Deșertul Dasht-e Kavir văzut din satelit. Sursa: ESA
Iată un tablou interesant. L-aș pune pe perete, în living. Why not? L-aș privi și m-aș tot întreba ce a vrut să spună Autorul?
Îmi place felul în care sunt combinate culorile. Îmi place să îmi imaginez ce e aici, ce e acolo, ce ar putea fi. Imaginea îmi sugerează. Și asta inclusiv atunci când știu cine e autorul. De unde provine lucrarea. Cum a fost realizată. Sau poate tocmai de aceea.
Pentru că tabloul combină trei scanări făcute de radarele Sentinel-1A (21 ianuarie, 14 februarie și 9 martie 2016). „Un vârtej de deșert de sare a Iranului, Dasht-e Kavir, care amintește de o pictură abstractă… Tușe de pensulă geologice erodate în primul rând de vânt”. Aceasta este descrierea făcută de site-ul Agenției Spațiale Europene.
Este probabil cel mai poetic text postat vreodată de acest site. Sau poate nu. Experții în scrutatul cerului, respectiv al Pământului văzut din Cer, sunt deopotrivă poeți și filozofi. Și abia apoi matematicieni. Discuția poate merge de acum, firesc, către ce e matematica, ce e poezia și ce iese dacă le așezi laoalaltă.
Aleg acum o ieșire elegantă, amânând discuția pomenită mai sus. În deșertul iranian Dasht-e Kavir temperaturile ajung la 50°C în timpul verii. Precipitații puține, dar totuși impresionante lacuri și mlaștini sezoniere- ca urmare a apelor scrse abdent din munții care apar în partea superioară a tabloului. „Temperaturile ridicate determină evaporarea apei, lăsând în urmă argile și soluri de nisip, cu o concentrație mare de minerale”, mai explică cei de la ESA, de data asta mai puțin poeți și mai mult oameni de știință.
Există și o parte teribilă în tablou: „dunele diavolului” (în stânga), bântuită, conform tradițiilor, de spirite rele. O întreagă poveste.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 