Îmi zicea, de când eram mic, „piratule”. Nu ştiu ce-i venise, dar aşa mă alinta. La început mă enerva chestia asta. Ce-aveam eu în comun cu piraţii? Nici măcar nu-mi plăceau, ca personaje (iar pe vremea aia nu se inventaseră Piraţii din Caraibe). Cu timpul, m-am obişnuit. Apoi, după ce am plecat la facultate şi ne întâlneam tot mai rar, acel „piratule” căpătase o altă însemnătate – era ceva personal, tipic, devenise autentic, era ca o parolă. Iar după ce am trecut binişor de vârsta pe care o avea el când îmi găsise acest alint (ca să-i zic aşa în continuare), am ajuns să-mi placă să-mi spună aşa. Iar de azi nu mai e cazul…
„Piratule”…
6 Responses to “„Piratule”…”
-
-
-
„De altfel, ar fi bine ca Academia Română să ia notă că raţiune nu mai vine acum din latinescul ratio, ci din jurnalisticul rating. Care, zic eu, vine de la şobolanicul rat. Rating rats. ” – Cristian Tudor Popescu , „Sobolanii ratingului”
ApreciazăApreciază
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 