Sforăitul. Două şcoli de gândire

Câteodată, domnului Lică îi e atât de somn încât începe să sforăie înainte de a se băga în pat. Sforăitul, îşi zice dl. Lică, n-are niciun haz dacă nu deranjează pe nimeni. Sforăitul trebuie împărtăşit. E drept, uneori dl. Lică sforăie suficient de tare încât să se trezească pe sine însuşi.
Odată a vrut să monteze o cameră video ca să verifice o teorie, fiindcă există două şcoli de gândire: una care zice că te trezeşti la primul sforăit, alta potrivit căreia trebuie să treacă cel puţin cinci-şase sforăituri. Dar l-a luat somnul.

10 comentarii to “Sforăitul. Două şcoli de gândire”

  1. Bine, poate te trezesti din sforait si pentru ca se panicheaza creierul ca n-are oxigen si crede ca te sufoci.

    Exista vreun idiom „recunoscut” pentru PA in engleza?

    Apreciază

    • Atunci când am inventat PA-ul habar n-aveam să existe aşa ceva şi în altă parte. Nu ştiu nici acum să fie, dar am citit ulterior despre very short stories şi very short novels, care au făcut ceva carieră prin SUA. Cele două specii literare sunt însă foarte generoase, privind dinspre cele 500 de semne ale unui PA: au câte 500, respectiv 300 de cuvinte.

      Apreciază

  2. Il recunosc pe domnul Lica. E si vecinul meu. In linistea dupa-amiezii de sambata l-am tot auzit sforaind. Apoi noaptea dupa 1 s-a declansat din nou. Stiu sigur ca el e si stiu ca nu confund sforaitul cu alte sunete. Doar am auzit si meciul si dezbaterile de dupa la un nivel inteligibil. Asa e el, mi-am spus, privind tavanul in miez de noapte…

    P.S. O saptamana cat mai faina!

    Apreciază

  3. Vrei să spui că dl. Lică s-a mutat în blocul tău? Hmm, nu, nu e el. Dl. Lică nu se uită la meciuri. Poate vreun văr îndepărtat?

    Apreciază

  4. Eu sustin teoria: daca intr-o camera dorm mai multi, cei care sforaie adorm inaintea celorlalti…

    Apreciază

    • Apreciez că observaţia ta e o contribuţie importantă la această dezbatere.
      Am putea-o denumi
      Legea lui Daurel
      Daca intr-o camera dorm mai multi, cei care sforaie adorm inaintea celorlalti.

      Apreciază

  5. merci, Calin, just what I needed 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns către CalinH Anulează răspunsul