Există greşeli şi greşeli. Aceasta este una dintre ele. Până la urmă, omul n-a dat în cap nimănui. A fost sincer. Poţi acuza pe cineva de prea multă sinceritate? Oricum, cred că dl comisar şef* n-a greşit din graba de a da rapid o rezoluţie. Dar poate mă-nşel.
NOTĂ ISTORICĂ. Am dat peste acest document prin arhiva personală. Nu ştiu cum s-a rătăcit, cum a ajuns acolo şi de ce. Am o bănuială, e drept. Dar am zis să ne bucurăm împreună.
*Presupun că azi, adică după unşpe ani, o fi ceva mai mult decât comisar şef. Timpul trece, adaugă.
NOTĂ. Imaginea de mai sus poate face parte din seria Vedere din Bucureşti, în cadrul căreia am mai publicat fotografiile: Semafor cu Proconsul, Bloc cu cioară şi pescăruş, Negustorii de pe Hristo Botev, Basarabia e România în tot Bucureştiul, Culorile toamnei în Herăstrău, Ziare proaspete şi reviste colorate, Dl. Lică şi fleica lui Ilarion, După blocuri suntem noi, Podul Băneasa s-a ridicat, Blănăria cu balcon, Iz pe Parfumului şi A început marea desfrunzire.






