Am deja multe restanţe, dragii mei, şi mă simt pur şi simplu jenant că încă mai treceţi pe aici, în număr mare, mai des decât o fac eu. Asta mă face să re-reconsider poziţia mea faţă de acest blog şi să-mi propun să reiau activitatea pe aici. Dar e greu, e foarte greu, fiindcă am tot mai puţin timp pentru el, timp care tinde spre zero. Dar miza e mare, deci efortul merită făcut.
Revenind la restanţe, ele-s multe. Dl. Lică aproape că mă urăşte, abia mă salută. Ilarion mă priveşte strâmb. Viaţa la bloc a devenit un fel de viaţa la hotel. Vederile din Bucureşti tind să devină fotografii de epocă. Concursurile de PA-uri par din alt film. Versurile mele ar sări de pe foi, de prin caiete, de prin minţile mele, dar n-au unde. Am amânat nepermis de mult să scriu despre o carte şi un eveniment care m-au uns pe suflet. Despre două cărţi. Despre trei. Ba nu, despre cel puţin patru.
Asta înseamnă, cel puţin, că nu mă plicitisesc.
Îmi doresc ca aceia care m-au aşteptat, care au mai dat câte o tură pe aici, să nu fie deja dezamăgiţi şi să găsească, în curând, ceea ce căutau. Şi chiar mai mult decât atât.
P.S. Cartea lui Iv cel Naiv chiar îmi place enorm, atât ca vers cât şi ca grafică, e ceva ce trebuie să ai (mă folosesc de această postare ca să vă spun căgăsiţi pe digi24.ro un reportaj digicult cu şi despre Ivul cel Naiv). Cartea Ancăi se ştie că-mi place, poemele ei au fost, mereu, ceva aparte.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 