei filme cu adevărat bune, care, cumva, îți vor marca viața. Cine a fost la toate cele 20 de ediții are, deci, în bagaj, vreo 60 de filme marcante, deci o viață interesantă, nu-i așa?
E lăudabil, eroic chiar, faptul că în România noastră delăsătoare există câte o inițiativă precum Festivalul Filmului European, care să ajungă la 20 de ediții. Care să meargă, cu sincopele de rigoare, din ce în ce mai bine.
Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene, a povestit la deschiderea actualei ediții, că ideea i-a aparținut lui Karen Fogg, prima șefă a Delegației Comisiei Europene și că Angela Filote și Iulia Deutsch, care erau în echipa de la început, au zis „dacă-i musai, cu plăcere” și tare greu le-a fost. Adevărul e că fiecare ediție a FFE a fost greu de organizat. La două ediții am pus și eu umărul și știu dinăuntru cum e. Tot astfel cum știu cât de mare e satisfacția de a umple sălile, de a vedea oameni buni venind la film și plecând acasă mai bogați.
Mărturisesc: mă bucur de fiecare dată când întâlnesc cunoscuți la filmele FFE. Asta nu înseamnă că suntem vreun club, vreo sectă ciudată. Îmi place să cred că suntem normali, genul acela de oameni normali care au avut norocul să afle. Și, preferabil, să mai molipsească pe câte cineva.
Cinematografia românească: geniul alternează cu medicorul
O remarcă despre cinematografia românească: e unul dintre lucrurile bune care se întâmplă în România. Are vârfuri nemaipomenite, geniale. Dar e inegală. Geniul alternează cu banalul, mediocrul. Lucru vizibil, parcă simbolic, în colecția videoclipurilor de prezentare a FFE, realizate de cei zece ambasadori de până acum.
Există actori și regizori tineri minunați, care ard fabulos o dată, apoi nu mai reușesc nimic notabil. Există actori și regizori tineri care cresc și în care cred. Există și monștri sacri care devin previzibili pe final.
Videoclipul de prezentare a ediției a 20-a
Aici este programul FFE 2016.
*Sunt curios dacă Piratul cinefil are date
Călin Hera. PA-uri şi mirări 