Atunci când postam fotografia de aici, prietena noastră MeetTheSun, care cam ştie munţii noştri, se întreba cu glas tare unde o fi fost făcută. Am promis atunci că voi răspunde în cadru festiv. Apoi a trecut vremea. Zăpada s-a mai topit. Priviţi, privighetoarea cântă (şi liliacul a-nflorit). Am auzit cântând şi cucul (într-o pădure-n Retezat). Sunt roşii pe tarabe (de prin Cipru). Şi nici cireşe n-am mâncat.
Una peste alta, fotografia cu pricina a fost făcută în luna februarie, a.c., pe drumul spre Diham. Se putea ajunge şi cu o sanie trasă de cai (dar birjarul e mai mult lipsă).
MeetTheSun, vino să meeTthEansweR ;)
2 comentarii to “MeetTheSun, vino să meeTthEansweR ;)”
-
Am venit, dis-de-dimineata cu tot cu cafeluta!
Acum ca am aflat, nici nu-mi pare ciudat ca ar fi in drumul spre Gura Diham, e foarte popular si populat drumul acela, iar eu am trecut rar pe-acolo in ultima vreme.
Dincolo de aspectul asta, fotografia insa spune o gramada de povesti, toate la un loc (poate ceva in genul ei sau chiar ea, ar putea fi data ca tema de pa-uri)ApreciazăApreciază





