Maruca (Maria Cantacuzino, 1878 – 1969)
Aşa cum v-am spus, Etapa 1 a concursului de Proză Arhiscurtă PA Enescu s-a încheiat. Acum vă aştept textele pentru Etapa a doua.
Se dă descrierea de mai jos şi se cere să alcătuiţi, pornind de la ea, una sau mai multe poveşti de aproximativ 500 de semne (cele de fix 500 vor primi un bonus) în care să vă imaginaţi, să repovestiţi, să surprindeţi ceva cecredeţi că este definitoriu pentru felul de a fi al mereu tânărului George Enescu, dragostea sa, caracterul romantic al sufletului său.
Deadline: vineri, 23 august, ora 24:00 (ora României).
2. Maruca, iubirea vieţii lui George Enescu
George Enescu a iubit-o enorm pe Maruca. S-a îndrăgostit de ea după prima audiţie a Poemei Române, când au fost prezentaţi unul altuia, la Ateneu. Avea 17 ani (iar ea 19, devenită de curând prinesă prin căsătoria cu prinţul Mihai Cantacuzino). Se reîntâlnesc opt ani mai târziu, timp în care Enescu se gândeşte platonic la prinţesă. Pentru Maruca, începutul pasiunii e întâlnirea din 1906, de la Castelul Peleş. Urmează pentru Enescu un şir de ani de du-te vino între Bucureşti (Maruca) şi turneele din străinătate. La 47 de ani, Maruca rămâne văduvă dar, surpriză, se îndrăgosteşte nebuneşte de Nae Ionescu, ceea ce înseamnă alţi ani de aşteptare în suferinţă din partea lui Enescu şi o poveste de dragoste tumultoasă Măriuca-Nae, încheiată prost: părăsită şi intrată într-o stare de depresie, femeia încearcă să-şi ia viaţa turnându-şi acid pe faţă (există şi alte variante ale incidentului). Ideea e că acesta e momentul în care George Enescu o salvează, o îngrijeşte şi n-o mai părăseşte pe Maruca (cea care îi devine ulterior soţie, atunci când el are 56 de ani şi ea 58!) până la sfârşitul vieţii.
BAFTĂ!
Mai jos voi posta textele voastre:
Contratimp (otg080)
Cand a vazut-o-ntaia oara,
Avea un zambet de fecioara.
Si a simtit cum tot ia foc,
Iar timpul s-a oprit in loc.
Printesa a doua oara ea era,
Innebunea cand o vedea,
Purta rochita si pantofi cu toc,
Iar timpul s-a oprit in loc.
Cand a-ntalnit-o vaduva,
Fiorul i-a trecut prin maduva,
Caci ea era cu altu-n joc,
Iar timpul s-a oprit in loc.
A patra oara a salvat-o
A ingrijit-o si a luat-o
Acasa, si au ras apoi.
Ce fericire pe amandoi!
Dar timpul s-a pornit.
Altfel si-acum ar fi trait.
Scrisoare către Maruca (Anamaria Deleanu)
Îmi ești dragă, atît de dragă, încă din clipa în care mi-ai alintat frageda tinerețe cu acel ”copil drag”; îmi esti dragă în eleganța și noblețea numelui tău princiar, iar eu cînt la Palat și îți vînez disperat o privire; îmi ești dragă cu toate capriciile, deși tu ești pentru alții un capriciu; ești în aplauzele care îmi ascund gelozia răvășitoare; ești în fiecare solfegiu al meu; tu și muzica vă cuprindeți una pe alta, iar prin voi,Țara; îți scriu așa și acum, îmi ești dragă; nu există trecut.
Niciodata nu-i prea târziu (Perken)
„A iubi inseamnă a suferi și cum mulți fug de suferință puțini știu să iubească!” George Enescu s-a îndrăgostit de Măruca la 17 ani și s-a căsătorit cu ea abia la 56! Sunt momente în viață când unele femei nu observă bărbatul din apropierea lor, ci-l preferă pe cel de departe, care le chinuie.
În schimb, el nu dorea altceva de a fi fericit decât simpla prezență a ei, extraordinară și blândă. I-a dovedit astfel lui Cioran că a știut să iubească. Și să aștepte. Pentru că niciodată nu-i prea tarziu!
Doar vioara-mi stie… (dragoselu)
In prag era o doamna imbracata simplu, dar elegant, cu fata mutilata de o arsura teribila. Mi-a spus ca e Maruca, n-a parut deranjata ca n-o recunoscusem. Mi-a zambit amar. Ne-am pus la masa. Emotia plutea-n odaie, era aproape palpabila. Dupa cateva clipe cat o vesnicie i-am spus ca sunt treizeci si doi de ani, noua luni si opt zile de cand o astept. I-am turnat ceai si am inceput sa plang cu lacrimi mari. Mi-a apucat mainile intre ale ei. Un vis implinit de care nu mai aveam putere sa ma bucur.
Destinul ne uneşte (Abra)
Destinul ne unește, de el nu poți să fugi
și muzica ne-ndeamnă să exersăm plutirea,
ne bântuie, Măruca, eternele năluci:
pasiunea, suferința și, mai presus, iubirea.
Egrete-nsângerate într-un amurg pustiu
mă mir că mai ești vie, mă mir că mai sunt viu.
Maruca (Laurean)
Enescu e singurul bărbat
care a avut curajul
să aştepte
până a găsit
acea femeie
capabilă
să-şi dea foc
din iubire.
Crenguta de salcam (otg080)
„Ma iubeste – Nu ma iubeste. Ma iubeste – Nu ma iubeste…”
Un vechi joc al adolescentei, cel in care ne gandeam la iubirea vietii apoi rupeam frunza dupa frunza, pana la ultima, rugandu-ne permanent ca aceasta sa fie cu noroc.
Cu fiecare frunza desprinsa de pe crenguta se rupea si o bucatica de speranta din Enescu. Un joc frumos se transforma intotdeauna intr-unul absurd, „Nu ma iubeste – Nu ma iubeste”.
Pentru Maruca a fost altfel. S-a gandit la George si a fost norocoasa de la prima incercare.
„Şi totuşi, iubirea…” (LeeDee)
S-a așezat la umbra copacilor de la marginea pădurii, unde se regăsea pe sine, ori de câte ori revenea de pe alte meleaguri. A închis ochii și a început să viseze, descifrând foșnetele din jur: “… am transformat mlădierea ierbii, în sunete, fiecare tril de ciocârlie a devenit capodoperă sub arcușul meu, zbaterea opincilor în praful de la horă mi s-a așezat notă cu notă, pe partitură… doar tremurul inimii ei mi se prelinge printre degete, mereu și mereu, singura muzică care îmi este refuzată…”
Planta perena (LePetitPrince)
De data asta s-a sfarsit, gandea, o sa incerce sa o uite, o va uita negresit, iubirea avea sa i se stinga incet, asa cum o planta iubitoare de soare asezata la umbra isi pierde treptat clorofila. Va fi ca si cum n-o va fi cunoscut vreodata. Sa fi fost acesta doar un gand ratacit din intamplare prin mintea lui si tot n-ar fi tinut mai putin! In scurt timp fiinta ii fu cotropita de binecunoscuta nevoie de a se supune iubirii statornice care-l subjuga de atata amar de vreme. Si asteptarea reincepu.
FIX 500
Scrisoare către Măriuca (Anamaria Deleanu)
Niciodata nu e prea tarziu (Perken)
Doar vioara-mi stie… (dragoselu)
Crenguta de salcam (otg080)
„Şi totuşi, iubirea…” (LeeDee)
Planeta perenă (LePetitPrince)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 