Locul nu-i sărea în ochi decât seara, când lumina neoanelor scălda trotuarul şi-l bucura prosteşte, amintindu-i de vremea când, copil fiind, singurele firme luminoase pe care le vedea erau cele ale hotelurilor de pe litoral, acolo unde, de altfel, a simţit prima oarea plăcerea jocului de noroc, la aparatele în care băga fisele pentru îngheţată puse deoparte pentru joc, ca acum, când însă nu îndrăzneşte să intre: un cazinou de cartier îi pare prea jos, iar unul de pe Calea Victoriei prea sus. Aşa că Ilarion se grăbeşte acasă.
NOTĂ. Acest PA a mai apărut pe acest blog; i-am mai adăugat ceva, vreau să-l aduc în Viaţa la bloc.
Neon cu Ilarion
8 Responses to “Neon cu Ilarion”
-
Vine o vreme cand nu-ti mai gasesti locul, cand ramai cu fisele in mana in asteptarea ruletei potrivite…
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 